Denisa Black

19. O aventură lungă

Haosul a început. Toatã lumea alerge disperatã sã plece repede de acolo. Devoratori ai morții Apãreau, încercând sã ne gãseascã pe mine și Harry. Mã uit speriatã în jurul meu, cãutând-ul pe Fred. Îl vãd puțin mai departe, încercând sã se lupte cu cu devorator.

Eu: FRED!

Încerc sã alerg spre el când cineva mã ia în brațe și mã ține pe loc. Era Lupin

Lupin: O sã am eu grijã de el, promit. Acum, plecați!

Eu: Dar-

Lupin: PLECAȚI!

Încerc sã fug iar spre Fred, nu voiam sã plec fãrã el. Dar, simt pe cineva cã mã ia de mânã și Dispare cu mine. Apar peste câteva secunde pe Tottenham Court Road, de mânã cu Hermione, Harry și Ron.

Eu: Nu, nu, eu trebuie sã merg înapoi! Fred,NU!

Mã așez în genunchi

Harry: Rose, ascultã aici!

Ron: Fratele meu știe sã-și poarte de grijã!

Hermione: O sã ne întoarcem la el imediat cum o sã putem!
Mã mai liniștesc, și mã ridic iar în picioare. Mã uit în jurul meu, unde majoritatea persoanelor se uitau ciudat la noi. Puteam sã-mi dau și seama, toți erau îmbrãcați elegant, iar eu în rochie de mireasã.

Eu: Ar trebui sã gãsim niște haine de schimb...

Hermione: Am eu!

Hermione arãtã spre poșeta pe care o avea la ea

Hermione: Am folosit un farmec nedetectabil de mãrire, și am luat lucrurile necesare pentru o situație de genul

Ron: La dracu Hermione, ești genialã!

Hermione ne zâmbi și apoi ne fãcu semn spre o alee întunecatã. Dupã ce ne schimbãm, hotãrâm sã ne ducem la o cafenea.

Chelnerița: Ce doriți?

Harry: Eu, un capuccino.

Hermione: Și eu la fel

Hermione și Harry avuseserã contact pânã acum cu lumea Încuiaților, spre deosebire de mine și Ron. Amândoi ne uitam în meniuri, de parcã nici nu știam cã existã așa ceva. Evident, nici nu știam.

Ron: Eu, ããã

Hermione: Și pentru ei doi la fel

Chelnerița se uitã suspicioasã la noi, apoi plecã.

Ron: O întrebare, de ce Tottenham Court Road?

Hermione: Nicio idee. E primul loc care mi-a venit în minte. Oricum, cred cã suntem mai în sigurațã în lumea Încuiaților, nu se așteaptã sã fim aici.

Eu: Adevãrat, dar nu vã simțiți cam...expuși?

Harry: Lãsați asta acum. Ce credeți cã s-a întâmplat la Vizuinã?

Hermione: Știm cu toții ce s-a întâmplat! Voldemort a pus stãpânire pe minister!

Conversația a continuat încã puțin timp. La un moment dat, doi muncitori intrarã în cafenea, și se duserã la tejghea. Tocmai atunci chelnerița ne aduserã bãuturile. Eu și Ron am gustat curioși, dar am regretat imediat, cafeaua având un gust oribil.

Mã uit spre cei doi muncitori care stãteau în fața tejghelei, așteptând-o pe chelnerița care le pregãtea bãuturile în bucãtãrie. Observ cum amândoi se uitã unul la altul, și apoi scot niște baghete ușor din buzunar. Îmi scot imediat bagheta și strig

Eu: JOS!

Harry, Ron și Hermione se pun imediat jos. Vrãjile celor doi trecând fix pe unde stãtuserã ei mai devreme.

Harry: Petrificus Totalus!

Vraja își nimeri ținta, împietrindu-l pe unul din bãrbați. Celãlalt, încã nevãtãmat, reuși sã îl loveascã pe Ron cu o vrajã ce îl legã cu frânghii. Încerc sã îl țintesc

Eu: Petrificus Totalus!

Vraja își ratã ținta, dar în schimb o nimeri pe chelnerița ce se întorsese din bucãtãrie, speriatã de zgomote.

Devoratorul morți îl ținti pe Harry și strigã "Expulso". Vraja nu îl nimeri pe verișorul meu, în schimb nimeri masa din fața lui. Puterea exploziei l-a împins tare pe Harry în perete, acesta scãpându-și bagheta.

Eu: Harry! PETRIFICUS TOTALUS!

Bãrbatul, luptându-se în acel moment cu Hermione, fu lovit din plin de vrajã.

Dupã ce reușim sã îl eliberãm pe Ron de frânghii, și ne asigurãm cã Harry nu a pãțit nimic, folosim deluminatorul cadou de la Dumbledore pentru a stinge luminile, în timp ce Hermione încuie ușa cu un farmec.

Eu: Devoratori ai morții. Ãsta e Dolohov, și ãsta...Rowle!

Ron: Ce facem cu ei? Îi omorâm? Ei ne-ar fi omorât!

Hermione: Ron...

Harry: Mai bine le ștergem memoria, o sã îi deruteze. Dacã i-am omorî, ar fi prea vizibil cã am fost aici.

Ron: Hermione? Tu ce zici?

Hermione: Mai bine așa...

Ron aprobã. Mã duc spre devoratori, și îmi pregãtesc bagheta

Eu: Obliviate!

Dupã, folosesc aceeași vrajã pe chelnerițã.

Înainte sã plecãm, Ron și Harry curãțã locul, pentru a nu da impresia cã chiar am fost acolo.

Ron: Acum, unde mergem?

Hermione: Nicio idee...

Eu: Putem merge la Casa Cumplitã! Tata mi-a lãsat-o mie.

Exact așa am și fãcut. Dupã câteva zile de locuit acolo, un patronus, o nevãstuicã, apãru în bucãtãrie, în timp ce toți serveam micul dejun. Era patronusul Domnului Weasley.

"Toți suntem teferi aici. Fred vrea sã vinã cu voi. Am aflat unde sunteți, va veni curând.Nu ne contactați, suntem supravegheați de devoratori."

Imediat cum am auzit de Fred am început sã plâng de bucurie, timp în care Harry m-a luat în brațe.

Urma sã fie o aventurã lungã.