harry

17

harry nu a plecat de la patul ei. stă acolo de trei zile. niciunul dintre părinți nu știu nimic. harry răspunde la telefonul ei inventând o grămadă de scuze pe care i le va zice lui callie când se va trezi.

nici fata cu care a fost prins harry nu a plecat. el crede că are mult prea mult tupeu de stă aici după ce i-a făcut bietei callie. acum nu mai este vina lui. a analizat situația și a decis că de fapt el n-ar nicio vină. dacă nu era ea nu se întâmpla nimic, din contră era mai frumos.

nu are de gând să se învinuiască. s-a uitat la filme și a văzut că toți băieții se învinuiesc de orice li se întâmplă fetelor. 

se ridică și pleacă din cameră așezându-se în fund pe hol.

cred că trebuie să ne lăsăm. dacă nu se trezește trebuie să ne continuăm viața și așa nu o iubeam, iubirea nu poate veni așa de repede. cred că nici tu nu o iubeai cu adevărat. spune john.

”poate ai dreptate? dar de ce mă simt într-un fel legată de ea? de ce plâng? mă simt vinovat și nu îmi place asta. nu mi-a plăcut niciodată să mă simt așa pentru că eu sunt harry. modest, nu-i așa?”

posibil. eu zic s-o lași, fraiere. crezi că este de nasul tău? în plus ești mai mare decât ea, poți avea pe cine dorești. ai farmec, umor ești perfect. 

”pot să mă încred în subconștientul meu malefic? la naiba! cine ar lua un bolnav? ea chiar mă iubește. dacă nu mă iubea tu crezi că mai accepta să stea în casă împreună cu un nebun?! îți zic eu că nu! și de ce? fiindcă toată lumea spune că boala asta este periculoasă, iar eu nu sunt periculos, doar când mă enervez, tu ești cel periculos și vreau să scap de tine oricât de ciudat ar suna asta pentru tine deoarece nu ai mai făcut nimic în ultimul timp.” harry își scoate pastilele din buzunar și ia cinci deodată.

un doctor a trecut pe hol și l-a întrebat cu cine vorbește, dar el deja leșinase.

s-a trezit într-o cameră de spital, lângă callie. cu ochii ei mari uitându-se la el. îl întreabă ce face, dar el nu răspunde. se simte mai bine ca niciodată.

încearcă să se ridică în fund, dar nu poate. cineva l-a legat de pat. 

”își bat joc de mine!” strigă dintr-o dată. ”cine naiba m-a legat de pat!?” 

un doctor vine repede și se duce la el la pat se uită în ochii lui și după desface curelele.

”ne scuzați, dar am auzit că înainte de a lua pastilele vorbeați singur și am vrut să ne asigurăm că de fapt nu sunteți.”

”mulțumesc, acum puteți pleca și scoate-mi chestia aia din mână, sunt bine.” se răstește, dar doctorul îi spune că nu poate face asta.

”harry, cred că ar fi mai bine să îl asculți.” spune callie cu vocea răgușită. ”el este expertul aici.” 

harry se uită la fața ei mică si bandajată. ”bine.” se așează la loc. ”dar fac asta doar ca să fim lăsați singuri, discutând în liniște.”