- Alexis, lăsă-l jos!
Am alergat spre locul în care Alexis stătea, ţinându-mi copilul. Acesta plângea, încercând să scape din ghiarele ei. Matt stătea liniştit, uitându-se la un documentar despre nu ştiu ce albină din Sudul Africii. Am apucat fiinţa firavă, trăgând-o spre mine şi încercând să-l calmez.
- De ce? Ne distram aşa bine! Îl învăţam să stea în mâini!
- E doar un copil de patru luni. Nici nu ştie să meargă în picioare şi tu vrei să stea în mâini?
Aceasta aprobă, lăsându-se când pe un picior, când pe celălalt. Îşi afişă zâmbetul de "Pe mai târziu" şi o tuli la ea în cameră. Oftând, m-am întors, dar pe la jumătate, m-am oprit. El...Am apucat o revistă, rulând-o, apoi m-am apropiat de canapea.
- Au, de ce dai? întrebă Matt, luându-şi faţa de căţeluş plouat.
În alte circumstanţe, aş fi cedat, dar de data asta nu. I-am dat o castană în cap şi am plecat către bucătărie. I-am auzit vocea strigându-mă, dar am ignorat-o. Încă, ţinându-mi copilaşul, am pus laptele la încălzit. Am simţit două braţe încercând să se odihnească pe şoldurile mele, dar m-am retras şi mi-am văzut de treaba. Matt voia să mă oprească, dar, chiar şi cu bebeluşul în braţe, am reuşit să-l ocolesc.
- Scuze! şopti, apucându-mă de mijloc şi trăgându-mă spre el, având grijă să nu sufoce fiinţa fragilă din braţe.
- Nu! am spus cu răutate, încercând să scap.
În schimb, buzele lui îmi atinseră fruntea, rămânând acolo pentru a se odihni. Am închis ochii, bucurându-mă de mirosul parfumului pe care-l emana. Îşi mută una dintre mâini pe faţa mea, iar buzele lui le atingeau uşor pe ale mele. Plânsul copilului ne trezi din transă, amintindu-mi că am laptele pe foc. Matt se grăbi să dea la o parte vasul din flacăra roşie, dar şi-a retras mâna la fel de repede. Se abţinu să nu înjure. Mi se făcu milă de el, iar când am văzut cum lacrimile încercau să iasă din acei ochişori negrii, inima mi se făcu cât un purice. L-am tras pe unul dintre scaune, punându-l pe cel mic în braţele lui. Am oprit focul şi am luat uleiul. M-am pus în genunchi în faţa lui, luându-i mâna într-a mea.
- De ce nu eşti atent? De ce? m-am trezit certându-l. Ţi-am spus de o mie de ori să fi atent. De ce nu mă asculţi? Chiar vrei să rămâi fără mână? Cât de nesăbuit poţi fi să...
- Kyra, încercă să mă oprească, dar am apăsat puţin pe arsură, făcându-l să se strâmbe.
- Taci şi ascultă-mă! Acum eu vorbesc şi tu asculţi! Unde rămăsesem? A, da! Cât de nesăbuit poţi fi să pui mâna pe un vas care e pe foc. Nu te-ai gândit înainte? Le spui celor mici să fie atenţi, dar cred că tu te comporţi ca un copilaş, nu ei!
- Kyra, calmează-te! E doar o arsură minoră. Nu e ca şi cum mi-aş fi amputat braţul...
- Dar...
Nu mă lăsă să termin ce aveam de spus, acoperindu-mi gura cu palma dreaptă, cea cu arsura, iar cu cea stângă îl ţinea pe cel mic. Ochii lui mă priveau cu amuzament, în timp ce gustul de ulei mi se prelinse printre buze.
- Boule, ai ulei pe mână! ţip la el, dându-i mâna la o parte.
- Ah, ce-mi place când mă cerţi!
