Nu pot să cred!
Ignoră durerea provocată de mica arsură şi mă ciupi de obraz. Copilaşul începu să râdă, provocându-mi atât mie, cât şi lui înflorirea unui zâmbet.
- O, Austin Andrew Raul Gramont a râs, ai văzut? O, frumosul lui tata, ai râs, ai râs!
Matt îl ridică, râzând şi alintându-l. Mă sărută scurt, apoi ieşi. Imediat ce părăsi bucătăria, Emma şi Michael apărură, ţopăind de fericire. Se aşezară la masă, zâmbind şi dând din picioare. Sigur au făcut ei ceva, iar acum voiau să scape. Am încercat să-i ignor, dar deja începeau să mă enerveze.
- Bun, deci ce s-a mai întâmplat? i-am întrebat, ridicându-mă şi încrucişându-mi mâinile în dreptul pieptului.
- Ai vorbit cu moşul? Ce o să ne aducă? mă întrebară, mai nerăbdători ca oricând.
- Asta-i secret! O să aflaţi în două săptămâni, de Crăciun!
Încercară să mă convingă, dar tot ce primeau ca răspuns era aşteptarea. Au renunţat, ieşind posomorâţi din încăpere, lăsându-mă să-mi termin treaba. Peste două săptămâni era Crăciunul, şi, atât ei, cât şi Alexis, erau nerăbdători, dar Matt îi întrecea. Uneori mă întreb dacă nu cumva m-am măritat cu un copil de doi ani! După ce am curăţat aragazul, am luat biberonul şi am ieşit, închizând lumina. Mă aşteptam ca din dormitor să se audă vocea lui Matt alintându-l pe cel mic, dar era linişte.
Am intrat încet, analizând încăperea. Pe jos erau numai jucării, pătuţul celui mic era gol. Pe pat, cu spatele la mine, stătea Matt. M-am apropiat de el, observând că doarme. Lângă el, Austin se foia. L-am ridicat uşor fără să-l trezesc pe Matt şi m-am apropiat de uşile din sticlă ce dădeau în balcon. Era seară, iar scaunul, pe care Matt îl puse special pentru a te putea bucura de priveliştea de afară, ne poftea pe amândoi să stăm pe el şi să privim cum o uşoară ninsoare începea să se aşterne peste marea întunecoasă a oraşului.
M-am aşezat pe scaunul, stil balansoar, privind afară. Era linişte, semn că gemenii şi Alexis s-au culcat. Cel mic începu să îşi mişte mâinile. I-am dat biberonul, privindu-l cum îşi închide ochişorii. Nu şi-l putea ţine singur încă, dar nu mă deranja.
- Ştii, asta este prima ta iarnă pe această lume. Poate că acum nu poţi să spui ce vrei de la Moş Crăciun, dar abia aştept să-ţi aud glasul, să te văd mergând..., îi şoptesc, gândindu-mă deja la primul lui pas, la primul cuvânt.
Oare care avea să fie şi când? Abia aşteptam! Oare cum va fi când cineva îmi va spune mamă? Mânuţa lui mică mă prinse de degetul mare. Îl iubeam şi tot nu-mi venea să cred că sunt mamă.
După ce termină, am pus biberonul gol pe masa de lângă. Voiam să-l pun în pătuţul său, dar m-am gândit că era mai bine dacă dormea cu mine şi cu Matt. După ce m-am schimbat în pijamale, l-am aşezat lângă Matt, apoi m-am aşezat lângă el. M-am aşezat mai bine, începând să-l mângâi.
- Peste dealuri, pe un nor/ Plutind ca un gând/ Luna trece uşor/ Aripi de vis legănând./ Şi cu ea rătăcind/ Prin înalt stele mii/ Parc-ar spune, veghind/ Noapte bună, copii!/ Noapte bună, somn lin/ Copil drăgălaş/ Fie-ţi somnul senin/ Dragul mamei îngeraş./ Somn uşor, scump odor/ Lângă tine voi sta/ Toată noaptea cu dor/ Eu te voi legăna.
De fiecare dată când îl culcam îi cântam acest cântecel, era cântecul pe care şi mama mi-l cânta când eram mică. Austin începu să-şi închidă ochii, semn că Moş Ene îl vizita. Apoi veni numai decât la mine, oboseala închizându-mi pleoapele.
