Dorința

Frica e ca un lanț de fier

2 săptămani mai tarziu...

3 mai, luni

Adrian pov

În cele două săptamani care au trecut de la vizita lui Andrei m-am pregătit de plecare. Am renuntat la facultate si am incercat sa imi conving mătușa să fie rezonabilă. Să mă lase să imi urmez "asa zisul" vis. Nu imi face plăcere să o mint. Ori să il las baltă pe Alin. Incă de cand eram mici am fost de nedespărtit. Pana acum, se pare.

Monstrul a lovit din nou si mă tem că nu doar anormalii incep să fie victimele sale principale. Uneori mă intreb dacă altii caută adevărul. Suntem noi singurii care incearcă să rezolve misterul? Dar cum poți oare găsi o bestie ce nu dorește să fie căutată? Cum putem știi care din acești oameni pe langă noi trecem in fiecare zi mereu e acea creatură monstruoasă? Trebuie să fie oprită de cineva. Mai grav e faptul că se pare că nici măcar vanatorii nu ii pot face față. Cu intreaga lor apartură și oamenii plasați in fiecare zonă și cartier. Ceea ce mă face să mă intreb iar, cine poate fi această creatură. Și cum de isi poate ascunde așa de BINE urma.

Nu că ar mai fi asta problema mea acum. Stau acum in tăcere și aștept trenul. Peroanele sunt ca de obicei aglomerate. Arunc din cand in cand o privire spre tabela de deasupra capului meu. Pentru a mă asigura că nu pierd cursa. Claudiu nu a sosit incă și sincer, pe o parte mă tem că nu va apărea. Doar nu a fost de la bun inceput de acord cu totul. Nu il pot invinui pentru că nu dorește să se intoarcă in orașul său natal. Unde dacă va fi văzut poate fi omorat oricand. Aici marea lui problemă sunt Irina și grupul ei de vanatori. Pericolul e redus la o scală mică. Dar in Brașov? Nici nu vreau să...

-Te gandești prea mult uneori, știi? vocea lui Alin mă intrerupe brusc din ganduri. 

-Ai venit. spun mirat. E insă luni. Nu ar trebui să fii la facultate acum?

-Uneori trebuie să mai și chiulești cateodată. In plus, mereu am fost prezent la toate cursurile. Odată nu strică nimănui. Înainte să pot deschide gura dau cu privirea și de mătușa noastră. Ai venit și tu? intreb mirat. 

Văd cum isi trage geanta pe umăr și cum oftează prelung.

-Doar fiindcă nu am susținut plecarea ta și m-am opus din greu nu inseamnă că nu mai țin la tine, Adrian. Insă imi fac griji. Ești un copil sensibil incă.

-Nu mai suntem copii. mormai rosu in barbă Alin.

-Pentru mine rămaneti mereu niste copii. intonă ea cu vocea sa vesnic nemultumită. Mă gandeam să iti fac un pachet.,

-Mătușă nu pot pleca de aici cu sarmalele după mine. spun zambind. Și sunt atunci lovit in brat de aceasta.

-Bine pentru tine, atunci că m-am gandit să iti fac niste turtă dulce și gogosi! Pe astea le poti lua cu tine, sunt calde incă! 

Iau atunci punga si o trag in bratele mele pe aceasta.

-Ai făcut deja destule pentru noi.

-Nu pot să cred nici acum că mama voastră v-a abandonat. Niște copii așa minunati. Dacă eram mama ta NU te lasam eu să pleci așa ușor. Cum, nu sunt...va trebui să fac o excepție.

Simt emoția si sentimentele din vocea ei. Mă iubește așa mult. 

-Ne vom vizita des. O să vin la saptamana acolo. intonă Alin scurt.

-Nu chiar așa des. Mă uit spre el lung. 

Știam bine că odată cu plecarea noastră Alin va ramane pe cont propriu. Aici, la mila vanatorilor si a bestiei. Iar la Brașov, poate oricand fi considerat la randul său o țintă.