Alexis se indrepta cu pasi mari catre biroul decanului. Dadu sa apese pe clanta, dar simti o durere imensa. Totul deveni negru, iar ultima imagine...el era....era.....
Alexis P.O.V.
Capul ma durea ingrozitor, sa nu mai punem la socoteala ca nu stiu unde naiba ma aflu! Stau pe un scaun, legata, in intuneric si...o da, cireasa de pe tort: un tampit si jumatate tine un pistol indreptat spre capul meu. Nu se putea mai bine!
Dobitocul! Nici nu stiu de ce mai tine becul stins, daca stie ca mi-am dat seama cine e!
- Nu credeam c-o sa apuc ziua asta! o alta voce zdruncina aerul.
La inceput nu am putut s-o recunosc, dar cand s-a apropiat de mine si s-a lasat pe vine, i-am simtit parfumul si l-am recunoscut. Ce avea el de a face cu dobitocul asta?
- Care zi? Cea in care ti-ai dat seama cat de prost poti sa fi?!
- Hmmm, pentru cineva care e la un pas de a fi aruncata intr-o groapa, in cimitir, esti destul de curajoasa! rosti cel care tinea pistolul.
- Mersi, stiu cum sa ma port cu idiotii!
Au inceput amandoi sa rada. Pentru cateva secunde am simtit cum gura pistolului a fost indepartata de mine, ca mai apoi s-o simt mult mai aproape. M-am abtinut sa nu tip, atunci cand unul dintre ei, nu-mi puteam da seama care, a infipt ceva ascutit in mine. Mi-am lasat capul in jos, injurand pe sub barba. Nu stiu ce aveau de gand sa faca sau de ce, dar nu puteam sa stau degeaba si sa indur. Doar sunt Alexis, ce naiba!
Mi-am ridicat privirea, atintind-o inainte. Nu stiam in ce parte se aflau, dar nu conta. Inainte sa deschid gura, ceva mi-a atras atentia. Era o luminita, mai bine zis o lanterna. Ei nu s-au miscat, iar asta mi-a dat speranta ca n-au bagat de seama. Alexander! El trebuia sa fie! Cred ca m-a urmarit in tot acest timp...
Mi-am stapanit bucuria, cand am vazut mesajul pe care-l facea cu lanterna, stiind ca doar el stia acel mesaj, apoi am inspirat adanc.
- Ce e cu cazul Lyfial? De ce se leaga de tine? De voi?
- Of, of, of, draguto, tu chiar nu stii, nu?
- Ce sa stiu? intreb nedumerita.
- Acel caz...este real! Dar din pacate, Gosh s-a sinucis inainte sa fie prins de politisti. Si pentru ca a durat cincisprezece ani ca sa fie prins, profesorii au considerat ca ar fi potrivit sa fie dat ca un fel de admitere. Dar faza e ca nimeni n-a reusit sa-l rezolve, nimeni inafara de tine.
- Si ce? Daca s-a sinucis, ce treaba are cu mine?
- Draguto, Gosh a fost fratele meu, iar partenerul meu este fiul lui. I-am fost complice, amandoi, iar tu te-ai apropiat prea mult de acel adevar. Si nu putem permite asta, nu, nu putem!
- Tu l-ai omorat si pe omul de servici? il intreb, abia putand sa ma abtin sa nu-l lovesc, dar oricum nu puteam.
A inceput sa rada si el si camaradul lui. Iarasi am simtit cum pistolul se departa putin, ca mai apoi sa fie pus langa capul meu. Trebuia sa-l fac sa recunoasca omorul. Am dat sa spun ceva, dar l-am auzit pe celelalt vorbind.
- Da! Vrei sa stii cum a fost? Eu l-am omorat, i-am taiat capul si ti l-am trimis! Vrei sa stii ce-am facut cu restul? L-am mancat! rosti, aproape de urechea mea. Dar inainte sa-l mananc, i-am luat pielea, apoi oasele, iar cea ramas, organele si carnea....
- Opreste-te! am tipat, simtind voma pe gat si imaginile alea infioratoare in capul meu.
Inainte sa continue, s-a auzit o impuscatura, urmata de alta. Lumina a fost aprinsa. Mi-a luat ceva sa ma obisnuiesc cu ea, dar i-am zarit pe politisti. Fox si proful de criminalistica incercau sa scape, dar erau deja inconjurati. Un foc si proful a cazut pe podea. Fox cred ca si-a dat seama ca n-are cum sa scape. Ridica mainile. Pentru o clipa am crezut ca se preda, dar in schimb indrepta pistolul catre mine si....
