Eseuri si sfaturi pentru BACALAUREAT

~Plumb~

De George Bacovia ( 1881-1957 )

Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trasături care compun viziunea despre lume şi viată a unui autor şi misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează.

Poezia "Plumb", de George Bacovia, deschide volumul omoni de debut apărut în 1916, care a trecut aproape neobservat in epocă, mai întâi pentru că România se pregătea să intre in Primul Război Mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fuseseră deja publicate în revistele vremii.

Poezia "Plumb" se înscrie în universul liric specific bacovian, al "atmosferei de copleşitoare dezolare, [...] o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morții, a neantului şi o descompunere a ființei organice" (Eugen Lovinescu).

Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă prin corespondența elementelor din natură, ale căror caracteristici rezonează în stări interioare lirice, viziune artistică specific simbolistă prin functia expresivă şi estetică a simbolurilor, sunetelor şi culorilor. Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, reprezentate de verbe şi pronume la persoana I singular: "stam singur", "am început", sa strig".

Poezia este alcătuită din două catrene, fiind prezente două planuri ale existentei: unul exterior sugerat de cavou, veşmintele funerare şi, unul interior, imaginat de sentimentul de iubire care-i provoacă poetului spleenul, angoasa, nevroza.

Tema poeziei este simbolistă şi exprimă condiția de damnat a poetului într-o societate închistată, superficială. Ideea profilează starea de oboseală psihică şi solitudinea poetului care se simte sugrumat spiritual.

Titlul poeziei este simbolul ,,plumb", cuvânt având drept corespondent în natură metalul ce se remarcă prin greutatea acestuia fapt ce sugerează apăsarea sufletească. Totodata, prin culoarea cenuşie a plumbului se sugereaza cenuşiul existential iar, prin sonoritatea surdă a cuvântului (patru consoane şi o vocala ) este exprimata închiderea spatiului existential ceea ce provoacă dezolare.

Incipitul este marcat de imperfectul verbului "dormeau", care simbolizează absența trăirilor interioare, întrucât "sicriele de plumb" sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spațiu asfixiant.

Strofa întâi exprimă simbolic spatiul exterior, închis, apăsător în care trăieşte eul liric. Acesta este sugerat de simboluri din campul semnaic al elementelelor funerare: ,, sicrie", ,, cavou", "coroanele", transmitand ideea de iminenta a mortii.

Oximoronul "flori de plumb" este unul foarte sugestiv: florile constituie elementul din natură ca imagine a vietii, frumuseții, care, fiind "de plumb", sugerează o lume mineralizata. Solitudinea este exprimată sugestiv prin sintagma "stam singur" care proiectează pustietate sufletească printr-un fenomen al naturii: "era vânt", precum și nevroză prin verbul auditiv "scârtaiau".

Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors, ceea ce echivaleaza cu moarte. "Aripile de plumb" sugerează căderea din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare:

De remarcat este simetria construita riguros prin aşezarca aceloraşi cuvinte/sintagme in fiecare vers. Primul vers al fiecărei strofe incepe cu verbul "dormea/u". Versul al doilea incepe cu sintagma flori de plumb, ca simbol al vietii degradate. Sintagma solitudinii "stam singur" incepe versul al treilea al fiecarei strofe, care se finalizează cu manifestarea unui fenomen al naturii: "era vânt.../era frig...",

Muzicalitatea poeziei este realizată pin repetarea simetrică a simbolului "plumb" sugerând apăsarea sufletească. Verbele auditive cu sonoritate stridentă sugerează disperare, "să strig" sau stare de nevroză, "scârțâiau.

Cromatica este sugerată in poezie. Prezenta negrului este exprimata prin secventa "funerar vestmânt". Policromatica florilor şi a coroanelor (fiind "de plumb") devine cenusie, anulând orice forma a vitalitătii. Totuşi, George Bacovia considera că metalul plumb are culoare galbenă: "În plumb văd culoarea galbenă. Compuşii lui dau precipitat galben. [....]. Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben."

Tonul elegiac al poezici este dat de ritmul iambic ce domină aproape intreaga poezie, masura versului fiind de 10 silabe, iar rima imbrărișată.

Poezia lui Bacovia este așadar înscrisă în simbolismul european prin atmosferă, procedee artistice, cromatică și muzicalitate.