Dorința

Schimbări

2 iulie, vineri

Adrian pov

-Esti sigur ca vrei sa ma trimiti din nou in zona garii? il intreb pe Andrei in timp ce trantesc pe o farfurie omleta din cratiță.

-Incerc sa te tin inca la distanta de locurile cele mai periculoase. Zona garii e un loc impanzit de oameni si cei ca noi. De asemenea sunt multe oportunitati care sigur te vor atrage. Poti oricand sa treci dupa pe la Afi. 

-Ce te face sa crezi ca imi pasa? Poate voiam sa merg de fapt in alt loc. De exemplu in Piata Consiliului? 

-Nu e discutabil. Cum deja stii. Eu hotarasc unde te trimit, Adrian. mormaie el scurt. In privinta lui Claudiu. Esti sigur ca iti e atat de loial cum spune?

Incerc sa nu imi dau ochii peste cap. Uneori imi aminteste tipul asta atat de mult de Alin incat ma ofensez eu cand cel suparat ar trebui sa fie chiar el.

-Ai idee cati oameni mi-au spus asta pana acum?

-Te intreb insa altele in schimb. Acum stii adevarul. Tipa care conduce clanul vampirilor, Rebeca, e o persoana draga lui din trecut. 

Evident, se presupune ca ar trebui sa am habar de mai multe detalii. Claudiu insa ma tine ca de obicei in intuneric. Incerc sa nu fac scene in fata lui Andrei fiindca nu vreau sa vada fisuri in relatia dintre noi. Trebuie sa mentin mereu un zid impenetrabil intre el, haita sa si noi. Fiindca stiu ca daca va avea si cea mai mica indoiala legata de Claudiu, nici macar eu nu voi mai avea atunci cum sa il protejez.

La fel ca in ultimele doua luni ma pomenesc luptand pentru viata sa, pentru a-l tine aici langa mine, teafar.

-Fratele sau ii ajuta pe vampiri. Si e de-al lor. Simplul fapt ca imi e, vad cum isi da ochii peste cap, loial mie, e din cauza ta. Nu il leaga nimic de mine. Cum deja stii.

-Andrei. Garantez pentru el.

-CU CE INSA, Adrian? il vad cum ma provoaca. Vrea sa ma testeze, e clar. Stiu ca trebuie sa ofer un pret la fel de mare in schimb pentru a-l multumi. Cu el mereu a fost asa de la bun inceput.

Desi au trecut doua luni si am inteles ca nu voi fi ucis prea curand nu pot spune ca m-am acomodat intru totul cu noua mea viata. Cu noile indatoriri si identitatea aruncata in fata fortat de acesta. O voce din capul meu inca imi mai spune uneori sa plec de aici. Sa fug si sa dispar in lume cu Claudiu. 

O alta insa ma opreste. Fiindca in ultima vreme am realizat ca din nefericire Andrei nu a mintit. Vampirii in mod clar ranesc aici nu doar oameni, ci si vanatori. Nu au mila si ucid fara sa le pese cine le pica pe mana. Nu spun ca Andrei si ai lui sunt perfecti, dar traiesc printre oameni si din ce am ajuns sa inteleg, cum am crezut si eu candva, multi din EI inca se cred oameni.

Multi au familii, persoane dragi normale, vieti. La fel ca mine. 

Un alt detaliu frapant care m-a marcat si m-a facut sa devin putin atasat de Andrei si haita lui e faptul ca nu se simte insa ca o haita intru totul. Par mai degraba un clan restrans, o familie, care se apara oricand e nevoie si cine indrazneste sa raneasca unul ii raneste pe toti. Acea conceptie de clan asiatica, minus respectul si teama aceea substantiala. Rangurile raman de asemenea importante. Cum sunt nou, nu am vreun loc special cum ar crede multi, desi stau in casa lui. Iar cei pe care i-am intalnit in prima zi cand am venit cu Claudiu sunt cercul sau restrans, mainile sale drepte cu care infrunta in fiecare zi problemele din oras. Restul sunt convocati prin sisteme de mesaje mai complicate, variind de la mesaje pana la graffiti oarecare din orase. Multi care trec ar crede ca sunt doar randuri fara sens. Am invatat deja demult ca ce vezi nu e mereu ce si pare insa la prima vedere.