Sweet Love|| George Weasley (Finalizată)

XII

— Harry, continuă George, te rog să vi cu mine.

— George, cred că glumești, spun eu în culmea fericirii pentru prietena mea. Haide, să îi lăsăm, parcă aveai să îmi arăți ceva, iar eu îl trag pe George de mână până în dormitorul lui și al lui Fred, care lucra la noua lor poțiune.

Eu mă așez pe pat, iar George se plimbă neliniștit de colo-colo, până îl scoate pe Fred din sărite.

— Poți să îmi spui și mie ce tot faci? ieși că nu mă pot concentra. Olivia, ce are?

— L-a văzut în salon pe Harry...

— Uua George, îl vedem pe Harry aproape în fiecare zi deșteptule.

— Se săruta cu Ginny, continui eu, iar zâmbetul îmi revine pe buze, lucru pe care îl pățește și Fred.

— Asta e Ginny a mea, spune el râzând și văzându-și de treabă în continuare, enervându-l și mai tare pe fratele său.

— Haide George, de ce te-ai supărat așa tare? îl întreb eu în timp ce mă îndrept spre el.

— E prea mică, spune el iar apoi eu mă uit nedumerită la el.

— Avem aceeași vârstă, spune eu, iar Fred mă aprobă cu un exact.

— Da, păi e altceva, Ginny e sora mea, mai mică, argumentează el în continuare.

— Da, păi și Harry e fratele meu mai mare, spun eu.

— Are dreptate și aici, spune Fred, iar George aruncă cu o pernă în capul lui. Hei, ai grijă, era să vărs asta, iar el arată spre o sticluță cu un lichid verde.

Îl îmbrățișez pe George foarte tare, după care îmi dă un pupic pe frunte. Îl iau de mână, îl salut pe Fred și ne îndreptăm spre salon, unde Harry și Ginny stăteau în tăcere. Ne așezăm lângă ei, iar George începe să îl privească fix pe Harry.

— George, încep eu, vrei să spui ceva?

— Harry, te omor dacă nu ai grijă de ea.

— Aș putea spune același lucru, spune Harry, iar apoi se uită la mine și îmi zâmbește. Ai grijă de ea, nu am avut-o prea mult timp soră și vreau să o am în continuare.

Era ultima săptămână la Hogwarts din acel an. Afară era foarte cald. George și cu mine petrecusem foarte mult timp împreună în ultimul timp. Poate pentru ca fusese ultimul lui an acolo și că nu mai aveam să îl văd la fel de des.

— O să îmi fie foarte dor de tine Liv, știi nu? spune el în timp ce stăteam pe iarbă, la umbra unui copac și mâncam broscuțe de ciocolată.

— Știu, și mie, foarte dor, spun eu după care îl privesc în ochi, iar pe obraz îmi curge o lacrimă.

— Hei, gata, vei veni în fiecare vacanță la mine, bine? și cine știe, poate găsesc o cale să mai vin și eu pe aici.

Sper că nu ai uitat de mine. Vrei să mă vezi? Vrei să afli dacă mai trăiesc? Vrei ca cei dragi ție să mai trăiască? Haide. Urmează-mi vocea.

— George... îl au. Dacă vreau să știu cine e trebuie să îi urmez vocea.

— Liv, nu te prosti, nu mai e... dar nu apucă să termine, deoarece mă ridic și merg spre castel, de unde auzeam vocea.

Ducea la intrare în castel erau mulți oameni, elevi... Toți se uitau în jur în timp ce începu să vorbească.

Acum că mă aude toată lumea, hai să facem puțină lumină

Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit stătea în fața noastră, fără apărare, sau așa credeam. Din spatele lui venea o armată. Dementori, uriași, adepții lui. Lovitura cea mai mare... Cissy și Lucius. Mă uitam nedumerită. Erau de partea lor? L-au ajutat oare?

Schimb priviri cu Draco, care se uita speriat la Astoria. Tot nu îmi plăcea de ea. George mă ia de mână și mă stânge foarte tare. Îl caut prin mulțime pe Snape. Nu îl vedeam nicăieri.

— Haideți să nu mai tragem atât de mult de timp. Olivia, spune Voldemort.

Harry și George fac un pas în față, iar lumea începe să se agite. Draco vine lângă mine, mă ia de ambele mâini si se uită în ochii mei. George, Harry și restul își mută privirile asupra noastră.

— Vreau să fi foarte atentă la ce spun eu acum Liv, iar eu dau din cap. Orice s-ar întâmpla, să nu uiți niciodată câte de mult te iubesc. Promiți?

— Și eu te iubesc Draco, spun și nemaiputând să rezist, îl iau în brațe, unde încep să plâng.

Ghinionul meu era că nu îmi dădusem seama de ce voia să facă, așa că nu apucasem să reacționez. Se întoarce cu spatele la mine și se îndreaptă spre Cissy și Lucius. Rămân stană de piatră.

Câțiva profesori spun niște vrăji, moment în care George mă ia de mână și nu se oprește din fugit până nu ajungem într-un loc sigur.

Poate că ați plecat, dar tot voi omorî fiecare vrăjitor care îmi stă în cale. Totul până te găsesc.

— George, trebuie să facem ceva, ai auzit? O să îi omoare pe toți până va ajunge la mine! Nu pot...

— Shhh... Liv, ăsta e ordin de la Dumbledore. Nu avem ce să facem. Va trebui să stai aici până vine profesoara McGonagal după tine. Va spune o parolă. Hogwarts.

— George, te rog, nu mă lăsa singură, spun eu speriată, dar el mă sărută și îmi spune că va fi bine.

Am încercat să îmi tot repet că era un ordin. Că era de la Dumbledore. Am crezut că voi muri. Toate astea pentru mine. Toți riscau, să mă țină pe mine și Harry în viață. După vreo oră, care pentru mine a fost o eternitate, McGonagall intră.

- Hogwarts, spune ea, iar eu mă ridic și mă uit la ea. La cât de speriată și epuizată era.

Ieșim pe Hol și după puțin timp intrăm în sala mare. Mi s-a rupt sufletul în două când am văzut cum îi jelesc unii pe alții.