Dorința

Alegeri periculoase

Valeria pov

12 aprilie, luni

Nu am idee cand a trecut weekend-ul. Singurul lucru bun care probabil mi s-a intamplat in afară de proiecte pentru facultate, prezentări si viitoare pregătiri pentru examene a fost faptul că am petrecut mai tot timpul in compania Irinei. Nu mi-a vorbit in mare parte despre ce i s-a intamplat. Si am decis să nu o presez. Sunt sigură că dacă va dori mi se va deschide ea singură in privinta acelui subiect. Cu ai mei am reusit să mai iau masa si să ii mai vad robotind prin casă fără  să mă mai simt singură. In rest, viata mea a continuat la fel de ca inainte să aflu de monștrii din lumea noastră. Normal.

Niciun atac. Nicio tentativă de omor din partea vreunei creaturi ascunse prin parcări sau pe străzi intunecate. Dacă nu aș știi că totul e real, mi-aș fi spus că probabil mi-am imaginat intreaga poveste. Luni după ore am fost surprinsă ca să dau iar de Alin. De la ultima noastră întalnire care s-a terminat intr-un punct destul de intim nu am mai menținut legătura. Ar trebui oare să îi cer numărul de telefon? mă opresc intrebandu-mă curioasă.

La fel ca de obicei e imbrăcat intr-o jachetă de blugi albastră, bocanci negri, in stil soldățesc si zăresc in treacăt o porțiune din gulerul negru de la tricoul său varat bine sub haină. Părul său îi vine in ochii albaștri, vii, ochi care se intersectară atunci cu ai mei.

-Aici erai. zambi el scurt si ne privim atunci lung unul pe altul.

-Ne revedem iar străine. adaug putin timid si il vad cum isi schimbă greutatea de pe un picior pe altul.

-Ai terminat, nu?

-Da, e oricum destul de tarziu. spun știind că e deja trecut de ora opt si zece.

-Corect. Atunci ai vrea să mă insoțești pană la mine acasă? Mătușa noastră e plecată din oraș la o prietenă și avem casa numai pentru noi. Trebuie să discutăm.

-Ati mai aflat ceva? intreb si mă prind pe loc de ce insistă să ne intalnim. 

Cel mai probabil incă incearcă să afle cine e in spatele morții lui Lucrețiu. Nici nu vreau să mă gandesc insă ce anchetă de proporții va fi cand facultatea va realiza absența lui indelungată de la cursuri. Nu că ar mai fi avut vreodată șansa de a termina. Pe propriile picioare.

Un val de spaimă imi cuprinde atunci sufletul. Si inghit in sec. Soartă pe care a fost la un pas de a mi-o oferi si mie acum putină vreme pe o stradă lăturalnică a orașului. Nu pot să nu sesiez ironia din spatele intamplării.

-Putine lucruri, dar interesante. Fiecare are să zicem cate o părere a sa.

-Inteleg. Bine, să mergem.

-O să luăm taxiul dacă nu te deranjează. Plătesc eu.

-Deloc, o pot face singură. insist si scot atunci portofelul. Il văd pe Alin cum oftează teatral.

-Se presupune că eu sunt gentleman-ul.

-Te rog, Alin, e doar o cursă de taxiu.

-Fie, fie.

Renunță la fel de brusc si mi-am mușcat atunci buza de jos. Oare a incercat să fie mai romantic? 

-Atunci facem cum vrei tu.

-Ești sigură?

-Da.

-Știu că va suna dubios, dar e destul de greu să dau de tine. Si cum nu vreau totusi să il folosesc pe fratele meu pe post de caine de vanatoare care să adulmece mirosuri, prefer să te intreb atunci direct.

-Ce anume? il intreb si atunci imi intinse telefonul său, un model destul de vechi de smarthphone.

-Numărul tău de telefon? adăugă el după o pauză. Si nu mă pot opri să nu zambesc.