Eseuri si sfaturi pentru BACALAUREAT

Lectie despre cub

de Nichita Stanescu(1933 – 1983)

Neomodernismul poetic sau ,,Generatia 60" reprezinta o revigorare a poeziei, o revenire a discursului liric interbelic la formulele de expresie metaforice, la imaginile artistice si la reflectiile filozofice.

Nichita Stanescu este una dintre cele mai originale prezente in lirica romaneasca, inregistrand succese uriase in plan literar ca reprezentant al ,,generatiei 60-iste".

Diversitatea stilurilor in lirica lui Nichita Stanescu confera omogentitate întregii creații, volumul "Opere imperfect" (1979) definind perfecțiunea ca relație între opera artistică și creatorul său. "Lecție despre cub" se află în deschiderea volumului, iar "Lecția despre cerc" in final, sugerandu-se astfel simbolistica perfecțiunii și inefabilului prin cele două forme geometrice desăvârșite.

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică poetului Nichita Stănescu, prin impersonalizarea imaginilor și originalitatea metaforelor, prin funcția expresivă și estetică a cuvântulu.

Lirismul obiectiv domină poezia, prin impersonalitatea verbelor la persoana a III-a: "se ia", "se ciopleste", "se lustruieste" ceea ce oferă textului aspectul specific al unei rețete. Finalul însă se caracterizează prin verbele la modul condițional-optativ: "ar fi fost", "n-ar fi avut", semn al unui parcurs esuat, al unui demers ce s-a dorit perfect, omitandu-se totusi ca perfectiunea nu-i este data omenirii.

De asemenea, titlul analitic, redat printr-un grup nominal specific descrierii, exprimă "tonul didactic" al construirii unei creații, prin respectarea etapelor cuvenite atingerii perfecțiunii.

Tema poeziei o inscrie intre artele poetice, întrucât, surprinde relația dintre artist si opera sa, receptată de cititor in forma inedita a cubului, forma geometrica perfecta, intocmai cum si artistul aspira in poezia sa.

Poezia "Lectie depre cub" nu este structurata in strofe, dar se pot distinge trei secvente poetice, in functie de etapele desavarsirii unei creatii artistice si doua versuri de legatura, care motiveaza finalul.

Incipitul este reprezentat de prima indicație referitoare la "materialul" din careurmează să se desăvarsească opera: "Se ia o bucată de piatra". Cioplirea cu o daltă de sânge sugerează relația organică între artist și produsul rezultat și, totodată, sacrificiul depus de acesta pentru realizarea operei.

Secventa urmatoare exprima admiratia artistului pentru propria operă "Se sărută ... cu gura ta", dar si dorinta ca aceasta sa fie dmirată si de ceilalti ("gura altora")in special, de cei cu rang superior: "gura infantei", metafora ce sugereaza persoana iubita ce are rol de muza, dar si de admiratoare.

Versurile "După aceea se ia un ciocan/ și brusc se sfaramă un colț de-al cubului" exprimă revenirea dramatica, violenta a artistului asupra creației sale și capacitatea acestuia de a vedea dincolo de superficialitatea unei forme perfecte. Decizia de a distruge ,,coltul cubului" vine din dorința de personalizare a operei, de formare a unei legături între artist și creație. Totodată, gestul poate reprezenta resprectul pe care artistul îl are pentru divinitate, considerând că doar Aceasta este capabilă de perfecțiune adevarată.

Acesta idee este susținută si de formele verbale „zice-vor" (registru popular), „ar fi fost" și „n-ar fi avut" ce sugerează ideea că perfectiunea nu poate fi atinsă, din cauza conditiei umane limitate.

Finalul poeziei ilustrează superficialitatea oamenilor incapabili sa vada esența operei, dincolo de formă. „Toti, dar absolut toti, zice-vor:/ -Ce cub perfect ar fi fost acesta/ de n-ar fi avut un colt sfărâmat". Promunele „toti" evidentiaza unicitatea artitului in lume chiar si fața de ,,infantă".

Perspectiva neomodernistă a poeziei se defineste si din punct de vedere prozodic: versurile au masura variabila (8 – 18 silabe), nu au rimă si sunt redate prin tehnica recitativa a ingambament.

In concluzie, „Lectia despre cub" are semnificatii relevante pentru titlul valumului „Opere imperfecte", in deschiderea căruia se afla aceasta poezie. „Lectie despre cerc", din finalul volumului, completează simetric si armonios concepția despre lume si viata, despre menirea artistului si rolul creatiei poetice, idei pe care Nichita Stanescu le-a exprimat intr-un limbaj specific, cu „metafore surprinzatoare, insolite usor de recunoscut." (Nicolae Manolescu)