Capitolul 1
-Buna ziua! Numele meu este Daria Ignat si sunt psihoterapeut. Va rog sa luati loc, iar atunci cand considerati ca sunteti pregatit, sa imi spuneti care este motivul pentru care ati venit aici.
El s-a uitat pierdut la mine. Parea ca un pusti in prima zi de scoala. Oamenii sunt mereu asa cand intra in cabinet.Probabil au impresia ca ii voi manca.
Era un tip cam pe la 1,75, brunet cu ochii verzi, sub care avea niste cearcane proeminente. Insomnii?Depresii?Probabil avea putin din toate. Voi afla oricum in curand. M-am uitat mai bine la el. Parul nepieptanat in cadea in bucle usoare pe umeri. Avea o pereche de blugi tociti si un tricou negru. Parea tipul de rocker dur, desi putin trecut de perioada adolescentei. Era sarmant, chiar daca aspectul nu era prea ingrijit. Era, cu siguranta, curat. Doar ca nu parea genul caruia ii place cum arata. Bine, ca tot veni vorba. Fata draguta, umeri lati, inalt, bucle rebele si tot tacamul….
Hei,Daria, concentreaza-te! Nu esti aici sa ii apreciezi felul in care arata, mi-am spus in gand.
Am respirat usor si mi-am intins mainile pe birou. Aceasta pozitie denota deschidere, care este foarte importanta pentru psihologi.El s-a asezat intr-un colt al canapelei, cu mainile pe genunchi. Hmm..anxietate.
Am hotarat sa actionez, pana nu o ia la fuga.
-Cum va numiti?
-Marius Ciubotaru.Am 26 de ani.
-In regula, domnule Ciubotaru. Vreti sa imi povestiti putin despre viata dumneavoastra?
-Viata mea…nu am asa ceva.
Mai e si filosofic tipul…
-Cu ce va ocupati?
-Am inceput mai multe facultati dar niciuna nu corepunde cerintelor mele. Am facut filosofie, jurnalism si politehnica…cate un an la fiecare. Nu imi place. Apoi am hotarat ca vreau sa fiu actor. Sunt anul 1 la actorie.
-Si credeti ca acum va fi diferit?
-Poate. Nu imi place sa nu reusesc ceea ce imi propun.
-Va cred.
S-a uitat la mine prelung. Ce, am zis ceva gresit? Probabil e tare frustrant sa nu reusesti sa duci la bun sfarsit o actiune. Eu am stiut de la inceput ca vreau psihologie, am terminat-o si am ajuns unul dintre cei mai tineri psihoterapeuti, la cei aproape 25 de ani ai mei. Macar pe latura asta am stiut ce vreau.
-Nu asta e problema mea.
-Va ascult. Care este?
-Am unele dorinte…mai ciudate.
-In ce sens?
-Nu va pot spune.
-In regula. Putem vorbi despre altceva, pana va veti simti pregatit sa imi spuneti care este problema ce va framanta. E bine asa?
-Stiti, domnisoara…e tare ciudat. Parca am un monstru in mine ca imi dicteaza ce sa fac.
-Ce va spune?
-Sa fac rau. Mult rau. Tuturor celor care m-au ranit in trecut.
-Si il ascultati?
