Dorința

Pe urmele creaturii

Valeria pov

17 aprilie, sambata

După atacul de noaptea trecută am fost tentată să imi petrec intreaga zi in interiorul casei. Cum insă Irina avea alte planuri pentru noi m-am decis ca să mă las in voia ei. Și să o urmez afară din locul in care mă simteam cel mai in siguranță. Știu că sună prostesc. Orice anormal poate da buzna oricand și mă poate omori in propria casă, dar cumva...mă simt protejată. Să știu că mă despart pereti de ei. De lumea in care nu am crezut vreodată înainte. Lume ce trăiește și coexistă in secret cu a noastră.

-Ce iti mai face piciorul? mă întreabă atunci ea de indată ce parcă mașina in apropierea casei mele. Aud scrașnetul cauciucurilor pe asflat și șchiopătez atunci pană la portiera deja deschisă.

-Nu s-a infectat. Și nu mă mai doare așa de puternic insă ca ieri. 

-Minți, pot să te văd cum te strambi incă. 

-Din fericire nu am piciorul luxat. Încerc să nu mă gandesc insă la ghearele acelei creaturi ce mi-au brăzdat pielea ca taisul unei arme ascuțite. Care, mai bine spus, s-au infiptin ea. Din fericire nu au străpuns adanc. Trebuie să imi schimb isă la cateva ore bandajele și evident, să iau niste pastile care să imi aline durerea. Am refuzat la inceput, dar aseară am cedat in final. De atunci nu am mai luat vreuna. Din fericire pentru mine ghearele bestiei nu mi-au vătămat decat unul din picioare. Sunt incă aici, vie, spre deosebire de victimele sale care au fost inaintea mea. 

-Tremuri, Valeria, mă auzi? Sau vorbesc oare cu fantoma ta acum?

-Incă sunt aici.

-In sfarșit a vorbit! o văd cum răsuflă ușurată și cum imi zambește scurt. Cum e weekend si nu putem merge la cumpărături din vina ta.

-Nu am știut că o arătare isi va infige ghearele in mine! 

-Nici eu că nu voi mai avea parte de o sesiune lungă de cumpărături pe care am așteptat-o o săptămană intreagă! 

-Ești prea dramatica.

-Ăsta e talentul meu. Unul din ele, mai bine spus. Isi greblă atunci părul blond pe după ureche și se sprijini leneș de volanul negru al mașinii sale. Încă te mai gandești la noaptea trecută, nu-i așa?

-Dacă nu era Alin acolo să ne salveze am fi moarte acum. Nu am vrut să sune a atac.

Ori să izbucnesc astfel, dar cuvintele mi-au iesit pe gura inainte să le mai pot opri. Pentru prima oară veselia i se stinse de pe chip prietenei mele. Irina mă privi lung. O văd cum se incruntă și cum isi trece mana peste buza de jos.

-Așa este.

-Nu iti place să admiți asta.

-Noi nu ar trebui să ne temem de moarte. Căci putem oricand să nu mai FIM. o aud cum ingaimă slab.

-Iri? ingan slab. Și văd cum isi pleacă atunci privirea in jos.

-Dar mie imi este frică. Mereu am crezut că e una din slăbiciunile mele. Că nu pot să mă debarasez așa ușor de viața asta.

-Ai numai 23 de ani incă neimpliniti tin să adaug. spun si văd cum ii apare un ușor zambet la colțurile gurii. Dar dispăru insă la fel de repede.

-Viața mea după cum vezi nu e una chiar normală.

-Nici banală nu este insă.

-Și iti place? Dacă vreodată nu ai vrea să mai fii prietena mea nu te-as invinui, sincer.

-Niciodată nu te voi abandona.

-Spui asta acum. Dar, dacă l-aș ucide pe Alin...

-Fix pe cel care ne-a salvat?