You are mine {18+}

Capitolul 14

Adelle

Decand l-am văzut pe acel Jace nu am putut dormi toată noaptea, imi inspira un aer putin periculos făcându-mă sa ma simt atacata și nesigura cât e în preajma mea. Ma dau jos din pat incercand sa-mi păstrez echilibrul, merg spre oglinda din camera privindu-mi reflexia, oribila. Insomnia are repercusiunile ei printre care se numără cearcanele, oftez zgomotos apucand fondul de ten aplicând putin pe chipul obosit. După ce ma asigur ca cearcănele sunt bine astupate intru in dressing de unde imi aleg o tinuta sport prinzandu-mi parul într-o coada de cal, imi pun ghiozdanul in spate ieșind din camera.

Tresar cand ma lovesc de un corp solid aproape cazand pe jos dar un brat puternic imi înconjoară talia prinzandu-ma exact la timp.

- Esti bine? Întreabă o voce groasa care sincer ma baga putin in sperieți dandu-mi seama ca nu Alec este cel care ma tine acum de talie.

- Da, mulțumesc. Raspund eu politicos continuandu-mi drumul spre scari.

Vreau sa vorbesc cu Alec sunt foarte agitata și numai el ma poate calma acum, cobor scarile aproape alergând privind in jur după Alec. Intru in garaj unde îl vad rezemat de o mașină de un gri închis imbracat într-o pereche de pantaloni negri, ghete de aceeași culoare și camasa suflecata la mâneci observându-i runele, rasuflu ușurată cand il vad înaintând spre el, il iau in brate lipindu-mi capul pe pieptul sau concentrandu-ma la bătăile inimii sale.

•••

În drum spre liceu niciunul dintre noi nu scoate o vorba, imi lipesc capul de geamul putin aburit și rece din cauza vremii de afară Alec fiind atent la drum. În timp ce ma uitam la picăturile de apa care curgeau incet pe geamul mașinii mai trageam cu ochiul spre Alec, niciodata nu-mi găsesc cuvintele cand este langa mine vreau sa sparg gheata dintre noi dar habar nu am ce sa spun este ca și cum m-aș chinui sa spun ceva dar mintea ma oprește.

Decând  am luat cina cu familia lui Alec mi se pare ca noi doi numai suntem la fel de apropiați ca înainte iar apariția acelui Jace nu-mi surâde deloc. Ma trezesc din gândurile mele cand observ ca masina se opreste langa poarta liceului Alec oprind motorul, nu vreau sa cobor din mașină dacă o fac simt ca ma îndepărtez și mai mult de el iar ăsta este cel mai rău lucru. Stau pe scaun cu mainile unite pe genunchi neștiind ce sa fac, amândoi suntem distanți unul de altul auzindu-se doar respiratiile noastre.

- Ar trebui sa pleci, nu vreau sa întârzii la prima ora. Spune sec cu o mica urma de regret în voce.

Dau din cap afirmativ zambindu-i forțat, cobor din mașină în ploaia abundenta urmărind mașină neagra de langa mine cum se face nevăzută printre picăturile reci de apa. Oare Alec s-a saturat de mine? Inaintam în curtea uriasa a liceului ignorând picăturile de apa care cred ca m-au udat toată, intru in liceu urcand lent scarile gri. Doar ideea ca Alec s-a saturat de mine imi face ochii sa se umezeasca, imi sterg chipul ud de la ploaie cu maneca hanoracului bleumarin intrând în clasa cu un chip nepăsător.

- Adelle ești uda toată pe haine. Ii aud vocea îngrijorată a lui Zoe uitându-se la hainele mele.

- Nu conteaza, se usucă. Spun nepăsătoare așezându-ma in banca dorindu-mi pentru cateva clipe sa fiu invizibila.

- Ai pățit ceva.

- Ba nu, nu am dormit bi-

- E vorba de Alec nu. Spune Zoe putin iritata simtindu-i privirea pe mine, cu toate ca o cunosc de putin timp uneori ma baga în sperieți.

Înainte sa răspund isi face apariția dirigintele ținând catalogul în mâna asezandu-se pe scaunul de la catedra, norocul meu este ca ora aceasta nu este foarte interesanta, la dirigenție se discuta problemele importante care țin de clasa. Imi pun capul pe banca plictisita inchizandu-mi ochii, ma relaxez total incercand sa ma gândesc la lucruri care na fac sa zâmbesc dar singurul lucru la care mintea imi fuge este Alec.