Capitolul 11
Persoana care se sprijinea de usa mea a cazut atunci cand am deschis-o, iar eu am tipat.
S-a ridicat de pe jos si s-a uitat la mine cu ochi pierduti.
Inima imi batea cu putere si am reusit sa ma imi revin din starea in care ma aflam, cand mi-am dat seama ca nu era niciun barbat cu un cutit in mana la usa mea. Nu era nici macar barbat. Era sora mea, Sara.
Hainele ii erau murdare si stateau ciudat pe ea. Parul era foarte incurcat si ochii injectati de plans. Arata de parca ar fi dormit o noapte afara…..sau la usa mea. Oh, nu….
-Sara, ce e cu tine?
S-a uitat la mine cu greu, a tras aer in piept si a spus:
-Am nevoie de ajutorul tau.
Am trimis-o sa isi faca un dus si i-am dat cateva haine de la mine, in timp ce eu m-am dus in bucatarie sa fac cafea si ceva de mancare.
Rotitele mintii mele se invarteau frenetic: era Sara, era Sara.
Pentru asta o noapte de cosmar, plina de frica….nu de frica, de groaza.Daca as fi gandit limpede, m-am fi dus sa ma uit pe vizor si as fi vazut ca e ea. Daca as fi gandit macar putin, mi-as fi verificat apelurile de pe telefon, caci in mod sigur ma sunase.
Dar nu gandisem deloc. Parca nu mai eram eu.
Sara a venit in bucatarie, cu Ringo in brate.
-Ce e cu potaia asta?m-a speriat de moarte.
Macar nu sunt singura de pe aici speriata de bombe….
-A, da…el e Ringo. E catelul meu.
-Si de ce iti trebuie tie o potaie din asta?
-Sara, lasa-mi catelul in pace, am spus si i l-am luat din brate.
Cum indraznea sa il jigneasca pe Ringo al meu? El era sprijinul meu in momentele de frica, el statuse alaturi de mine in noapte trecuta, el era tot ce aveam. Si daca ma gandesc mai bine, noaptea trecuta m-am speriat din cauza ei. Ce cauta la usa mea? Niciodata nu ma vizita, nu ma suna si nimic de genul. Din punctul meu de vedere, nici macar nu era sora mea, nu o consideram asa.
Deci ea vine aici, ma sperie groaznic si imi jigneste cainele. Numai eu am voie sa ii spun potaie.Huh!
Am pus cafea in cani si sandvisurile pe o farfurie, apoi m-am asezat pe scaun, cu Ringo inca in brate si mi-am aprins o tigare.
Am lasat-o sa manance in liniste, cat timp eu am fumat, apoi am intrebat-o:
-Sara, ce s-a intamplat?
-Am nevoie….a spus ea cu voce tremuranda.
-Am inteles, am nevoie de ajutorul meu.
Iar eu o sa ma mai gandesc daca ti-l acord….
-Dar ce s-a intamplat de fapt?am continuat eu.
-M-au dat afara din casa.
-Poftim?!?!
-Mama si tata….m-am certat cu ei…ma rog…si au spus ca daca plec iarasi, sa nu ma mai intorc. Nu i-am crezut. Dar cand m-am intors schimbasera yala si nu au raspuns cand am sunat la sonerie. Nu aveam unde sa ma duc…
Nu-mi venea sa cred: parintii mei o dadusera afara din casa pe preaiubita, minunata si perfecta lor fiica? Oare ce a facut pentru a merita asta? A pus la cale asasinarea presedintelui?
