Eseuri si sfaturi pentru BACALAUREAT

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

De Lucian Blaga ( 1895-1961)

Conceptul de artă poetică exprimă un ansamblu de trasături care compun viziunea despre lume şi viată a unui autor şi despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l particularizează.

Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" aşezată în deschiderea volumului de debut al lui Lucian Blaga, "Poemele luminii" (1919), se defineşte ca "artă poetică" modernă şi anticipează concepția metafizică pe care o va detalia în lucrări filozofice 15 ani mai târziu.

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditație filozofică pe tema cunoaşterii, care poate fi paradisiacă, misterul fiind redus cu ajutorul intelectului sau, luciferică, ce potențează misterul și îl revelează prin trăirile interioare şi stare poetică.

În spirit modern, imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică prin cunoaştere luciferică. Cunoaşterea Universului înseamnă potențarea misterelor lumii prin iubire, funcția expresivă a metaforei revelatorii și a elementelor de recurență.

Propriu oricărci arte poetice, lirismul subiectiv se manifesta şi în această poezie, confirmând prezența eului liric prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele și pronumele la persoana I: "nu strivesc", "nu ucid", "eu", "mea".

Modernismul poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este susținut şi de structura compozițională a textului liric în 3 secvente poetice corespunând motivelor lirice, care sugerează cele 2 tipuri de cunoaştere: luciferică şi paradisiaca, aflate in relatii de opozigie şi de recurență.

Tema exprimă atitudinea poetului-filozof ,izvorâtă din iubire, din dorința de a proteja misterele lumii. Ideea lirică exprimă în mod direct concepția despre potențarea misterelor lumii şi cunoaşterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie care defineşte specificul metafizicii blagiene.

Titlul poeziei este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să potențeze misterele Universului ("corola de minuni a lumii"), sa nu să le descifreze ("nu strivesc"), accentul punându-se pe confesiunea lirică ("eu").

Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga susținându-şi concepția prin metafore revelatorii şi nu cu argumente raționale. Confesiunea lui se organizează in jurul unor relații de opoziție cu sens figurat: "lumina mea", ,,lumina altora", cuvânt-cheie al întregii poezii, exprimând conceptul cunoaşterii.

Prima secvență poetică defineşte concepția filozofică privind cunoaşterea luciferică prin verbele la persoana I şi la prezentul gnomic (care exprimă actiunea fără a o raporta la un anumit timp) care respinge ferm agresivitatea atitudinii de lămurire a misterelor lumii: "nu strivesc", "nu ucid cu mintea".

În ultimul vers al secvenței se revelează, prin enumerație, simboluri esențializate ale misterelor Universului: existența insăși a Universului ("flori"); emoția umană ("ochi"), comunicarea prin cuvânt şi iubirea prin sărut ("buze"), iar moartea ca o componentă structurală a existenței duale şi ciclice, care la Blaga constituie, nu o drama, ci "marea trecere" într-o lume superioară ("morminte").

Următoarea secventă lirica exprimă noțiunea filozofică de cunoaştere paradisiacă. "Lumina altora" este cunoaşterea de care eul liric se detaşează cu fermitate, violența verbului "sugrumă" fiind sugestivă pentru consecințele pe care le-ar avea lămurirea misterelor ce ar distruge "vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric".

Ultima secvență poetică revine la definirea cunoaşterii luciferice. Pentru valența persuasivă (insistentă) a acestei concepții, eul liric apelează la comparatia cu astrul noptii, "luna": "şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopții, / aşa îmbogațesc şi eu întunecata zare".

Finalul poeziei se constituie într-o concluzie ideatică de factură filozofică. Eul liric argumentează din nou atitudinea de adâncire a misterelor lumii, prin reluarea ultimului vers al primei strofe: "căci cu iubesc/ şi ochi şi flori şi buze şi morminte"

Confesiunea sinelu poetic excelează în această creație prin repetiția pronumelui personal ,,eu", care sintetizează crezul artistic blagian și a cărui reinterare demonstrează că poezia este o artă poetică.

Ineditul modern este realizat prin ingambament, Blaga cultivând versul liber, cu metrică variabilă și rimul interior determinate de gândirea sa profundă, metafizică.