harry

7

”care ți-e ultima dorință?” întreabă john.

callie nu a răspuns. se gândea la ce putea să facă, știa că nu poate să îi sune părinții lui harry din multe motive grave. 

”vreau să merg până în bucătărie.” zice callie. îl surprinde pe john răspunsul ei. de ce ar vrea să meargă în bucătărie în acest moment? când avea să fie omorâtă.

îi acceptă dorința. callie avea un plan.

ea s-a dus lângă cuțite și a luat unul rapid. îl ținea la piept cu lama îndreptată înspre corpul lui harry. 

”și acum ce?” râde john. ”ai de gând să mă omori?”

nu are de gând să facă asta, dar crede că poate să-l intimideze. callie nu-l scapă din priviri pe john, nu vrea să se verse sânge aici.

”frumoaso, nu știu cum să-ți zic, dar eu nu mă opresc până nu văd sânge.” dar callie nu se mișcă. 

”dacă mă omori, ești nevoi să vii lângă mine, astfel încât și mie mi-ar fi ușor să te omor.” spune aceasta, poate îl convinge să renunțe. nu i-ar face niciodată rău lui harry.

”pot să arunc cuțitul.” spune john plictisit.

”da, dar ai putea risca pentru că, sunt ageră, pot să mă feresc și tu, ai putea rămâne fără armă ceea ce mi-ar da un mare avantaj.” 

lui callie mereu i-au plăcut jocurile de strategie, dar niciodată nu i-a plăcut să mintă sau să șantajeze.

john rămâne mirat, parcă îi crește respectul pentru ea. cum poate o fată mai mică să îl șantajeze în așa hal? mai pare și foarte credulă dar el nu are de gând să dea înapoi din cauza ei.

”tot nu plec de aici până nu văd sânge.” el își continuă ideea. după ideile lui, ar părea un laș dacă s-ar lăsa în fața unei fete.

callie oftează și îndreaptă lama cuțitului către micuța ei încheietură. și-o taie creându-și o rană adâncă deoarece nu vrea să aibă ce să comenteze.

john își scapă lama din mână și se uită uimit la încheietura lui callie. chiar atât de mult ține ea la harry? s-ar răni pentru el? john ia ideea nebună de a avea grijă de fata asta, s-o îndepărteze de harry ca s-o facă a lui.

fuge către baie și ia trusa de prim ajutor. îi curăță rana și i-o bandajează atent. callie nu se mișcă, este pur și simplu mirată.

”de ce faci asta?” îl întreabă.

”să zicem că îmi place cum l-ai apărat pe harry.”

este absolul ciudat ca john să fie în corpul lui harry și să vorbească despre el. ”de ce nu pleci mai repede din capul lui? i-ai distrus viața.”

”tu chiar n-ai nicio idee despre boli, nu-i așa?” întreabă john.

”vreau să stau singură, pentru o vreme, în camera mea.” callie pleacă de lângă el și fuge. și-a încuiat camera.

john se așează pe un scaun din bucătărie și se uită în gol.

tu chiar nu vrei să încetezi, nu-i așa? 

”cine vorbește?” întreabă john speriat.

harry, pisică speriată. nu îmi vine să cred că a făcut asta pentru tine. ai cam speriat-o. ia-o mai ușor.

”nu s-ar fi întâmplat toate astea dacă tu nu ieșeai cu kath. este, drept spus, o javră. tu chiar nu vezi cât ține callie la tine? idiot mai ești.” rostește john scârbit de atitudinea lui harry față de unica fată care a rămas lângă el după ce s-a îmbolnăvit.

acum văd, și îmi pare extrem de rău cum am tratat-o. ea chiar mă iubește nu-i așa?

harry se simte vinovat. după ziua de azi a început să o îndrăgească pe callie cu adevărat. o să îi ceară scuze când o să dispară john. niciunul dintre ei nu știu cum să controleze asta. pur și simplu personalitatea se schimbă fără voia lor.

”îmi pare rău harry, deja eu am pus ochii pe ea. știi um se spune, primul sosit, primul servit. spune-i pas.”

nu prea cred asta, o să mă vindec și o să dispari. și ghici ce? ea o să mă vindece și în plus, ea nu ar ieși în viața ei cu un nebun bolnav ca tine. probabil te urăște. 

”o să fie bulversant pentru ea deoarece nu va ști cine este cine. pot să mă prefac că sunt tu. dar hai să facem un pac să vedem dacă își dă seama. eu port colierul cu gheară și tu cel cu cruce. poate dacă ne va recunoaște după ele, fără și îi zicem noi.”

fie. 

john zâmbește. cu siguranță are ceva pus la cale. o să scape de harry.