Sweet Love|| George Weasley (Finalizată)

IV

Continuam să îl privesc în ochi și simțeam că nu mai sunt capabilă să spun nimic. În mintea mea erau sute de întrebări. Îl cunosc pe George de patru ani, dar niciodată nu m-am gândit la el așa. Nu știam dacă să îi spun sau nu. Mă considera ca sora lui mai mică.

- Știai că atunci când te uiți la stele, îți sclipesc ochii? spune el după ce am reușit să îmi mut privirea.

Simțeam cum obrajii îmi iau foc. A fost un compliment? Se uita oare la mine încă? 

- Te-ai comportat cam ciudat de la ultima vizită la Hogsmeade, spune el încet. 

- Nu am fost în apele mele, adaug eu în timp ce îi evit privirea.

- De ce îmi e oare greu să te cred? Olivia, te-ai comportat ciudat doar cu mine. Când sunt ceilalți ești iar tu, iar când apar eu, nu mai zici nimic. Eu, eu am făcut ceva? spune George îngrijorat.

- Nu, doamne ferește, nu. Nu e vina ta, sau a altuia, e vina mea, spun eu sperând să îi schimb părerea.

- Poți să îmi spui când ai o problemă, adaugă el, știi că mereu te-am ajutat și eu și Fred.

- Tu mă consideri ca o soră, nu? îl întreb eu, chiar dacă știam deja răspunsul.

- Eu, păi, eu ă... nu întocmai, spune el în timp ce mă ia prin surprindere.

- Oh, ok, atunci cum? îl întreb eu timidă.

- O să râzi, dar eu... păcat că nu am putut știi ce urmează.

- De ce nu dormiți, spune doamna Weasley, în timp ce aprinde lumina în bucătărie.

- Ne scuzați, nu aveam somn așa că am vrut să mă uit puțin pe fereastră, spun eu în timp ce mă ridic și  mă îndrept spre scări.

George venea după mine. La etajul camerei lu Ginny, mă întorc spre el.

- Deci, ce urma să spui? întreb eu nerăbdătoare.

- Nimic, poate aștepta până mâine, spune el puțin timid.

- Oh, ești sigur, iar în glasul meu se auzea o notă de dezamăgire.

- D-da, spune el după care pleacă un etaj mai sus.

Nu apuc să intru în cameră, deoarece George coboară înapoi. 

- Olivia, stai, spune el iar eu mă întorc spre el.

Fără ca măcar să mă aștept la așa ceva, George mă ia de talie și mă trage mai aproape de el. Se uită câteva secunde în ochii mei, după care se apleacă și mă sărută.

- Sper că nu te deranjează răspunsul meu, spune el și începem să râdem. Și mai sper că nu am stricat nimic între noi.

- Nu ai stricat nimic. Totul e perfect, după care mă ridic pe vârfuri și îl sărut înapoi. M-am comportat mai ciudat cu tine, deoarece nu știam sigur ce simt.

- Dar acum? mă întreabă el. Acum știi?

- Cu siguranță, spun eu în timp ce mă ia în brațe.

A doua zi, de dimineață, am trimis o scrisoare către mama și tata, unde le-am povestit tot. Tata nu avea să fie foarte fericit, dar e mai bine decât să îi mint.

- Bună dimineața, spun George și Fred în cor.

- Neața, spunem noi ceilalți.

- Ce bine dispuși sunt unii în dimineața asta, spune Fred în timp ce își toarnă ceai în cană.

- La ce te referi? întreabă Harry.

- Asta aș vrea și eu să știu. George parcă ar fi în al nouă lea cer, continuă Fred, iar eu dau să mă înec.

- Dumnezeule, ești bine? mă întreabă Ginny îngrijorată, iar pe George îl bufnește râsul.

- Ți se pare amuzant? îl întreb eu pe George încercând să fiu serioasă, dar fără succes.

Începem să râdem amândoi, iar cei din jur se uită nedumeriți la noi.

- Sunteți bine? ne întreabă Ron.

- Da, spunem în cor.

-Ce ziceți, spune George repede, facem un meci de Quidditch?

- Eu una nu mă bag, spune Hermione repede.

- Cred că îi voi ține companie, spun eu.

Toți îl așteptau pe George să vină cu mătura. Când coboară îi uimește pe toți.

- Pa iubito, spune el către mine, iar eu împietresc.

- Iubito?! strigă toți în cor.

- Stați puțin, zice Ginny repede, tu și fratele meu sunteți împreună? De când? Și de ce nu mi-ai zis.

- Bravo George, spun eu sarcastică.

- Trebuia să se afle. De ce să amânăm. De aseară. Am avut o discuție foarte interesantă.

- Vreau să știu? întreabă Ginny încă în șoc.

- Nu, spune George după care iese pe ușă spre dealul de lângă casa lor.

- Tu și George deci, spune Hermione într-un final.

- Așa se pare, spun eu în timp ce încep să zâmbesc.