Quackity: Păi....
___________________________
Prima zi de liceu. Ce-i drept băiatul avea câteva emoții chiar dacă prefera să nu arate. Pentru ca așa a fost mereu, știa prea bine ce se întâmplă dacă îți expui sentimentele. Pentru acest liceu a fost nevoit ca din Mexic să se mute in Florida de unul singur. Nu că ar fi fost ceva nou pentru el, mereu a fost pe cont propriu. Nu avea cea mai perfectă familie cu niste părinți iubitori si bogați sau cu prieteni care să ii fie alături, mereu a fost doar el și cu el însuși.
Si-a închiriat un apartament undeva in mijlocul Floridei, aproape de liceu.
Pe drum spre liceu a admirat toate clădirile înalte si felul în care se îmbrăcau oamenii. Copiii erau îmbrăcați cu haine colorate numai bune pentru vârsta lor, adolescenții erau îmbrăcați cu hainele potrivite stilului lor, hanorace largi cu fuste sau pantaloni scurți, crop-topuri si blugi sau pantaloni largi, haine colorate, culori moarte, stil vintage, e-girl/e-boy, goth, indie etc. Adulții- îmbrăcați la costum ducându-se spre locul de muncă, cei mai in vârstă erau deasemena îmbrăcați elegant. Totul aici era organizat si toți oamenii se respectau între ei.
___________________________
Pr. Kaylie: Bine clasă, imi spune cineva două cuvinte cu sens conotativ din acest text?
Pr. Kaylie: Poate elevul din ultima bancă de la geam?
Quackity: Poftim?
Pr. Kaylie: Clasa, ce v-am spus la începutul orei? Ce se întâmplă dacă nu sunteți atenți la oră? Exact, rămâneți corigenți la mine.
Quackity: Mhm, puteti sa repetați întrebarea?
Pr. Kaylie: Pot, dar nu mai vreau sa îmi răspunzi tu la întrebare.
Quackity: Ce naiba..
BadBoyHalo: Hey, limbajul!
Quackity: Care e problema ta bro?
Pr. Kaylie: Așa e, Bad are dreptate. Daca te mai aud cu limbajul ăsta la ora asta nu te mai trec niciodată! E clar?
O fată de pe rândul de la perete asculta conversația dintre cei trei, fascinată de curajul pe care îl avea sa îi comenteze profesoarei Kaylie, una dintre cele mai stricte profesoare din Florida.
Quackity: Normal, asta fiindca s-a băgat cățelușul profesorului. Înțelege ce vorbesc sau trebuie sa vorbesc câineasca cu el?
Pr. Kaylie: Gata, ți-a ajuns. În biroul directorului ACUM sau te duc eu cu forța si o sa fiu sigură că nu mai ai ce căuta in curtea liceului acesta.
Quackity era gata să îi reproșeze ceva însă zgomotul puternic a unor cărți izbindu-se de podea l-a întrerupt.
Pr. Kaylie: Domnișoară?! Ce e cu comportamentul acesta?! Îl insoțești pe domnul bucluc spre biroul directorului! ACUM!
Ambii se ridică si pleacă spre hol.
Quackity: De ce ai făcut asta?
???: Mă plictisea ora ei, plus că îmi pari un băiat super si ar fi distractiv sa îmi petrec timpul cu tine la detenție.
Quackity: Trebuie să ii facem o vizită directorului mai întâi. :)
Hannah: Mă numesc Hannah, apropo.
Quackity: Eu sunt...Quackity.
Hannah: Nu ești de pe aici, nu?
Quackity: Din cauza numelui?
Hannah: Da, cam ciudat nume pentru cineva din America.
Quackity: Sunt mexican.
Dar defapt numele lui nu era "ciudat" din cauza țării de proveniență, ci pentru că era porecla lui dată de părinții săi de când era mic. Toate rudele lui îl știau sub numele de Quackity. Dacă cineva îl strigă pe numele real atunci se preface că nu îl aude sau le zice ca au încurcat persoana. Nu are încredere în fata asta încă așa ca n-are niciun motiv pentru care i-ar zice numele său real.
Hannah: Ce misto. Accentul tău e chiar bun.
Quackity: Mulțumesc. Să mergem
___________________________
Director: Ce ați făcut?
Quackity: Eram la ora doamnei Kaylie si m-a intrebat ceva dar nu eram atent și nici nu a vrut sa repete întrebarea si s-a băgat un alt elev din cauza căruia am fost trimis aici.
Hannah: Eu am dat cu mâna peste cărți din greșeală si au căzut pe podea si m-a trimis aici. Domnule director credeti-ma ca e bolnavă.
Director: Așa e ea, ar trebui sa va obișnuiți, veți fi nevoiți sa o suportați timp de 4 ani.
Hannah: Prefer să mor.
Director: Hai, duceți-vă inapoi la oră acum. Nu este nevoie de detenție dar aveti grijă data viitoare.
Quackity: La revedere.
Cei doi ies din biroul directorului, Quackity primul, care îi ține ușa fetei.
Hannah: Amabil, dar stii ca nu e nevoie sa faci asta. O ușă nu e așa de grea de deschis totuși.
Quackity: Gesturi de genul n-o sa mai vezi.
Hannah: *râde*
Quackity: Acum doar nu ne întoarcem la ora ăleia, nu?
Hannah: Uh, nu. Știu o cafenea prin apropriere, ce zici?
Quackity: Sună bine.
