Fata oprii robinetul ce umplu cada cu apă rece ca gheața, apoi începu să se dezbrace. În alte circumstanțe ar fi așteptat cu nerăbdare acel moment de relaxare, să se scufunde în acea baie de spumă, dar ținând cont că apa nu avea tocmai o temperatură plăcută, abia aștepta ca această oră să se termine. O oră. Doar atât trebuia să reziste fără să intre în șoc hipotermic. Cu chiu cu vai reuși să-și introducă, în apă, corpul pe care îl ura nespus de mult. Pielea de găină nu întârzie să apară ca urmare a acțiunilor sale. Alături de ea, pe podea, erau așezate o sticlă de apă, o carte și telefonul ei. Nu își permitea să se deshidrateze, apa fiind elementul cheie în diete. Se întinse ușor spre carte și începu să lectureze; se gândea că, în felul acesta, timpul o să treacă mai repede.
După 30 de minute, care sub nicio forma nu au trecut pe cât de repede se aștepta, a lăsat cartea jos. Tot corpul ei căpătase o culoare pală și tremura incontrolabil. Admiră cicatricile ce păreau să nu mai treacă, apoi le trasă conturul cu degetele tremurânde. Dinții îi clănțăneau în gură, iar dacă ar fi intrat cineva acum în baie, ar fi zis ca e pe moarte, motiv pentru care s-a asigurat de două ori că ușa e închisă.
Neputând să mai reziste, scoase dopul căzii și așteptă să se golească, apoi Mia își făcuse un duș fierbinte. După ce termină, se întinse după prosopul ei și și-l înfășură în jurul corpului. Când își privii reflexia în oglindă, realiză că nici nu mai știe cine e. Părul brunet ce îi ajungea până pe la jumătatea spatelui era acum mai rarefiat și își pierduse strălucirea naturală. Ochii ei căprui-verziu aveau acum o nuanță foarte ștearsă, pe când buzele-i erau roșii și cojite. Fața îi era mai palidă ca deobicei, dar probabil că acest lucru se datora și băii reci pe care tocmai a făcut-o.
Se duse strict în camera ei când ieși din baie și se puse în pat. Își deschise laptop-ul pe care își descărcă un episod din serialul ei favorit, apoi îl aruncă câțiva centrimetri mai încolo. Mai întâi trebuia să scape de tema la matematică.
Exercițiile îi cam dădură dureri de cap fetei, dar după 2 ore întregi de chinuială, termină. Acum, însă, era prea obosită ca să mai vizioneze vr-un serial.
A doua zi, de dimineață, fata își zise că nu are nicio materie importantă pentru care să învețe, așa că de ce nu s-ar uita ea la episodul pe care și-l descărcase ieri? O oră și 30 de minute trecură, iar serialul fetei se termină. Când își aruncă privirea asupra ceasului de pe perete, fata realiză că e un pic în întârziere, așa că sărise ca arsă din pat și o zbughise la duș; desigur, nu mai avea timp să ajungă la prima oră. În repezeala ei, fata simții cum o ia amețeala, iar picioarele îi cedeaza. Fiind speriată, se așeză cât de repede putu pe jos și așteptă să-și revină. Doar o zi trecuse, o zi în care nu mancase mai mult de 200 de calorii, dar nu se așteptase să se simtă așa rău azi. Și greața, și amețeala, și oboseala erau prezente aproape zilnic, dar astăzi erau cu mult mai puternice. Corpul ei începe să nu mai facă față personalității autodistructive a fetei, începe să nu mai reziste dietelor dezorganizate și poate dacă s-ar oprii și ar începe să aibă grijă de ea cât de puțin se poate, i-ar fi mai bine, dar nu putea face asta. Încă nu era slabă.
CITEȘTI
Skinny
Fiksi Remaja-Am încercat, am încercat de atâtea ori, dar nimic nu a dat roade, rosti cu vocea tremurându-i. Nu aveam de ales, a trebuit să fac asta, dar nu ai cum să înțelegi, tu nu știi cum e, zise ea în timp ce mici lacrimi începeau să-i împânzească ochii. Bă...