Clay: Întreabă-mă.
George: Câți ani ai?:')
Clay: 21, dar tu?
George: Eu am 24.
Clay se gândi ca 3 ani diferență nu-i asa de mult.
Clay: Multi inainte, George!:)
George povestește:
Nu-mi vine sa cred, mi-a spus numele, felul în care mi-a spus numele, l-as putea asculta vorbind ore intregi si nu m-as plictisi. Cum poate o persoană sa se îndrăgostească de o alta persoana după nici măcar o oră de cand se cunosc, nici măcar nu cred ca sunt îndrăgostit, poate e doar de moment, o sa-mi treacă până mâine..sper.
George: Mulțumesc, asemenea!:)
Clay: Deci ce facem?
George: C-ce?
Clay: Ma refer la faptul că doar nu ai vrea să ne plictisim în casă, ce zici, vrei să ieșim undeva?
George: Hmm, poți sa-mi faci turul locurilor de pe aici, sa ma obișnuiesc si eu cu orașul ăsta.
Clay: Desigur, dă-mi 5 minute să mă schimb.
Clay povestește:
Presupun ca acum suntem prieteni, nu pot spune ca nu mă bucur, dar dacă asta e tot ce o sa fim vreodată? Ce fraier sunt, de ce mă gândesc la asta? Ne știm de foarte puțin timp, abia am aflat câți ani are, poate doar mi se pare că e frumos, nu neapărat ca îmi place de el, dar asta ar însemna ca sunt bi? Înca sunt confuz, momentan trebuie doar sa mă îmbrac în hanoracul meu verde și să ii arăt lui George împrejurul.
Clay se întoarce la George in sufragerie.
George: Îmi place mult hanoracul tău, îți stă bine in galben:D
Clay: E verde..
George: Oh, da, sunt daltonist:/ Scuze
Clay: Un daltonist frumos..
George auzi si se înroșise, Clay observase si zâmbi.
Clay: Mai am multe hanorace de genul, pe mai multe culori, daca vrei iti dau si ție unul ca sa ne asortăm.
George: Mi-ar plăcea!
Clay se duse si i-a adus lui George un hanorac negru asemănător cu al său după care se întoarse cu spatele pentru ca George sa se poata schimba.
Clay povestește:
Arăta așa de bine in hanoracul meu, îi era mare si larg dar asta era ceea ce îl făcea sa arate bine, zâmbetul lui, doamne, n-am mai văzut un zâmbet de copil ca al lui, zâmbet așa pur si inocent, gândul ca o sa ma trezesc in fiecare zi lângă el spunându-mi 'bună dimineața' zâmbind, simt ca sunt in Rai efectiv, n-am mai simțit asta pentru nimeni, dar e un sentiment plăcut.
George: ÎMI STĂ BINE?? Spuse el cu un zâmbet mare pe față.
Clay: Îti stă minunat, poți sa-l păstrezi de tot, acum hai sa mergem.
Amândoi se îndreaptă spre ușă si plecaseră la drum pe jos.
George: Unde mergem prima dată?
Clay: Cred că prima data am sa-ti arăt locurile/clădirile mai importante din oraș, deci mergem la cinema:)
George: Ne uităm si la un film?:d
Clay: Desigur, dacă vrei tu.
George: O, da. Ce zici de un film de groază?
Clay: Când te vei speria vei sări in brațele mele cumva? Spuse râzând.
George: Nu...doar îmi plac filmele horror...
Clay a observat ca George s-a înroșit așa că a decis sa nu îl mai tachineze. Momentan;)
Clay: Am plătit eu biletele, să intrăm. Filmul se numește "The voices".
Si-au cumpărat popcorn, băuturi si tot ce mai aveau nevoie, apoi si-au ocupat locurile. Filmul a început, George era deja speriat. Clay a observat că George era o fire mai sensibilă si rușinoasă, așa ca l-a luat de mână zâmbindu-i. George i-a zâmbit timid si se putea vedea pe fața lui ca era fericit, frica i-a dispărut ca prin minune, se simțea in siguranță, pe la jumătatea filmului a adormit, capul căzându-i pe umărul lui Clay.
El nu avea nimic de reproșat, îi parea bine, nici nu l-a trezit decat pana la sfarsitul filmului.
Clay: Oh Georgeee..șoptind si scuturându-l încet. Trezește-te, filmul s-a terminat.
George deschise ochii, nu știa unde este.
George: Încă suntem la cinema? Uitându-se în jur. Am adormit..
Clay: Daa, dar nu-i nimic, si așa filmul nu a fost cine știe ce.
George: Si acum unde mergem?
Clay: Acasa, nu cred ca mai esti in stare sa mergi pe undeva, e clar ca ți-e somn, oricum e târziu, continuăm mâine.
George: Desigur..
Amândoi pleacă spre casă, înghețați de frig.
Clay: Cred ca trebuia să ne luăm ceva pe deasupra, e prea frig..
George: Ti-as da hanoracul meu dacă aș putea dar aș rămane fara nimic pe mine in fața atâtor oameni..
Clay: Am înțeles, oricum nu era nevoie, mersi oricum, George.
George povestește:
Mi-a spus numele..din nou..o doamne ador când îmi spune numele, simt că mă topesc, GEORGE CONCENTREAZĂ-TE, dacă uit sa merg si ma impiedic in fața lui? Daca zic o prostie, daca își face o impresie proastă despre mine încă de la început, oare ma gândesc prea mult la el? De ce imi pasa ce impresie isi face despre mine, vreau sa fiu plăcut de el, pana la urma suntem doar prieteni.
Clay povesteste:
Îl pot vedea pe George gândindu-se la ceva ce pare sa-l deranjeze.
Clay: E totul ok?:)
George: Daa, mă gândeam doar la ce o sa mâncăm cand ajungem acasă haha.
Pot simți că minte, dar ajung sa cred că poate e ceva personal, n-aș vrea sa-l oblig sa-mi spună ceva ce nu vrea..
Clay: Ce-ar fi să dăm comandă de pizza?:D
George: Chiar e o idee bună.
După 5 minute au ajuns acasa. S-au apropiat de ușă însă auzise voci necunoscute dinăuntru si gălăgie.
Clay: Ceva nu e bine..stai în spatele meu, în caz de orice.
Clay deschise ușa si rămăsese confuz.
