17

Răceală

Ai simțit vreodată că persoana pentru care ai dat totul în orice moment se îndepărtează de tine? Persoana cu care ai simțit că sunteți făcuți unul pentru altul, acum se înstrăinează de ttine, iar tu nu poți controla nimic pentru a schimba ceva în legătură cu asta. Și începi să te simți din ce în ce mai nasol, și ea e totuși acolo. Nici nu a plecat, dar nici cu tine nu a rămas cum era înainte. Ea, care nici nu te vrea, dar nici nu poate renunța la tine, și ești forțat să te comporți ca și cum nu s-a a întâmplat nimic între voi. 

Tu habar nu ai ce se întâmplă pentru că nici nu ți-a explicat de ce se înstrăinează chiar acum când te-ai atașat atât de tare de ea încât ai ajuns să te identifici cu ea. Și e ca și cum ai avea un cuțit înfipt în inimă și cineva apasă pe el din ce în ce mai tare pe zi ce trece. Te simți mai gol pe interior, și te simți mai singur ca niciodată. Te simți singur fiindcă obișnuiai să vorbești cu ea toate căcaturile care îți treceau prin minte. Acum nu mai ai pe nimeni și ești așa doar tu cu tine. 

Prin minte îți trece fix ziua când ați început să vorbiți, apoi vezi toată perioada aia până în prezent cu fast-forward. Și cumva, în amintirile tale, acea perioadă e colorată, vie. Iar acum că acea persoană urmează să nu mai fie, ți-e groază că toate zilele tale de acum încolo vor fi unele întunecate, de căcat. Că ea parcă avea un anume rost. Dar apoi te eliberezi de aceste gânduri chinuitoare prin „hai mă, de dracu, ai cumva 13 ani?" și parcă toate astea se anulează. „Doar nu mai ești copil să te îndrăgostești peste măsură." 

Te judeci pentru cine ești și ce gândești, și îți dai seama că deschizându-te față de acea persoană (chiar dacă tu ești repetent când vine vorba de spus ce simți cu adevărat), asta te împinge mai tare să te închizi în tine. Și ești obosit văzând mesaje de genul: „ți-am zis în plm să vorbești cu mine. Crecă am plâns o oră din cauza ta; nu mai face din astea, să mor eu. Știi cât de mult țin la tine, și sunt o persoană de căcat, dar știai asta"; „mi-aș dori uneori să îți intru în cap să văd ce gândești, niciodată nu vrei nimic, nu simți nimic, nu gândești nimic, nu ai nicio părere. Parcă nu ai exista". â

Și totuși toate astea se întâmplă degeaba. I-ai explicat de nenumărate ori ce fel ești tu și că nu te poate schimba orice ar face. Te doare sufletul s-o vezi ofilindu-se doar pentru că ai lăsat-o să se apropie de tine. Doar pentru că i-ai răspuns la telefon când plângea în hohote și știa că numai tu o poți calma. Când o linișteai când o lua la pădure când lua prea multe droguri și pentru că i-ai șters lacrimile atunci când trebuiau lăsate să curgă. 

Ai făcute toate astea știind că n-a ieșit prea bine data trecută și simțeai că îți ieși din minți din cauza ei că ți-a bubuit viața. Când ai intrat în depresii și ai fost nevoit să scrii „Carrie" ca să reușești să nu te lași de școală. Iar acum, după ce „ți-ai învățat lecția" data trecută, ai picat în aceeași gură de crocodil. Ți-ai lăsat inima aia bună și de căcat să te controleze, pentru că nu o puteai vedea plângând și intrând în depresii. S-o vezi cu cearcăne pe la ochi din cauza nopților nedormite. Dar tu normal că trebuie să fi cavalerul pe cal alb și s-o salvezi din toate astea. 

N-ai să poți niciodată să te apropia cu adevărat de o persoana. Cine ar sta cu o persoană care nici măcar nu spune ce gândește, și e complet neutru la tot ce se întâmplă? Mereu se întâmplă exact același căcat. Ajungi să ții cu adevărat la o persoană, vă apropiați, iar din cauza ta pleacă pentru că nu poți exprima în cuvinte ce simți. Și așa ajungi să le faci rău celor la care ții cel mai mult. Astfel am devenit rănit și plin de cicatrici. 

Și tot în acest fel îmi răspund singur la întrebarea „cum de pe unii îi nenorocesc unele fete? Adică atât de slabi sunt?". La întrebarea asta mi-am răspuns cu această fată și mi-a arătat unele lucruri pe care nu le-am simțit niciodată.