Denisa Black

25. Atacul

Eu și Harry ne-am gândit în ultimul timp dacã sã mergem sau nu la mormântul pãrinților lui. Hermione ne tot zicea cã e periculos, și cã probabil Voldemort se așteaptã sã mergem acolo. Într-o zi, Harry a hotãrât cã mergem neapãrat, dar doar eu și el.

Ron: Sunteți siguri cã nu vreți sã venim și noi?

Hermione: Da, v-am putea apãra!

Eu: Hermione, Harry s-a luptat cu Voldemort de atâtea ori, cred cã poate sã se descurce. Iar despre mine, sã nu ne facem griji

Am luat amândoi polipoțiune, și ne-am transformat în doi Încuiați, pentru a fi mai greu de prins și recunoscut.

L-am luat pe Harry de mânã, și am apãrut cu el în Godric's Hollow. Ne plimbãm printre casele oamenilor, și vedem o statuie cu James și Lily, ținându-l în brațe pe bebelușul Harry. Simt cum mâna verișorului meu o ia pe a mea, și o strânge tare. Apoi, mergem pe drumul spre cimitir, trag cu privirea pe geamul caselor. Oamenii, împreunã cu familia lor, stãteau în fața bradului împodobit. Și atunci îmi dau seama

Eu: Harry, cred cã e ajunul Crãciunului....

Harry nu rãspunse, în schimb, merse în continuare spre cimitir. Amândoi ne despãrțim, uitându-ne dupã mormântul cãutat.

La un moment dat, gãsesc un semn ciudat, pe unul din morminte.

Eu: Harry, vino aici!

Harry: L-ai gãsit?

Eu: Nu, dar uite semnul ãsta ciudat! Mormântul este a lui Ignotus Paverell

Harry se uitã puțin la mormânt, apoi începem amândoi sã cãutãm iar. Dãm de câteva morminte ale familiilor unora dintre colegii noștri, când, în sfârșit îl gãsim. Stãm amândoi, citind cuvintele de pe piatra funerarã, când realizãm cã nu am adus nimic. Mã aplec, îmi scot bagheta, și creez niște flori, pe care le pun acolo.

Apoi, îmi pun capul pe umãrul lui Harry

Harry: Crãciun fericit Denisa.....

Eu: Crãciun fericit Harry...

Dupã câteva minute, ieșim din cimitir și încercãm sã cãutãm ruinele casei. Și le gãsim. Pe gardul dãrãpãnat, este o plãcuțã, care apare când ne apropiem de ea, ceea ce însemna cã a fost vrãjitã anti-încuiați.

"Ruinele au fost lãsate în memoria familiei Potter, Black și evenimentelor care le-au luat viața"

Apoi, ne uitãm la graffitiurile de pe gard. La început, pãreau ceva nesemnificant, dar odatã citite, descoperim cã erau mesaje de încurajare, lãsate de vrãjitorii care au trecut pe acolo.

"Harry, oriunde ai fi, avem încredere în tine"

"Denisa, Harry, luptați"

"Copii care au trãit"

"Fiți puternici, noi vã suntem alãturi"

Și așa mai departe.

Dintr-o datã, pe stradã, apare o femeie bãtrânã, ce se uitã fix la noi. O recunosc imediat, din biografie lui Dumbledore.

Eu: Harry, aia e Batilda Bagshot, a fost prietenã cu Dumbledore, nu crezi cã...

Harry: Dumbledore ne-a lãsat sabia la ea? Meritã încercat

Șușotim noi. Femeia ne face semn cu mâna sã o urmãm, ceea ce și facem, temãtori.

Eu: Dumneavoastrã sunteți Batilda Bagshot?

Femeia se uitã la mine, și rãspunse dând din cap.

Așa cã, am mers dupã ea, în ceea ce pãrea o casã. Era micã, întunecoasã, și foarte murdarã. La cum pãrea, puteai sã zici cã bãtrâna a înnebunit.

Femeia începu atunci sã îi facã semn lui Harry sã urce sus cu ea

Eu: Vin și eu

Femeia dãdu din cap cã nu, și dupã ce Harry mã asigurã cã totul va fi bine, accept sã îi las doar pe ei doi sã meargã.

În timp ce ei doi erau sus, m-am uitat mai atent prin camerã. Când, simt cã cicatricea de pe mânã începe sã mã usture. Semn rãu. Aud pocnete și bufnituri, și urc repede la etaj. Ce am vãzut acolo, era de groazã. Corpul bãtrânei era întins pe jos, mort, iar acum un șarpe îl atacã pe Harry, care era lipit de perete, fãrã baghetã, fiind deja mușcat. Lovesc șarpele cu primele blesteme care îmi vin pe moment

Harry: Denisa, El vine! VINE!

Înțeleg imediat la ce se referã, pentru cã și pe mine mã ustura tare cicatricea, la fel ca și pe el. Unul dintre blesteme lovește șarpele, care se izbește puternic de mobilier. Atunci, Harry m-a tras lângã el, mai departe de șarpe

Eu: CONFRIGO

Vraja îl nimerește din plin pe șarpe. Profitând de moment, Harry mã trage dupã el pe fereastra spartã, sãrind amândoi de la etaj. Mã uit repede pe fereastrã, unde vãd roba neagrã a Lui. Era deja aici. Îl apuc repede pe Harry de mânã, și Dispãrem, în aer, și Apãrem înapoi la cortul unde erau ceilalți. Hermione și Ron vin grãbiți la noi. Hermione, observând starea în care era Harry, simțindu-se rãu și aproape leșinând, îi dã repede horcruxul jos de la gât, și începe sã îi vindece rana cu Frãsinel. Când își reveni, Harry spuse imediat

Harry: Bagheta mea... Bagheta!

Eu: Am reușit sã o iau înainte sã sãrim pe geam, dar.....

Harry: DAR? Dar ce?

Scot bagheta din buzunar. Era ruptã în bucãțele

Eu: Îmi pare așa rãu. Probabil unul din blesteme a lovit-o, scuze, scuze!

Harry pãrea distrus. Dupã ce le-am explicat și celorlalți tot, am stabilit ca Harry sã poatã face cu rândul la baghetele noastre momentan. Simțindu-mã vinovatã, i-o dau pe a mea prima.

Harry: În seara asta stau eu de pazã

Hermione: Harry, ești rãnit

Harry: Mã simt bine. O sã stau eu.