Iubire interzisă- A Raura Story

Ai încredere!

Ross's POV

M-am așezat lângă ea. Voiam să mă asigur că nu îmi vede obrazul. Mă durea, dar sunt sigur că nu mai tare decât pe ea. Și nu mă refer la picior... ci la sufletul ei. Am observat că s-a îndepărtat puțin de mine. Am luat-o de mânã și i-am zis:

-Eu știu de ce îți este frică de mine. Îmi pare rău. Mi-am dat seama de prostia pe care am făcut-o când l-am ascultat și te-am adus aici.

-Pe cine să asculți? De ce vrea să stau aici? Nu mai suport Ross! a apus ea plângând.

Nu știam ce să îi răspund. Am ales să îi spun adevărul, pe care nu îl știam nici eu în totalitate.

-Riker... Eu am crescut aici. Mi-a spus că am fost abandonat. Eu nu îmi amintesc nimic. Acum 2 ani m-a pus să te urmăresc. Dacă nu făceam ceva bine, mă rănea . Atunci am început să te învinovățesc pentru tot. Te uram chiar dacă nu te cunoșteam.

-Dar ce vină aveam eu? Am fost urmărită 2 ani de zile și cu ce scop? Ca de ziua mea să fiu adusă aici? a țipat Laura cu ochii plini de lacrimi, și luându-și mâna de sub a mea.

Atunci m-am întors cătrea ea cu totul și a putut să îmi observe obrazul. Și-a mușcat buza... a fost un gest care m-a făcut să zâmbesc.

-Eu... a încercat să spună ceva dar mi-a pus mâna pe obraz, făcându-mă sã tresar. Asta este...

-Este pentru că i-am spus că nu o să te poată avea niciodată, chiar înainte de a veni la tine.

-Dar de ce să mă aibă? Nu înțeleg, a spus ea luând mâna de pe obrazul meu.

-Păi te rog să nu te sperii dar, el ...eu ...ahm ...

-Spune o datã! a țipat la mine.

-El vrea să te căsătorești cu el! Vrea să te îndrăgostești de el. Nu înțeleg de ce dar vrea să te aibă, am spus eu revoltat.

-Cum poate să se gândească la asta? Eu nici nu îl cunosc pe acest Riker și nu vreau să mă căsătoresc cu nimeni! Abia am împlinit 18 ani și ziua mea a fost un eșec total! a spus asta foarte rănită, îi puteam vedea disperarea.

Atunci m-am hotărât să fac tot ce puteam ca să o scap de rege. Nu știam cum încă dar mai aveam timp.

Laura's POV

Îl priveam drept în ochi și începeam să am încredere în el. Nu eram sută la sută sigură dar simțeam că nu mai era băiatul din mașină. Telefonul lui a început să sune. Nu puteam auzi ce îi spunea acea persoană dar l-am auzit spunând 'Imediat'. Acest cuvânt mă făcea iar nesigură dar eu nu puteam face decât să aștept.

-Eu am fost chemat să îți aduc niște haine...știu că ți se pare ciudat dar trebuie să stau să te păzesc...nu voi face asta. Ne vom gândi amândoi la un plan de evadare. Acum trebuie să plec. Mă întorc repede.

A spus aceste lucruri punându-mi mâna pe față. Nu m-am opus lui. L-am lăsat să facă asta... A întors capul și a plecat. Am rămas singură în cameră. Avea un ambient plăcut pentru o persoană care aparținea acestui castel. Eu stăteam întins-ã în pat și așteptam. Am adormit. Știu că fugeam. Nu știam de ce dar eram cu Ross. Mă ținea de mână și fugeam amândoi. Ne uitam în urmă dar era doar fum. De-odată ceva ne-a doborât la pământ. Îmi era foarte frică deși eram într-un vis. Deodată am simțit cum cineva se apropia de mine. Eram la pământ. A pus mâna pe mine și m-am trezit. M-am ridicat și l-am văzut pe Ross lângă mine. Fără sã mai ezit l-am luat în brațe. M-a strâns cald la piept. Simțeam că nu mai voiam să îmi dea drumul.

-E înregulă! Nu am vrut să te sperii.

A spus asta dar eu nu am zis nimic.

-E..Ești bine?

-Eu ...îmi pare rău, nu am vrut să..am încercat să îi cer scuze dându-i drumul, dar el m-a strâns mai tare.

-Nu e nimic. Te înțeleg. Cred că a fost un coșmar groaznic. a spus asta zâmbindu-mi

-Dar de unde știi?

-Mă strigai în somn. Erai așa drăguță când făceai asta.

-De ce te-ai întors? am întrebat eu îndepărtându-mă de el.

-Ți-am adus astea să te schimbi și micul dejun....sau prânzul este deja 1:30 p.m.

Am luat hainele și m-am ridicat. Eram dezorientată.

-Baia este acolo! l-am auzit spunând.

Ross's POV

S-a dus să se schimbe. Până atunci am așezat mâncarea pe o măsuță care era în cameră. Mă gândeam la un plan în care să plecăm de aici. Ceea ce e sigur este că nu o pot duce înapoi în oraș. Riker o va găsi foarte repede și mă tem că încep să mă îndrăgostesc de ea. Este așa dulce mereu. Nu vreau să o mai văd plângând vreodată. Cred că tocmai am găsit ascunzătoarea perfectă. Nimeni nu știe casa mea din pădure. Este la 7 ore distanță. Acum îi mulțumesc în gând bătrânului care mi-a lăsat-o. Se aude ușa de la baie. Laura avea părul ud care îi acoperea o parte din față. Era adorabilă. Off nici eu nu știu ce e cu mine. Mă ridic și mă îndrept către ea să o ajut cu prosoapele. Nu mă pot abține și îi dau cu grijă șuvița de păr de pe față după ureche. Ea face un pas înapoi. Îi pun mâna pe obraz și îi spun:

-Ai încredere!

Hei! Acesta este capitolul 9. I-l dedic lui Anghel Monica de pe grupul Official R5 Romania. Știu că abia a așteptat continuarea. :*