Capitolul V

14 5 0
                                    


Știu că pare urât din partea mea să mă plâng de noua mea abilitate având în vedere că până acum n-am aparținut niciunei categori, dar simt că nu mă reprezintă.
Urma pauza de masă și abia așteptam să mănânc.
Toți prietenii mei erau la masă, m-am dus să-mi iau ceva de mâncare și m-am pus lângă Kram care poate controla mintea oamenilor.În incinta Academiei, este legat de o vrajă pentru a nu le face rău celorlalți, pentru că este o abilitate destul de periculoasă.Lânga el este Kevin, care se poate teleporta și de a vedea prin ochii oamenilor, la ultima parte îi mai trebuie exercițiu, uneori mai rămâne blocat în ochii oamenilor și nu mai poate să iasă, pentru că nu știe sa pronunțe corect cuvintele fiind destul de dificile.
De aceea mi s-a părut ciudat că am putut vedea prin ochii cuiva.
Apoi Ela, care este chemată în fiecare misiune, mânuirea elementelor este cea mai buna armă împotriva tuturor ființelor și cea mai bună dintre noi, niciodată n-a adus vorba de asta, dar știu că o știe.Ne înțelegem super și m-a făcut să mă accept când nu aveam nicio putere.
Colega mea de clasă, Miriam care a fost prima care și-a aflat puterile, ea este foarte entuziasmată de puterea ei.
Sunt multe puteri diferite, cu cât abilitatea este mai specială, cu atât numărul copiilor pe care o au este mai mic și mult mai protejați.De exemplu, învierea animalelor, cu ani de practică o poți face și pe oameni.La un moment dat vei vrea să o faci pe cineva drag, iar asta încalcă legea naturii.

-Am aflat despre noua ta putere de la Miriam, ne bucurăm enorm că ți-ai găsit specialitatea.Ela mă întâmpină entuziasmată, numai ea știe cât am plâns că mereu eram exclusă din cauza asta.

-Mulțumesc, acum pot să zic că mă pricep la ceva înafara de a vindeca zgârieturi.Nu pot să le stric bucuria, doar pentru că sunt eu pretențioasă.

Ela s-a ridicat să mă îmbrățișeze, dând cu cotul peste paharul cu apa, dar n-a reușit să mă ude pentru că apa a intrat înapoi în pahar.

-Salvatoarea mea.Ii spun arătând spre pahar.

-Nu am oprit-o eu, nici n-am simțit ca am dat peste el.Se uită confuză la pahar și se pune lângă mine.

-Poate altcineva din camera asta.Pare prea speriată și mi se pare destul de ciudată privirea ei.

-Scoate apa din pahar!Mi-a spus-o cam răstit.

Iau paharul în mână, dar n-apuc să fac nimic că îl pune înapoi pe masă.

-Cu mintea scoate-o.Cum adică cu mintea, mă uitam la ea ca proasta, la fel și prietenii mei.

-Nu te uita așa, concentrează-te și scoate apa din pahar.

Mi se părea o ciudățenie, am încercat cu reținere să o scot pentru ca nu eram sigură ce ar trebui să fac.

Și atunci am văzut cum apa iese din pahar.Nu se poate, n-are cum, e imposibil.Ai o putere, aia rămâne, nu poți avea mai multe.M-am uitat la Ela ca să fiu sigură că e o glumă și ca de fapt ea face, dar ea era lângă mine cu privirea goală și nu era nicio glumă.

-Stai aici și ține apa în aer.A spus repede și a fugit afara din Academie.Era destul de ușor, n-aveam nevoie de mare concentrație să țin apa.

-Miriam, parcă ai zis că a venit azi la cursuri cu tine.Intrerupe Kram liniștea.

-A venit, am văzut-o înțelegând ce vorbesc animalele, nu credeam ca e posibil așa ceva până acum.Miriam nu pare așa speriată.

-Dacă mă întrebi pe mine, mie mi se pare uimitor să ai mai multe puteri.Kevin mereu a fost optimist în legătură cu orice.

-Nu te-a întrebat nimeni și nu s-a pomenit ca cineva să aibă două abilități.Ela a apărut de afară cu o mână de pământ pe care o pune pe masă.

În Drumul Spre MineUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum