Zilele au trecut, Hannah si Quackity au devenit din ce in ce mai apropiați. La liceu stăteau mereu împreuna fiindcă se aveau doar unul pe celălalt. Între ei si niste frați nu vei vedea nicio diferență. Schlatt nu a mai dat pe la școală cateva saptamani, dar și cand a dat, a trebuit sa creeze probleme. Intimida un băiat de clasa a 10 a; îl înghesuia într-un colț si țipa la el gata să sară la bătaie in orice secundă. Quackity nu putea sa asiste la scenă fiindca ii amintea de copilărie, însă nu voia ca acel băiat sa treacă prin asta.
Quackity: Nu ți-a ajuns încă, Schlatt?
Hannah: Quackity ce faci?!? *șoptindu-i speriată si confuză*
Schlatt: Din nou tu? Vrei o altă porție? Ei bine asteapta pentru ca acum servesc pe altcineva.
???: L-Lasă-mă in pace te rog!
Schlatt: Implori pentru milă, amuzant.
???: Nu ți-am facut nimic, t-te rog!
Schlatt: Deja esti enervant. *lovindu-l cu pumnul in față*
Băiatul a cazut jos cu fața la pământ însă s-a ridicat zâmbind.
Schlatt: De ce zâmbești?
???: Pentru că esti ridicol.
Schlatt: Crezi că mă intimidezi fetițo?
???: Ți-ai facut de cap până acum si nimeni nu ti-a spus nimic.
Schlatt: Si acum vrei sa imi ții tu predică?
???: E timpul sa plătești pentru tot.
Schlatt: De cand esti tu asa curajos? A prins fetița curaj?
???: *zâmbind* Numai dacă ai ști, bătrâne.
Schlatt: Poftim?! Iti permit sa vorbesti cu mine si deja ti-o iei in cap.
Băiatul se uita la Schlatt zâmbind. Schlatt era gata sa îl pocnească dar părea că ceva îl reținea. Bărbia îi tremura si nu reușea sa formuleze o propoziție. Doar scotea sunete, era terifiat. Se uita in jur si isi acoperea urechile. Se vedea in privirea sa disperarea in care era vrând ca ceva anume sa se oprească. Quackity si Hannah erau confuzi, de-a dreptul confuzi. Doi elevi s-au apropiat de Schlatt pentru a-l ajuta însă au sfârșit prin a se da în spate speriați.
Hannah: De ce comportă toți de parcă si-au văzut cel mai mare coșmar in fața lor?
Quackity: Nu stiu, dar ce știu este că băiatul acesta este de vină.
Hannah: Dar ce face?
Quackity: Habar n-am. Fugi, fugi, fugi! Se uita la noi. FUGI!
Au fugit de-a lungul holului si au intrat in bibliotecă.
Hannah: Oare e de rău daca s-a uitat înspre noi?
Quackity: De unde să știu eu? Întrebare mai buna: Oare e de rău daca a observat că eram de față in timp ce făcea....ce facea el acolo?
???: Nah, e ok. E totul ok.
Quackity: Ce naiba....
???: De ce ați fugit?
Quackity: De ce ne-ai urmărit?
???: Răspunde.
Quackity: Sau ce?
Hannah: Quackity!! Mai intai imi zici sa fugim ca se uita la noi si acum vorbesti asa cu el??
???: *râzând* De asta ați fugit? Adică nu am să judec; după ce ați vazut acolo si eu as face la fel ca voi.
Hannah: Schlatt e un idiot, a meritat tot.
Quackity: Dar ce i-ai facut?
???: Eu? Nimic.
Quackity: Pai de ce s-au comportat toți asa de ciudat iar tu erai concentrat si zambeai..
???: Ar fi ciudat să va povestesc. Nici nu vă cunosc.
Hannah: Eu sunt Hannah Rose si te rog nu mă fă sa iti povestesc si tie toata viata mea pentru a te face sa ai incredere in mine.
Quackity: Eu sunt..Quackity. Nimic interesant de știut despre mine.
???: Err, eu ma numesc Technoblade. Si ce ați văzut pe hol a fost mâna fratelui meu, Wilbur. Mai bine spus, Ghostbur. A apărut deasupra mea intr-o formă terifiantă care l-a speriat pe Schlatt si ceilalți. Si-a pus mâinile pe urechi din cauză ca Ghostbur i-a reamintit despre trecutul său si i-a spus secretele pe care, se pare, Schlatt nu voia sa și le amintească.
Hannah: De ce ai schimbat numele lui?
Technoblade: Wilbur era numele său când era viu. Devenise nebun. Bolnav mintal. S-a sinucis acum câteva luni însă spiritul său a rămas pe pământ. A decis ca vrea sa ii spunem Ghostbur fiindca nu mai e același ca Wilbur. A promis că mă va proteja pe mine până la ultima mea suflare. Asta fiindcă pe el nu a reușit sa se protejeze. Doar m-am prefăcut ca eram speriat cand s-a luat Schlatt de mine. Stiam ce avea sa urmeze.
Quackity: Asta e grozav si înfiorător in acelasi timp. Noi de ce nu puteam sa il vedem pe Ghostbur?
Technoblade: El poate decide cine il poate vedea si cine nu. Voi nu ati greșit cu nimic ca sa va faca sa il vedeți pentru a rămâne cu traume si voi.
Dar poate, intr-o zi, vi se va arăta.
Hannah: Poate..
Quackity: Oricum, vrei sa ieși cu noi după ore?
Technoblade: Oricât de tare aș vrea, nu pot. Trebuie sa merg sa ma antrenez pentru concursul de șah de săptămâna viitoare.
Quackity: Șah? Huh, niciodata n-aș fi crezut ca poti participa la o activitate asa de linistită. Nu pari genul.
Technoblade: Ține minte, aparențele înșeală.
Hannah: *tuse* Bine Techno, ne vedem maine. Trebuie sa plecăm si noi.
Tehnoblade: Pe mai tarziu :)
Și-au luat rămas bun si cei doi au plecat spre casă.
Hannah: Mi se pare ciudat băiatul ăsta. Frate mort? Spirit? Ce naiba..
Quackity: Totuși asta explică ce s-a întâmplat pe hol. Sau ai vreo explicație mai bună?
Hannah: Poate ei sunt doar nebuni.
Quackity: Pfft, da, sigur. Poți crede ce vrei, eu îl cred pe Techno.
Hannah: Probabil ești genul de persoana care a crezut in Mos Craciun pana in adolescență.
Quackity: Țeapă ratato. Încă cred in el.
Stând la ușa apartamentului lui Quackity:
Hannah: Du-te și te culcă, poate te trezești la realitate.
Quackity: Bună asta, ne vedem mâine colega :D
~~~ n-am mai postat de mult deci sper să vă placă capitolul. Am ogramadă de idei pentru cartea asta însă trebuie sa le pun in ordine.
O intrebare pentru voi: Ați vrea să lungesc cartea? Să aibă multe capitole, mai multe părți.
Fiindcă de cand am inceput-o imi vin in minte din ce in ce mai multe idei, ce se va intampla in continuare, cum se va termina si nu mă pot incadra in 20 si ceva de capitole. Aș aprecia suportul dacă ați apăsa pe steluța din colț stânga jos :D
In fine, aveti grija de voi <33
