Skinny

009

Fata își trase pătura peste picioarele-i înghețate, stinse lumina, apoi dădu frâu liber lacrimilor ce așteptau cu nerăbdare să se prelingă pe fața tânără a fetei. Avusese o zi proastă la școală. Ceasul de pe ecranul telefonului indica ora 21:30, o oră ciudat de devreme pentru ca fata să meargă la culcare, dar atâta timp cât părinții nu suspectau nimic, era bine. Nu mai putea sta cu zâmbetul acela fals alături de ei nici măcar un minut.

Fata stătu cu privirea fixată intr-un singur punct, timp de câteva ore, fiind pierdută în gândurile ei. Pereții parcă se apropiau, iar aerul era din ce în ce mai greu de respirat. Timp de un minut ascultă liniștea ce pusese stăpânire peste casa ei, apoi se ridică din pat. Își trase repede pe ea o pereche de colanți, își luă telefonul, apoi deschise ușor ușa. Umblă subtil prin casă până ce ajunse la intrare. Avea 4 scuze diferite care ar fi explicat ce făcea ea prin casă la miezul nopții. Aparent părinții ei dormeau, așa că își puse o geacă pe ea, își luă cheile și plecă. Parcul din apropierea blocului era aproape gol, cu excepția câtorva tipi care stăteau la una dintre intrări. Nevrând să treacă pe lângă cineva, fata ocolii și o luase pe cealaltă parte. Parcul era luminat doar de două felinare, așa că Miei îi fu ușor să se ascundă in umbra ce învăluia locul.

După 10 minute fata vru să plece, dar până să reușească sa se ridice de pe bancă, în parc veniseră niște bărbați ce nu păreau prea prietenoși. Spre deosebire de celălalt, grupul acesta era mai gălăgios. Acum Mia era prinsă între ciocan și nicovală: ambele ieșiri erau ocupate de persoane pe care voia să le evite, iar gardul era puțin cam prea înalt pentru a-l sării fără să cadă. Sperând că asta e alegerea corectă, fata se îndreptă spre puștii ce păreau de-o seamă cu ea. Adolescenta ignoră fluierăturile și toate cuvintele care îi erau adresate. Aproape că reuși să iasă din parc atunci când realiză că cineva se luase pe urmele ei. Aruncă o privire peste umăr și văzu că e unul din tipii de pe bancă. Grăbii pasul, dar nu apucă să meargă prea departe, căci o mână o trase înapoi:

- Unde te grăbești așa, pisicuțo?

- Lasă-mă! spuse fata pe un ton aspru.

- Ooo, pisicuța și-a scos ghiarele! Nu ai vrea tu să vii să te distrezi cu noi? Hai! Am fost băieți răi și trebuie să fim pedepsiți.

- Te rog, dă-mi drumul! zise fata, în timp ce începu să-și piardă din curaj.

- Nu mai suntem fioroase? Haide! O să-ți placă, ai să vezi, zise băiatul în timp ce o strângea mai tare pe Mia de încheietură.

Fata încercă să se tragă mai în spate, dar băiatul era mult mai puternic decât ea. În timp ce fata se uita speriată la el, observă că pe chipul tânărului apăru un punctuleț roșu. Odată ce luminița își schimbă ținta, poziționată fiind acum în ochiul drept al tipului, acesta se încruntă, privind în spatele fetei.

- Termina! strigă acesta destul de tare.

. Mia se întoarse și ea, și zări, prin lumina nu foarte puternică reflectată de lună, originea punctulețului roșu. Un băiețel ce locuia la etajul doi al unui bloc de cinci etaje, se juca cu laserul.

- Las-o în pace! strigă micul ștrengar de la geam.

Timbrul vocal semăna cu cel al puștiului care îi dăduse brațara în parc, dar nu îl vedea îndeajuns de bine pentru a-și da seama dacă este chiar el.

- Că de nu, ce-mi faci? Îmi bagi laserul în ochi până orbesc?

- Nu. Mă trimite pe mine.

Niciunul nu realiză până atunci, dar alături de ei mai apăru o a treia persoană.

- Te sfătuiesc să o lași în pace, zise tipul pe un ton dur.

Încheietura fetei fu eliberată, apoi tipul se întoarse și plecă, nu înainte să le arunce celor doi o încruntătură. Fata se întoarse spre tipul care veni în salvarea ei. Îi părea foarte cunoscut, dar nu-și putea aminti acum de unde. Îmbrăcămintea neagră și modul în care lumina cădea pe fața tipului îl făceau să pară mai înspăimântător.

- Nu era nevoie să intervii. Aveam situația sub control, spuse fata sigură pe ea.

- Am observat, șopti el într-un mod ironic.

- Doar pentru că sunt fată nu înseamnă că nu mă puteam descurca.

- Nici nu am spus asta, doar că erai depășită numeric și am presupus că aveai nevoie de ajutor.

- Bine, cedă ea, ai dreptate. Oricum mulțumesc.

- Cu multă plăcere. Stai pe-aproape? Vrei să te conduc?

- Stau la câteva blocuri distanță. Dacă vrei să mă conduci, bine.

- Okay, haide.

Cei doi tocmai voiau să plece, dar băiatul o oprii pe fată și-i întinse mâna:

- Eu sunt Marc.

- Mia.

- Încântat.

- De asemenea. Acum hai să merge.

Cu acestea fiind spuse, cei doi începură să se îndrepte spre blocul Miei.

- Cel cu laserul era fratele tău?

- Da, Alex. Încerca să adoarmă și a auzit niște zgomote așa că a vrut să vadă ce se întamplă, apoi m-a chemat și mi-a spus ca niște băieți se iau de prietena lui. Probabil te-a confundat.

- De fapt, nu, nu m-a confundat. Acum câteva luni, am făcut cunoștiință aici în parc și mi-a dat o brățară.

- Aaa, deci tu erai fata despre care mi-a vorbit două săptămâni întregi.

- Așa a făcut? întrebase Mia cu un zâmbet amuzat.

- Da. La inceput am crezut că inventează, dar odată ce a început să se oprească din a-mi aminti, nu am mai acordat importanță adevărului.

Cei doi se opriră în fața unei scări, apoi fata îi spuse că au ajuns. Îi mai mulțumise încă o dată, îi ură "noapte bună", apoi intră în bloc.

******
Scuzați-mă că am postat așa de greu, dar nu m-am simțit în stare să scriu. Ca să mă revanșez așa puțin, am încercat să scriu un capitol ceva mai lunguț.
Sper că v-a plăcut și simțiți-vă liberi să-mi lăsați comentariile voastre.
Byee^^