- Imi pare rau, domnule Gramont! Pacienta e in stare grava....Inca nu stim motivul! Dar n-are sanse de supravietuire!
Doctorul se scuza si pleca, alaturi de o asistenta. Matt se prabusi pe unul dintre scaune si ii ruga pe ceilalti sa-l lase putin singur. Incetul cu incetul, fiecare pleca, lasandu-l sa se uite la usa salonului. Nu indraznea sa intre, stia foarte bine ca daca o vedea iarasi in acea stare, ar fi facut ceva prostesc.
Se ridica nervos de pe scaun, incepand sa colinde holul in lung si-n lat. "De ce?". Se opri in dreptul usii, expirand zgomotos si apasa pe clanta. Usa se deschise cu un scartait scurt. Camera era alba, numai aparatura de un gri metalizat, dadea culoare incaperii. Pe pat, legat la acele aparate, statea Kyra. Ziceai ca doarme, dar faptul ca respira cu ajutorul aparatelor ii spulbera orice speranta. Se apropie cu rasuflarea intretaiata de pat, lasandu-se sa cada in genunchi, cu capul pe palma ei.
- Te rog...te rog, nu-mi fa asta! murmura, lasandu-si lacrimile sa cada. Orice, dar nu asta! Kyra, promite-mi...promite-mi ca orice ar fi, nu vei face da bir cu fugitii! Ca te vei trezi si ca-mi vei spune ca totul e un vis urat si, ca defapt, trebuie sa ma trezesc si sa te ajut sa impodobesti bradul! Te rog!
Vocea ii tremura si isi ridica din cand in cand privirea cu speranta ca se va trezi. Cum ajunsese in starea asta, cand acum cateva ore era linistita si.....Cum? Incepuse sa planga, de-adevaratalea.
AJUNUL CRACIUNULUI
Au trecut trei zile de cand Kyra statea in spial, in stare de coma. Trei zile de cand Matt nu parasi spitalul, nici la cerintele mamei sale. Abia pleca sa se schimbe de hainele, dar se intoarse repede. Matt statea la capataiul ei, vorbindu-i si rugand-o sa se trezeasca.
- Kyra, e Ajunul Craciunului! Nici acum n-ai de gand sa te trezesti? o intreba, mangaindu-i obrazul.
O saruta scurt, apoi isi puse capul in palma ei, rugandu-se. Chiar atunci, medicul care avea grija de Kyra intra. Il saluta si apoi verifica aparatele, dand dezaprobator din cap. Matt isi ridica privirea, urmarindu-l.
- Domnule Gramont, pot sa va vorbesc?
Matt il urmase pana in biroul acestuia. Vroia sa termine cat mai repede de vorbit cu doctorul si sa se intoarca la sotia lui. Asezandu-se pe scaunul din fata, isi mentinu privirea in cea a doctorului.
- Trebuie s-o deconectam! il anunta doctorul.
- Nu! raspunse Matt, imediat. Am obtinut permisiunea de a o tine asa pana cand se trezeste.
Doctorul ofta, dandu-si opchelarii jos. Era batran, trebuia sa iasa de mult la pensie, dar n-a iesit. Ii prinse mana lui Matt, protector, privindu-l bland.
- Stii ca nu-i corect! Aici, nu vorbesc despre ceilalti pacienti, ci despre ea! Inca n-am aflat de ce a intrat in coma, dar daca vei vrea s-o tii aici...Gandeste-te cum se simte ea, cum s-ar simti cand ar afla, aici, pe pamant sau pe lumea cealalta, ca a trait prin intermediul unor aparate. Stiu, au trecut doar trei zile, dar ei nu i s-au dat sanse de supravietuire. Nici macar unu la suta n-a primit. O iubesti mult si acest lucru se vede, dar nu-i corect s-o tii aici, doar pentru tine! Nu e corect!
Matt asculta cu atentie ceea ce-i spunea doctorul. II venea sa-l ia la bataie, dar ceva il oprea. Ceva din spusele lui era adevarat, si-l durea. Nu-i mai pasa ca trebuia sa fie tare, pur si simplu nu mai putea. De trei zile, nimeni nu i-a acordat nicio farama de supravietuire, dar sa auda aceste cuvinte din gura cuiva....era prea dureros. Incepu sa planga.
- Nu pot! Nu pot s-o las sa plece! Nu....Se va trezi! Sunt sigur!
- Atunci de ce plangi? il intreba bland doctorul. Nu crezi ca ceea ce spui tu, este pentrru a schimba ceva ce inima ta deja simte?
- N-o cunoasteti! Se va trezi, trebuie....
