Eseuri si sfaturi pentru BACALAUREAT

~Luceafarul~

de Mihai Eminescu ( 1850-1889 )

Numit ultimul mare romantic al lumii, Eminescu marcheaza definitiv cultura si literatura romana, din a 2-a jumatate a secolului XIX.

Luceafarul: este cons. un poem-suma, la o sinteza a createi eminesciene de maturitate. Este cons un poem romantic in care se dezvolta o poveste fantastica cu un continut alegoric al unei iubiri neimplinite dintre o fata de imparat si o entitate superioara a Universului.

Romantismul este evident mai ales la nivelul ideilor intrucat textul abordeaza ca supra tema conditia tragica a geniului nevoit sa traiasca singur si neinteles de societatea mediocra. Totodata, tema iubirii si cea a naturii scot in evidenta, antiteza, figura de stil tipica acestui curent. Poetul pune in relatie concepte precum viata-moartea; superiorul-inferiorul; masculinul-femininul; cerescul-terestrul; profunzime-superficialitate, toate construind 2 atitudini fata de iubire si fata de viata ce diferentieaza spiritele superioare de cele superficiale. In plus, Eminescu respecta principiile romantismului avand ca sursa de inspiratie folclorul si mitologia tarii. Astfel, la baza acestui test sta basmul romanesc: "Fata in gradina de aur" (cules de catre germanul Aickard Kiinisch). De asemenea, Luceafarul, ca prezenta in text, este inspirat din mitul erotic al Zburatorului.

Structura compozitionala a textului cuprinde 98 de catrene, cu masura medie (7-8 silabe), rima incrucisata si ritm iambic. Limbajul este unul uzual cu cateva cuvinte din registrul popular si neologisme sporatice.

Textul este caracterizat si printr-un amestec de genuri si specii literare ce ofera calitatea unei poez lirico-epico-dramatica. Lirismul este, asadar, unul de tip obiectiv, poetul formuland atitudini intime personale atat din perspectiva luceafarului, a fetei de imparat, a lui Catalin, cat si a demiurgului.

Textul are la baza o structura narat, actiunea desfasurandu-se in baza a 4 tabluiuri cu nr variabil de strofe. Primul tablou dezvaluie fascinatia ce se dezvolta intr-o tanara si frumoasa printesa si cea mai stralucitoare stea de pe cer. Intr-un cadru natural, tipic romantic, format cu ajutorul lunii, al stelelor, al marii, al castelului dar si al visului intre cei 2 se investe un interes reciporc, fata aratundu-se superioara speciei iei prin tentatia catre absolut iar Luceafarul dorind sa cunoasca iubirea, singurul sentiment pe care nu l-a avut de-a lungul existentei sale.

Exista 2 chemari ale fetei formultate prin aceeasi strofa refren si carora luceafarul le da curs prin 2 intrupari antitetice. Pima este pozitiva, increzatoare, angelica, semna ca se bucura de atentia fetei si de perspectiva iubirii. La chemarea ei, el coboara, dar scopul era o convinga pe ea sa urce cu el pt a stapanii impreuna universul. "Si toata lumea in ocean de tine o-sasculte".

A 2-a intrupare este antitetica primeia semn ca luceafarul stie ca v-a fi din nou refuzat: ,,El vine trist si ganditor/si palid e la fata". Refuzul ei este urmarea fricii de necunoscut, sentiment pe care fata il constientizeaza numai la apropierea celor 2. Luceafarul demonstreaza spiritul de sacrificiu si o dorinta absoluta de a iubi, pt care este discpus sa renunte la nemurire: "cu vecinicia sunt legat/ci voi sa ma dezleg".

Tabloul al 2-lea prezinta, prin tehnica narativa a alternantei, planul terestru ce ii are in centru pe fata de imparat, aici Catalina, si pe un tanar servitor de la curte Catalin cu care fata se stie din copilarie. Tanarul de beneficiaza de un portret incarcat de diminutive si termeni din registrul popular cu scopul de a se evidentia originea umila dar si superficialitatea acestuia: "Copilas" "dragalas" "Cu obrajei ca doi bujori/de rumeni bata-i vina". Desi servitor, tanarul isi incearca norocul, lansand catre fata un discurs abil si curajos menit sa-i castige inima. Insistenta apare ca fiind castigatoare pt ca tanerei ii surade perspectiva.

Tabloul 3 a fost considerat cea mai frumoasa parte declamativa care se recita si se desfasoara exclusiv in plan ceresc. Acesta contine zborul cosmic al Luceafarului numit aici Hyperion (cel ce zboara pe deasupra) si dialogul sau cu demiurgul. Ajuns in centrul universului in locul unde tatal ceresc isi duce existenta Hyperion isi formuleaza dorinta: "Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire/ Si pt astea toate da-mi in schimb/ O ora de iubire". Demiurgul respinge radical cererea, lansand impotrivirea umanitatii un discurs depreciativ. Daca superiorii "nu au nici timp nici loc/ Si nu cunoaste moarte", inferiorii sunt niste prezente lipsite de importanta rele, vanituase, efemere si care nu merita nimic mai mult. Tatal nu poate fi de acord cu schimbarea statutului antologic al fiului sau pt ca asta ar insemna reinstalarea haosului in Univers dar si pt ca stie viitorul si implicit alegerea finala a fetei.

Ultimul tablou (4), este cel mai scurt dar si cel mai vehement, construit atat in plan ceresc cat si terestru, insa fara intrepatrunderea acestora. Revenit in locul sau pe cer Luceafarul ii surprinde pe cei 2 indragostiti imbratisati, scena confirmand adevarul spuselor Parintelui sau. Catalin are acum un discurs diferit de cel din tabloul 2 aratand maturitate si profunzime a sentimentelor, numind-o pe tanara "iubirea mea dintai, si visul meu din urma". La randul ei fata este pe deplin multumita de alegerea facuta, asumandu-si statutul de fiinta umana, cu existenta finita si mediocra. Invocarea din final a luceafarului este diferita, acesta fiind vazut acum ca pe o stea norocoasa: "Patrunde-n codru si in gand/ Norocu-mi lumineaza"

Luceafarul nu mai ciboara, semn al dezamagiriin numind-o pe fata "chip de lut" recunoscandu-i astfel natura, umila si superficiala. Ultimele versuri sunt o asumare a statutului de fiinta superioara rationala, vesnica si singulara cu care Luceafarul ajunge sa se impace in final: "Ci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece".

Eseul are 910 cuvinte, deci in principiu ar tebuie sa fie mai mult decat suficient.

(Daca sunt prescurtari pe care nu le intelegeti va rog sa-mi spuneti)