Memoriile unei fete naive

38- Parcul de distracții

     Mă amuză să-l privesc pe Drako cum încearcă să clădească presupusa relație pe care o avem. De fapt, dacă situația nu ar fi așa cum este, cred că aș aprecia cu adevărat și aș cădea pradă mrejlelor lui.

     De la petrecere am plecat spre Coke Pub unde am comandat un ceai cald și am stat de vorbă până dimineața.

     Nu mi-a dat drumul din brațe.

     Zilele au trecut, iar el a continuat să pledeze în băiatul bun și răbdător, care mă iubește.
Câteodată mă întreb cât va putea să o mai țină așa.

    Lucrurile merg, însă, așa cum ar trebui, iar eu nu pot fi altfel decât mulțumită.

***

     Mă afund în scaunul mașinii lui Drako în timp ce Mei și Mike se giugiulesc de zor în spate în ton cu melodia ce rulează acum la radio.

     Mei radiază de fericire de când l-a întâlnit pe Mike și inima mea trepidează de fericire când îi privesc. Cred că în sfârșit Mei și-a găsit jumătatea.

     Fata asta e ca o furtună și avea nevoie de cineva care să o calmeze. Este o fire destul de autoritară și se poate enerva destul de repede, însă Mike îi vorbește calm și frumos în momentele alea și ea cedează ușor.

     Ai zice că o fată scundă de statură nu se prea potrivește cu o matahală de doi metri, însă ei se completează perfect unul pe altul la nivel emoțional, ceea ce se reflectă și atunci când sunt unul lângă altul.

     Îmi va lipsi enorm acum că a decis să se mute la el.

     La scurt timp, poarta parcului de distracții apare în fața noastră.
Deschid portiera mașinii și îmi iau câteva minute să admir luminițele ce ies în evidență mult mai mult decât stelele în locul ăsta. Trag aer în piept și mirosul de vată de zahăr combinat cu popcorn-ul cu aromă de caramel îmi inundă simțurile și îmi provoacă o nebunie de copil.

     O iau pe Mei de mână și fugim împreună spre standul de vată de zahăr, lăsând băieții râzând în urmă, și ne așezăm la coadă între restul copiilor ce așteaptă nerăbdători minunea dulce.

     Ticul meu de a da din picior apare curând când așteptarea se anunță grea. Băieții ne ajung din urmă.

     Cumpărăm câte una și ne continuăm plimbarea.

     - Mașinuuuțeee teleghidaaateee, spune Mei. Știi ce înseamnă asta, nu? Mă întreabă ea cu o privire malițioasă
     - Războoooooi, răspund eu încântată
     - Echipa fetelor împotriva echipei băieților, continuă ea

     Băieții ne privesc ca pe două copilițe nerăbdătoare și un zâmbet tâmp le apare pe față.

     - De parcă ați avea vreo șansă împotriva noastră, spune Drako, zâmbind învingător.
     - Noi suntem spaima șoselelor. Capitulați sau veți fi învinși, spunem noi la unison și hohote de râs pornesc de la grupul nostru.

     Mike se duce să cumpere câteva jetoane în timp ce noi rămânem pentru a savura ultimele guri din vata de zahăr.
Urmează o luptă crâncenă în care eu și Mei am dat tot ce am putut, însă nu am ieșit victorioase.

     Părăsim mașinuțele pline de dezamăgire și privindu-i cu invidie pe băieții care se laudă cu victoria lor.

     - Haideeeți fetelor, stricați toată distracția dacă vă supărați de acum, spune Mike
     - Tu să taci, îi spune Mei furioasă. Trebuia să mă lași să câștig.
     - Ai vrea tu, iubita mea.

     Aceasta pufnește și ii dă un pumn jucăuș în umăr.

     - Facem așa. Ca să nu mai fiți supărate, restul serii vom face doar ce vreți voi să faceți, spune Drako pentru a ne împăca
     - Băiețaș, nu știi în ce tocmai te-ai băgat, spun eu privind spre trenulețul groazei și lăsând să îmi scape o tentativă de râs malefic.

      În orele ce au trecut nu cred că am ratat nimic din parcul de distracții și ne-am îmbuibat cu fel și fel de mâncăruri. Nu știu despre ei, dar stomacul meu nu se simte prea bine după vată de zahăr, popcorn cu sare, popcorn cu caramel, porumb fiert, înghețată și turtă dulce în toate formele găsite.

     Ca încheiere, am ales imensa roată panoramică ce oferă o priveliște în miez de noapte a întregului oraș. Trebuie să recunosc, chiar m-am distrat în seara asta.

     Dar este deja târziu și vine momentul să plecăm. Îi lăsăm pe Mei și Mike în fața blocului în care acum locuiesc împreună și ne continuăm drumul.

     Stomacul meu s-a mai liniștit, însă nu știu pentru cât timp.

     - Mi-ar plăcea să mă trezesc cu tine în brațe mâine dimineață. De ce nu mergi la mine?

     Mă blochez la auzul rugăminții lui și rămân cu privirea ațintită asupra bordului mașinii a cărui culoare neagră pare foarte interesantă în acest moment.

     Cum naiba scap din asta acum?!