harry

12

amândoi se duc la ei în cameră. callie trebuie să aibă grijă când să îi dea medicamentele lui harry deoarece nu mai vrea o surpriză neplăcută din partea lui jeff.

niciodată nu a înțeles de ce există boli de ce adam și eva au făcut acea greșeală?

este ca și cum ai încerca să găsești secretele universului. callie crede că este un fel de lanț. pe ei îi controlează extratereștrii -pentru că ea, da, crede în așa ceva-, iar extratereștrii la rândul lor sunt controlați de ființe mai puternice, posibil din alte galaxi și tot așa pâna ce ajungem la Dumnezeu; un lanț.

cum există ciclul vieții poate să existe și așa ceva.

callie crede că de fapt, lumea este făcută cu mai multe scopuri. să crezi și să nu crezi.

pentru ce ar mai fi viața dacă un om crede doar ce vede? o risipă de timp! 

unii oameni trăiesc în trecut, dar ea preferă să trăiască în prezent pentru că așa a fost învățată. de ce să se gândească la părinții biologici? au părăsit-o și gata! decizia lor, viitorul ei.

uneori și-ar dori să îi cunoască, să știe de unde are bunătatea și eventualele talente nedescoperite, dar care pot fi reale.

când îi sună telefonul callie ia tava și se duce la jeff, dar ea nu știe asta. iar are medalionul cu gheară.

”harry, trebuie să îți iei medicamentele.” spune ea încet. 

”nu vreau.” john încearcă să-și mențină calmul.

”dar trebuie, haide, trebuie să te faci bine.”

”am zis nu!” țipă și dă cu mâna peste tavă. lui callie nu îi vine să creadă că a făcut asta.

”nu te purta urât cu mine pentru că nu este frumos din partea ta, mai ales că eu mă chinui să te fac la loc.” spune ea răutăcioasă. 

nu mai fi prost. harry îi apare în minte, iar john se enervează.

se duce către callie și se lasă spre ea. dar callie are un plan. adună toate pastilele și și le ascunde în pumn. se întinde pe jos iar john nu îi poate rezista. se pune peste ea cu gura între deschisa, iar callie într-o fracțiune de secundă îi bagă pastilele în gură. le înghite, iar callie fuge.

se întreabă de ce harry își schimbă așa des cele două lanțuri.

aude un țipăt și își dă seama că de fapt, nu era harry, era john. se uită în ochii lui, parcă îi are mai dulci. harry se duce și își ia celălat medalion.

”harry, ce puneți voi doi la cale?” întreabă callie speriată.

”mă bucur că ți-ai dat seama că de fapt, nu eram eu în corp acum cinci secunde.”