harry

20

este amiază deja. harry plecase la psiholog și încă nu a ajuns. callie își făcea griji, dar pentru un lucru stupid și anume că există o mare posibilitate ca harry să-l fi luat pe bietul om la bătaie. nu are un temperament bun, dar john!

se trântește în pat cu un castron de floricele și așteaptă să înceapă un film. mereu i-a plăcut să se uite la filme când apar la televior, nu pe internet, parcă este alt sentiment când inima îți bate tare și zici ”o doamne, filmul meu preferat este la televizor” sau ”doamne ce film bun este! și mai este și la televizor.”

în timp ce aștepta să se termine reclamele se gândi ce o să facă după ce se termină vara. harry cu siguranță o să își dea examenele și o să intre la facultate, dar ea? este cu doi ani mai mică și ar însemna o veșnicie să aștepte doi ani ca să fie lângă harry, în plus callie s-a gândit și vrea să se facă psiholog, deci facultățile lor vor fi în același oraș, dar asta este un lucru mărunt.

fata se gândește că harry își va găsi pe altcineva la facultate și pe ea o va uita. desigur că nu o să îi spună în față că de fapt, el a găsit pe altcineva și că vrea s-o lase. harry nu este genul ăsta.

preferă să se gândească la o soluție mai târziu deoarece acum nu este cazul să își umple capul cu amănunte care probabil nu vor avea desfășurare în viața reală.

ia telefonul în mână și își sună prietenul.

”hei harry, unde ești? ai cam întârziat.”

”știu, scumpo, nu trebuie să îmi ții morală. mă cert cu handicapatul ăsta de psiholog, strigă întruna că sunt nebun când de fapt el este nebunul aici. eu sunt perfect sănătos, adică zi tu.”

”ce zice?”

”să-ți zică el.” harry îi pasează psihologului telefonul.

”bună ziua, domnișoară. presupun că aveți mai multă putere de convingere asupra lui harry decât am eu. trebuie să îi spuneți că o boală ca asta nu dispare așa de ușor și că trebuie să stea sub observație un timp.”

”EU NU SUNT NEBUN OMULE!” țipă harry din spate, iar callie se abține să nu râdă. el chiar nu este nebun, mai degrabă îi dă dreptate lui harry și spune că psihologul este nebun.

”o să rezolv asta acasă. doar spuneți-i că este bine și eventual să se reîntoarcă nu știu când.”

”fie.”

închide telefonul și începe să râdă. harry face ca un copil de 6 ani după o bomboană, deși nu ar fi momentul de râs.