Fata lui........

Capitolul 4

Christofor

Coboara din masina si inchid portiera , ma poziționez in fata ei pentru ca vreau sa o privesc in ochii si sa nu aiba vreo secunda ideea ca poate scapa si de discutia asta asa cum face de obicei.

- Zi Eve, sa te aud, care e nemulțumirea ta, vad ca ai multe?!

Niciodata nu m-am restit la ea dar in seara asta ma scos din sărite.

- Vrei sa stii da? Chiar vrei sa stii?

Ma incrunt cand o aud cum tipa la mine si ii dau afrimativ din cap la intrebarea ei.
O vad cum isi pune palmele pe fata si isi da parul peste cap.

- Vreau sa ma indepartez de tine, simt lucruri pe care nu ar trebui sa le simt niciodata fata de...tatal meu...poate nu intelegi ce vreau sa spun...

- Spune-mi direct Eve!

Inteleg foarte bine ce vrea sa spuna dar trebuie sa o aud de la ea, vreau sa fie conștientă in ce se baga.

- Nu vreau sa te mai vad Christofor, nu vreau sa ma mai atingi, sa mai imi spui lucruri frumoase pentru ca ma îndrăgostesc de tine intelegi, toate astea au un efect prost asupra mea, nu stiu daca e vina mea dar e imoral ceea ce gandesc si simt.

Ochii incep sa-i lăcrimeze si vocea ii tremura, sunt ușurat ca am auzit cuvintele astea de la ea, instinctul meu nu ma înșelat.

- Nu e deloc asa, daca tu gândești asta eu ce ar trebui sa zic, ca te vreau, ca te doresc ca un nebun, nu esti sânge din sângele meu si nu te-am crescut de la 5 ani ca sa fie imoral Eve.

O vad cum da negativ din cap si vrea sa plece de langa mine dar nu am nici cel mai mic gand sa o las.

- Aveai 17 ani cand te-am cunoscut, te-am placut din prima clipa si nu ca pe o fiica, niciodata nu m-am purtat cu tine asa cum ar fii trebuit pentru ca nu am putut,nu ca nu ai fii meritat.

- Christofor... vreau sa merg acasa...

- Nu Eve, nu pleci iar, stam si discutam pana maine intelegi?

- Ce sa mai discutam? Mie rusine de toata situatia asta..

       O las sa faca câțiva pașii si sa ii dau spațiu, ma doare sa o vad cu lacrimi in ochii, e prima data in 3 ani cand vad acești ochii verzi plângând.

- De ce sa iti fie rusine frumoasa mea, si eu simt la fel, iti împărtășesc aceleași sentimente, aceleași cuvinte... nu ma respinge si gândește-te si la mine.

      Se intoarce si ma priveste, se apropie de mine dar intențiile ei sunt diferite de al mele.

- Vreau sa merg acasa, Christofor, te rog!

    Raman câtva secunde si o privesc si decid sa incuvintez din cap si sa plecam.
Ii deschid portiera si pana ajungem acasa numai scoate nici un cuvânt si doar plânge in tăcere.
I-am inteles toate  ideile si nu o voi presa, este prea pura si prea inocenta ca sa accepte o asemenea relatie.
Cum opresc motorul mașini imediat coboara si nu ma mai asteapta, inima imi spune sa o opresc dar creierul sa ii dau spațiu.
    Noaptea trece fara alte evenimente, am încercat pe la 03:00  cand nu aveam somn sa intru la ea in camera dar era încuiată, lucru care nu mi-a placut si voi purta o discuție cu ea legată de lucrul asta.
     Cobor in bucatarie si imi fac o cafea tare si imi aprind o Țigara, nu prea fumez doar la nevoie cand
Simt ca nervi imi sunt pe cale sa cedeze.
E 06:00  si soarele abia răsare, deschid geamul imens din living si las aerul rece sa intre in casa. Ies pe terasa si răcoarea de afara ma lovește in plin, stau in pielea goală si doar intr-o pereche de pantaloni de trening . Trag lacom din Țigara si beau o gura de cafea.

Eve

     Nu am putut sa dorm toata noaptea, am plans si m-am descărcat pana am ramas fara lacrimi. Vreau sa il vad, simt nevoia nebuna sa stau langa el si sa ii simt prezenta. Nu stiu de ce, poate ca l-am rănit aseara cu vorbele mele si conștiința mea ma omoară pentru asta.
      Imi iau un maieu la repezeala si o pereche de colanți si ies din camera. Privesc pe holul lung si ca niciodata usa de la camera este larg deschisa. Merg pana in fata ei dar Christofor nu e acolo, patul este neatins, oare nu a dormit acasa?!
Ganduri nebune pun stapanire pe mine si incep sa ma grăbesc pana ajung la parter.
Un frig ma cuprinde deodată si raman pe loc in capătul scării.
Privesc catre geamul deschis si il vad pe tereasa, statea rezemat de balustrada si ma privea de la depărtare. Fumează si ia o gura din cafeaua din mana sa. Il simt cat de supărat este din simplu fapt ca trage lacom din aceea Țigara.
    Imi iau inima in dinti si fac pași mici spre el.
Are ochii roșii, sigur nu a reusit sa doarma.

-Neata!

  Soptesc usor cand ajung langa el si ma rezem de balustrada privind răsăritul.

- Esti supărat pe mine?

       Il privesc cu coada ochiului cand observ ca nu imi raspunde.
Nici nu stiu ce sa ii spun, l-am rănit, l-am supărat si acum numai imi vorbeste. Are tot dreptul sa faca asta.
    Ma uit la gesturile sale, il vad cum arunca tigara si isi poziționează privirea pe mine.

- Nu vorbești cu mine?

Inca insist, nu imi place deloc sentimentul pe care il experimentez acum, lasa capul in jos si dintr-o mișcare ajung in bratele lui. Imi ridic capul pentru al putea privi, recunosc, de asta aveam nevoie ca sa imi potolesc supărarea din suflet.

- Cum sa nu vorbesc cu tine micuto?