harry

19

la trei zile când au ieșit amândoi din spital s-au dus fiecare la părinți acasă și i-a scos în oraș, amândouă familiile întâlnindu-se la un restaurant mai necunoscut.

"pentru ce am venit aici?" întreabă tatăl adoptiv a lui callie.

probabil harry și cu noua lui prietenă nu procedează corect. de abia ce au hotărât să înceapă o relație și deja află părinții.

"să vă comunicăm un lucru. vreau să pun accent pe 'comunicăm', adică nu vă cerem un sfat sau ceva de genul." spune cu rigiditate harry. "formăm un cuplu în momentul de față, eu și callie. și nu ne pasă de ce veți zice pentru că suntem ferm convinși că ceea ce facem este corect."

mama lui callie mai are un pic și se îneacă cu salata verde comandată.

"draga mea callie, mereu ai judecat corect și niciodată nu ai greșit cu nimic, dar ești sigură că de data asta faci ceea ce este bine? până la urmă ești fata noastră și ținem la tine."

"da, mamă. fac ceea ce este corect și nu am de gând să mă răzgândesc."

"dar scumpa mea, el este n... are probleme."

harry se uită urât la mama lui callie, dar ea simte asta și îl apucă de mână ca să-l liniștească.

"nu este nebun și nu accept să vorbești așa despre fiul meu." spune mama lui harry.

"în plus" adaugă callie "nici măcar nu mai are probleme grave. are mintea lim-pe-de."

"bine callie, faci ce vrei, suntem de acord."

restul zilei au petrecut-o cu părinții lor. toți erau fericiți și lui callie îi umplea inima de bucurie, lui harry nu îi păsa prea mult.

callie nu a terminat încă cu harry. trebuie să se asigure că a scăpat de john 100%, așa că la miezul nopții, când au reușit să ajungă la apartamentul lui harry, callie a zis:

"harry, cred că ar trebui să te duci din nou la psiholog, te rog."

"fie, fac asta ca să mai evităm încă o dispariție de a ta."

asta a fost ușor, își zice callie.

"mâine dimineață o să-l sun ca să îi zic că îi accept serviciile de căcat. acum du-te în camera ta și culcă-te, este târziu." îi ordonă fetei.

"noapte bună."

"noapte bună, scumpo."