Skinny

006

Fata încuie ușa băii,apoi pornise dușul. Ura că făcea asta din nou, dar deja devenise un obicei. Putea vedea numărul mare de calorii de câte ori închidea ochii și asta o făcea să se simtă și mai oribil. Se puse în genunchi în fața wc-ului și își băgă degetele pe gât.

O dată.

De două ori

De trei ori.

Până ce reuși să vomite tot, pierdu numărătoarea. După ce termină, închise apa, descuie ușor ușa, apoi plecă la ea în cameră. Își dorea foarte mult să nu mai fie nevoie să se ascundă, să poată avea sprijinul prietenilor și al familiei. Ar fi fost chiar drăguț ca ai ei să gătească numai lucruri ce au puține calorii sau să o înțeleagă când spune că NU POATE mânca. Se gândise de câteva ori să le spună ce face, dar nu avea siguranța că aceștia o vor susține. Drumul acesta avea două tăișuri: mama și tatăl ei ar fi putut să fie înțelegători și să o lase să faca ce vrea până ajungea la greutatea dorită. Pe de altă parte, aceștia ar putea considera modul respectiv de a slăbi foarte periculos, ceea ce ar duce la urmărirea îndeaproape a alimentației fetei. Deci nu putea risca.

Fiind o oră târzie, bruneta se puse în pat. Era genul acela de persoană care, o dată ajunsă în pat, începe să se gândească la tot felul de lucruri, să-și planifice viața și să-și imagineze chestii. Oare va fii vreodată fericită cu persoana ei, cu modul în care arată? Știa că prin modul de a slàbi pe care l-a ales își distrugea viața, dar avum era prea târziu pentru a se mai opri. Cel mai grav lucru care i se putea întampla era să moară, iar în cazul ei ar fi fost ceva bun. Se gândise de multe ori să se sinucida, dar de fiecare dată era cineva care încă avea nevoie de ea, iar ea nu pute să-i abandoneze. Doar pentru că alții nu i-au fost alături, asta nu înseamna ca și ea trebuie să facă la fel.

Îi părea rău că își distrugea corpul, dar nu avea de ales. Poate în cele din urmă o să-și dea seama că trebuie să se oprească și poate chiar va înceta, dar cicatricile de pe mână o să fie mereu acolo pentru a-i aminti de unde a plecat. Ura faptul că amintirile ei legate de adolescență erau majoritatea triste, dar ce putea face? Nu putea dintr-o dată să fie fericită și să se accepte. Viața are atât părți rele, cât și bune, dar, aparent, asupra ei aveau un impact mai mare cele negative.

Neputând să adoarmă, fata se ridică din pat și se îndreptă spre fereastra pe care o deschise larg, apoi începu să admire stelele. În aer plutea un miros specific iernii, dar nu era niciun strop de zăpadă. În două săptămâni avea să fie Crăciunul, dar nu se anunțase nicio ninsoare prea curând. Se bucura că venea sărbătoarea cadourilor, dar nu se simțea atât de entuziasmată ca deobicei. Îi convenea că o să scape de școală, dar asta însemna că o să stea acasă, aproape de mâncare și pe lângă asta o să fie și mesele pe care le va lua alături de ai ei. Deja putea vedea numărul gigantic de calorii pe care avea să le consume.

Ce ar fi mai bine să-și oprească toate problemele, aruncându-se de la geam? Nu ar fi mai bine? Nu ar mai suferi atâta. Datorită gândului ce-i trecu prin minte fetei, incepu să tremure. Îi era prea frică să facă asta. Ce se va întâmpla după ce moare? Ce se va întâmpla dacă, în ciuda înălțimii,  nu moare?

Încercă să nu se mai gândească la asta, închise fereastra, apoi se lăsă în jos. Voia să moară, dar îi era frică, voia să dispară, dar totuși mai avea speranța că într-o bună zi totul va fi binebine. Se întinse dupà portfard și scoase bine cunoscuta ei bucățică împachetată de hârtie. Luă metalul rece și îl apăsă cât de tare putu în piele, încercând să evite zona venelor. Nu era pregătită încă. Era prinsă între două lumi, dar nu se putea bucura de niciuna.