Skinny

010

Încă o săptămână de școala, apoi vine vacanța. Doar atât mai trebuia să îndure Mia, dar deja era terminata mental. În cele din urmă nu a mai reușit să se concentreze, iar notele menite să-i ridice media nu au mai venit; de slăbit nu a slăbit, cu prietenii ei s-a certat, și acum se simțea cel mai singură. S-a închis complet în ea, iar acum îi împingea pe toți afară din viața ei. Pentru ea zilele deveneau din ce în ce ma întunecate, iar norul gri de ploaie, ce plutea parcă deasupra ei, nu putea fi pătruns nici de cea mai puternica rază de soare.
Parcurgând drumul obișnuit de la școală înapoi acasă, Mia ieși de la metrou. Având moralul mai jos de nivelul solului, dacă era posibil așa ceva, fata merse în bine cunoscutul parc din apropoere. De când a avut loc incidentul acela, nu a mai venit în acest parc.
În noaptea aceea, a intrat cât de subtil a putut în apartament, crezând că nimeni nu a auzit-o. Din nefericire, a doua zi dimineața, a primit un interogatoriu de toată frumusețea de la mama ei. Răspunzând la fiecare întrebare clar și precis, fata a reușit să scape fără pedeapsă, păcălindu-și mama că s-a văzut cu o colegă pentru a-i da un caiet.
Revenind la momentul actual, Mia trecu de micul gard viu colorat ce înconjura parcul și se duse direct la leagăne. Parcul era gol. Evident că era gol, doar cine ar fi în stare să stea afară pe căldura asta? Nisipul era atât de fierbinte, încât fata ar fi putut să-și facă o omletă pe el în doar câteva minute. Deși simțea cum se "topește", Mia prefera să stea mai degrabă aici, decât să meargă acasă, unde ar fi dat peste părinții ei. Mai presus de asta, nu era într-o fază bună și ar fi riscat să pornească o ceartă cu ei. Le trimise un mesaj scurt cum că o să întârzie, apoi așteptă un răspuns, ce veni destul de repede. Deși nu voia să i se ceară explicații, un sentiment de parere de rău o cuprinse atunci când citi acel simplu "Okay".
Căzând în gânduri, bine știutul obicei al ei, fetei îi veni o idee. Singurul motiv pentru care părinții ei nici nu s-au obosit să o întrebe 'de ce?' este pentru ca nu le pasă. Simplu. Cum nici prietenilor ei nu le-a păsat îndeajuns de mult încât să vadă care e motivul pentru care e așa distantă, cum nici profesorilor nu le-a păsat îndeajuns de mult încat să-i mai dea o șansă, cum nici măcar ei nu i-a păsat îndeajuns de mult de sentimentele sale încât să slăbească și să se simtă fericită în pielea ei. Cu aceste gânduri ce îi rupeau inima fetei, puțin câte puțin, fata își scoase din geantă, nou-nouța bucată mică și argintie din fier, ce putea face atâta rău. Luând acel metal, începu să-și traseze niște linii adânci.

- Bună! o voce ușor cunoscută se auzi, iar, imediat după, un scârțâit înfundat, acesta indicând faptul că persoana care salutase se așeză și ea pe un leagăn.

Mia rezistă impulsului de a se întoarce rapid în direcția din care provenea sunetul. Părul lung și ușor ondulat îi cădea în valuri pe brațul stâng, iar celui care stătea alături de ea îi era imposibil să vadă ce face fata. Își întoarse brațul astfel încât nicio tăietură să nu fie vizibilă. Lama o strânse ușor în pumnul drept, apoi își roti capul.

-Bună!

- Ești bine?

- Da, da. De..de ce?

- Doar pari cam palidă...

Fata dădu ușor drumul la bucata de metal, subtil, astfel încât Marc să nu observe. Se prinse cu ambele mâini de lanțul ce ținea leagănul suspendat și își făcu avânt, privind înainte. Cu cât prindea mai multă viteză, cu atât mai mult se simțea mai obosită și mai somnoroasă, așa că începu să încetinească. Petrecându-se totul foarte repede, Mia realiză că nu mai are niciun control asupra corpului ei slăbit atunci când acesta căzu pe nisipul fierbinte. Înainte să mai poată spune ceva, totul din jurul ei parcă se opri și începu să dispară într-o ceață neagră și densă în timp ce Mia își pierdu cunoștiința.