Eseuri si sfaturi pentru BACALAUREAT

Enigma Otiliei

De George Calinescu (1899-1965)

Romanul este specie a genlui epic, in proza, de mari intinderi, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative la care participa numeroase personaje bine individualizate.)

Publicat în 1938, „Enigma Otiliei" este un roman interbelic, balzacian în care George Călinescu modernizează tehnica narativă prin folosirea detaliu semnificativ și redarea acțiunii la persoana a III-a, prin prisma unui narator obiectiv. De asemenea, realismul operei este dat de verosimilitatea spațiului și timpului, dar și a peronajelor cu caractere dominante, de o singură trăsătură definitorie.

Balzacianismul este prezent în operă prin tema familiei din care derivă, atat motivul paternității, cat si cel a moștenirii, prin care se realizează o amplă frescă a societății burgheze din București, la începutul secolului al XX-lea, degradată sub puterea mistificatoare a banului. Evenimentele din roman sunt constituite în jurul averii lui Moș Costache Giurgiuveanu, ce concentreză intreaga actiune a operei.

In aceeasi ordine de idei, prezenta motivul paternității, specifica balzacianismului, este confirmată de Călinescu însuși, care își intitulase inițiat romanul „Părinții Otiliei", reliefând astfel ideea că degradarea relațiilor din cadrul familiei duce la degradarea întregii societăți. Asadar, relațiile interfamiliale din opera sunt conflictuale și degradate. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt învinse de avariția personajului, el neputând asigura fetiței lui traiul în viitor, tânăra fiind nevoită să se mărite cu Pascalopol. Acesta, la rândul lui, nu își definește foarte bine sentimentele față de Otilia, intrucât nu poate distinge „ce e patern și ce viril" în relația cu ea. Legătura familială a Aglaei cu fratele ei, Costache, se degradează profund din cauza averii acestuia, distrugând orice sentiment fratern între cei doi. Menajul Olimpia-Stănică Rațiu se rezumă la discursuri fade despre familie și societate prin care Stănică stoarce banii de la oricine. Aurica și-ar dori o familie, dar, alergând după bărbați, nu reușește să își întemeieze un cămin. De asemenea, relațiile din cadrul familiei Tulea sunt total degradate, Aglaei stăpânește cu autoritate distrugătoare destinele copiilor ei, iar Simion, ca tată și ca soț, este incapabil si dezinteresat de a fi „cap de familie".

Tehnica detaliului semnificativ este prezenta încă din incipitul romanului si încadrează cu precizie acțiunea în timpul cronologic și spațiul real („într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de orele zece, [...] în strada Antim, venind dinspre Strada Sfinții Apostoli..."), dar ajută și la caracterizarea personajelor. Astfel, descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu are implicații caracterologice pentru proprietar („zidăria era crăpată și scorojită [...] un grilaj înalt și greoi ruginit și căzut puțin pe spate..."). Construirea personajelor se realizează așadar, direct, prin intermediul naratorului omniscient și homodiegetic (Felix), dar si indirect, prin propriile fapte, gânduri, vorbe și prin dialog, monolog interior și introspecție auctorială, creionându-se astfel un portret complex: fizic, moral și în mișcare.

Principalul mod de expunere este narațiunea, iar perspectiva narativă este obiectiva și definește punctul de vedere al naratorului omniscient și omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a. Astfel, autorul se detașează de acțiunea romanului, profilând focalizarea zero și viziunea dindărăt. Totodata, conceptul de narator homodiegetic este dat de statutul de martor al personajului Felix Sima, prin prisma căruia naratorul prezintă acțiunea, tot la persoana a III-a.

Titlul operei „Enigma Otiliei" este o cheie către interpretarea textului, Otilia fiind un personaj tipic de feminitate enigmatică pentru toate personajele romanului. Modul în care este privită din mai multe unghiuri, foarte diferite, asociază în mod inedit firea Otiliei, cand tulburător de matura, cand văpaiata, ceea ce dă o fascinație cuceritoare personajului. Împrăștiată și dezordonată, acceptă rațional proiecția lui Pascalopol și respinge, rezervat, manifestările sentimentale ale lui Felix. Este înțelegătoare și plină de tact față de Moș Costache, dar aparent imună la răutățile celor din clanul Tulea. „Enigma Otiliei" se naște mai ales în mintea lui Felix, care nu poate intelege comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârșitul romanului o tulburătoare întruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Pascalopol o admiră de asemenea, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacțiile și gândurile fetei, afirmând in final: „a fost o fata delicioasă dar ciudată, pentru mine o enigmă".