Skinny

007

  Fata coborî repede treptele și prinse metroul fix când ușile acestuia se închideau. În timp ce înainta spre capătul vagonului, Mia se străduia să-și calmeze bătăile înimii. Nu mâncase nimic de dimineața și nu avea pic de energie. Se simțea așa epuizată, dar ăsta era prețul pe care îl are de plătit pentru alegerile făcute. Ăsta alături de multe altele: dureri de cap, grețuri, starea de frig, senzația de leșin, dar trebuia să le accepte. Măcar o să fie slabă. Fiind prinsă în gândurile ei, fata realiză târziu că a ajuns la destinație, așa că se grăbi să iasă din metrou înainte ca ușile să o prindă înăuntru pentru încă o stație. În repezeala ei, dădu peste un băiat ce părea a fi cu cel mult doi ani mai învârstă decât ea; era brunet și destul de înalt. Își ceru rapid scuze fixându-l cu privirea câteva secunde, apoi continuă, în graba ei, să meargă spre liceu, fiind în întârziere.

Orele trecură chinuitor de încet, dar fata încerca să se concentreze și să înțeleagă ce tot explicau profesorii. Una dintre etapele pe care le avea de parcurs în drumul său spre perfecțiune era obținerea unor note mai bune, iar pentru asta trebuia să muncească mai mult decât pentru a pierde în greutate. Avea să dea tot ce poate pentru toate acele medii mari pe care și le dorea. Cel mai probabil va ajunge în spital, dar, într-un mod foarte ciudat, acest lucru o bucura pentru că fata simte că acesta e singurul lucru ce o poate ține departe de stresul vieții.

Deși încerca să fie atentă la ore, adeseori mintea îi zbura la tipul pe care l-a văzut în după-amiaza aceasta. Probabil că nu o să-l mai vadă vreodată, dar trăsăturile lui i-au rămas întipărite în minte. Era el drăguț, dar fata știa sigur că nu se va îndrăgostii de el. Nu își permitea să se atașeze de altă persoană care, probabil, ar lăsa-o baltă cât ar zice pește. Pe lângă asta, există și probabilitatea de 99,9% ca băiatul să nu aibă aceleași sentimente pentru ea. Acel 0.1% reprezenta optimismul ei pe care îl avea din abundență. O întrebare răsării, însă, în mintea fetei, și anume: "Avea prietenă, oare?". Dar dacă nu s-a îndrăgostit, atunci ce-i mai pasă?

Elevii clasei erau cu ochii pe ceas: mai erau doar 5 minute din ultima oră. Odată ce clopoțelul se auzi sunând, fata își aruncă pixul și caietul de fizică în ghiozdan, își puse geaca pe ea, apoi plecă spre metrou împreună cu niște colegi. Ajunsă pe peron, fata văzu cum vine metroul. Imediat îi trecu prin cap să se arunce, dar așa cum gândul sinucigaș a venit, așa a și plecat. În schimb și-a salutat coechipierii de clasă și s-a urcat în ultimul vagon.

Gândidu-se la noi modalități de a-și păcălii părinții și de a slăbii, fata nici nu realiză că a greșit metroul. Abia la a treia stație și-a dat seama că metroul o duce în alt sens. Panica deja pusese stăpânire asupra ei. Se simțea ca într-un vis în care merge fără să știe unde și, de asemenea, un vis în care niciunul dintre cei dragi ei nu mai sunt, cu alte cuvinte, se simte total pierdută. Coborî repede din vagon și încercă să-și dea seama unde trebuie să se ducă pentru a schimba metroul. Odată ce văzu numele corespunzător destinației ei afișat pe metroul ce venea, se liniștii.

Nu acordă multă atenție oamenilor din metrou când se urcă, dar o dată ce aruncă o privire mulțimii, recunoscu imediat acei ochi căprui frumoși. Era în metrou cu tipul peste care a dat în această după-amiază. Aparent ziua această nu a fost așa ghinionistă cum credea ea.