Cpitolul 3

10.6K 188 15
                                    

Adelle pov

Ma trezesc pe o canapea cafenie uitându-mă pe geam, afara se innoptase, imi frec putin ochii apoi incerc sa-mi amintesc cum am ajuns pe canapea. In timp ce invercam sa-mi amintesc aud niste lovituri înfundate de la etaj, ma simțeam pitin mai bine asa ca încerc sa merg. Urc scarile de sticla tinandu-ma de balustradă mergând după sunet.

Ajung în fata unei uși negre din capătul holului unde imi lipesc urechea concentrandu-ma la sunet. Decid sa deschid incet usa privind prin crapatura, cand o deschid il vad pe Alec într-o pereche de blugi negri, fara tricou pe el  cu un fel de mănuși in maini fara degete lovind un cea ce parea a fi un manechin de box.

Intru ușor in camera având grija sa nu atrag atenția, inchid usa după mine rezemandu-ma de perete ca să nu cad. Ma uit cum lovește acel manechin fiind foarte concentrat pe cea ce face, după câteva lovituri prinde manechinul cu o mana oprindu-l întorcându-se spre mine.

- Adelle. Mi-am indreptat privirea oriunde în alta parte de rusine, deși nu puteam sa nu ii observ parul putin ciufulit și picăturile de transpirație care curgeau pe abdomenul sau.

Alec pov

O vad pe Adelle stand rezemata de perete tremurandu-i putin picioarele evitând sa se uite la mine.

- Știai ca eram aici? O privesc pe Adelle cum se înroșește in obraji dându-și o șuviță de par  după ureche.

- Da Adelle, știam. Ma îndrept spre ea dandu-mi jos mănușile din maini.

Imi pun mana pe obrazul ei drept privindu-i chipul observând cum ma priveste timida pe sub gene.

- Vino cu mine. O iau de mana ieșind din camera.

Adelle pov

Mi-era putin frica unde ma va duce, ma apuca de mana ieșind din camera. Intram in camera lui unde închide usa privindu-mă pentru câteva secunde cu un mic zâmbet in coltul gurii.

- Dezbrăca-te.

- C-ce?

- Adelle ai auzit foarte bine ce am spus, dezbraca-te. Ma privea serios in ochi asteptand sa fac ce mi-a spus.

O senzație ciudata imi cuprinsese tot corpul, o senzație de împietrire uitându-mă in gol la abdomenul sau.

- Adelle dezbraca-te tu dacă nu vrei s-o fac eu. Mintea mea se trezește la realitate la auzul acestor cuvinte care mi-au bagat putina spaima în corp din cauza vocii sale.

Incep sa-mi dau bluza de pijama jos impreuna cu pantalonii rămânând doar in lenjerie Intima.

- De tot. Inghit nodul care mi se formase in gat desfacandu-mi sutienul.

Il dau jos lăsându-l sa cada pe langa corpul meu urmat de chiloți, imi acopar putin sanii de rusine dar Alec imi apuca mainile fortandu-ma sa le țin pe langa corp.

- Întinde-te pe pat. Ma asez pe pat intinzandu-ma lasandu-mi capul pe pernele moi.

Corpul meu tremura putin de frica gândindu-mă la ce vrea sa-mi facă, vine la marginea patului privindu-mă cateva secunde apoi merge în baie. Ma gândeam sa fug dar cred ca voi cădea dacă încerc sa alerg și oricum ma va prinde. Il vad cum se întoarce cu o sticluță de ulei pentru corp deschizând- asezandu-se langa mine.

Toarnă putin ulei pe pieptul meu împrăștiindu-l cu mana cealalta pe tot corpul meu, mana lui care imi masa corpul se simțea atat de bine pe pielea mea, nu voiam sa se oprească. Il privesc cum intinde uleiul pe toată suprafata pielii mele turnând din cand in cand cate putin. Dupa ce termina ma apuca de mijloc intorcandu-ma cu spatele turnandu-mi ulei, imi inchid putin ochii lăsându-mă masata de Alec.

Tresar putin de durere cand uleiul imi pătrunde o rana de pe spate atragandu-i atenția lui Alec.

- Te doare?

- D-da. Isi trece degetul pe langa rana uitându-se la ea scoțând un bandaj dinsertarul noptierei.

Imi pune bandajul pe rana continuând sa intinda ulei pe corpul meu iar după încă câteva alte minute termina. Ma întoarce cu fata ajutandu-ma sa ma ridic in șezut punându-mi sticluță cu ulei in mana.

- Este rândul tău. Il privesc confuza acesta dându-și pantaloni jos rămânând doar in boxeri.

Se întinde pe pat pe locul unde am stat eu uitându-ma la el asezandu-ma in pat in genunchi. Imi torn putin ulei in maini masandu-i pieptul lui Alec, tresar cand ii simt mana pe piciorul meu care ma trage peste el.

- Mai bine, continuă. Imi plimb incet mainile pe pieptul lui coborand pe abdomen.

Ii simt privirea arzătoare pe mine urmarindu-mi atent fiecare mișcare, cu cât îl masam mai mult cu atat simteam cum ochii mei se închid de oboseala.

- Alec, s-scuze dar sunt obosită.

- Mai continuă, mai ai putin Adelle.

- Dar Alec eu... Ma priveste in ochi spunându-mi din priviri sa continui.

Imi indrept atenția spre mainile mele turnând inca putin din ulei, il masez inca alte câteva minute apoi imi las corpul sa cada pe pieptul lui inchizandu-mi ochii de somn.

Alec pov

O pun pe Adelle sa continue ce facea cazand apoi pe pieptul meu inchizandu-si ochii, ii iau sticluța cu ulei din mana punand-o pe noptiera. Incep sai mangai creștetul capului privind-o cum doarme, sincer aveam alte planuri dar a avut noroc ca eram obosit.
Vreau s-o fac a mea, sa o iubesc, sa simtă iubirea de care a dus lipsa acești 17 ani.

You are mine {18+}Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum