harry

18

"ce ai de gând să îmi reproșezi, harry?"

stă pe gânduri, dar nu zice nimic. nu că nu știe ce să zică, ci mai degrabă își alege cuvintele astfel încât să nu se simtă vinovată.

"la început am crezut că a fost greșeala mea, dar mi-am dat seama că, de fapt, nu aveam cu ce să mă învinuiesc pentru că nu am făcut nimic. ţaţa aia s-a ținut după mine și am cedat. sunt băiat pentru numele lui dumnezeu! cine i-ar putea rezista?"

callie stă pe gânduri, dar își dă seama că nu este supărată.

"nici nu te învinuiesc. te înțeleg, bine?" spune ea, iar harry zâmbește.

"mă bucur că ești așa de înțelegătoare."

vin niște momente de tăcere, dar pline de tensiune. eu, ca narator, stau și mă gândesc, iubirea chiar există?

între personajele pe care le creez, chiar pot eu să le zic ce să facă în continuare când de fapt, eu nici nu știu ce înseamnă dragostea?

voi, cititorilor, credeți că există un moment adevărat de dragoste? sunteți siguri că sufletele fiecăruia dintre noi nu sunt făcute din materia neagră care se află în tot universul?

de ce planeta noastră este mai privilegiată? de ce ea are un nucleu? de ce planeta noastră încă există? posibil că o să veniți cu niște răspunsuri științifice, dar nu.

probabil sufletele noastre sunt făcute parțial din acea materie neagră, dar chiar și așa, planeta și oamenii încă mai există pentru că, există iubire!

un copil normal și fericit iese din dragoste.

ce discurs!

intră în camera de spital fata cu care a fost prins harry și cade la patul lui.

"oh! harry! nici n-ai idee câte griji mi-am făcut! ești bine, scumpul meu?"

"ești așa o târfă." spune harry, iar callie rămâne cu gura căscată. "ieși de aici."

partea cea mai naspa pentru callie a fost când i-a aruncat ciocolata pe care probabil i-a adus-o lu harry, în față.

harry își smulge toate firele din mână ridicându-se din pat și ducându-se către cel al lui callie.

"știu că nu e moment potrivit, dar, vrei să fii prietena mea?"

"EVIDENT CĂ DA."

"nu mă așteptam la asta." spune harry și desface ciocolata dându-i în gură prietenei sale. "a fost ciudat, nici nu te-ai gândit la consecințe."

"și care sunt alea?"

"nu știu, poate pentru că ești împreună cu un om parțial nebun?"

"nu-mi pasă. te iubesc."

"și eu te iubesc callie, mai mult ca orice."

probabil că a fost un moment ciudat pentru ei și probabil o să fie un moment ciudat și când o să le zică părinților unde, de fapt, și-au început relația."