Capitolul 37

891 66 7
                                    

     Ies din casă cu geanta pe umăr și mâna pe burtica mărită, îmbrăcată într-o rochiță albă până la genunchi

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Ies din casă cu geanta pe umăr și mâna pe burtica mărită, îmbrăcată într-o rochiță albă până la genunchi. Merg să mă văd cu Jisung și Minho și să mă răsfăț cu o prăjitură dulce. Sau două.

     Mama a plecat acum două zile în delegație timp de două săptămâni, iar sora mea se întoarce din Olanda luna viitoare. Până atunci, cei doi prieteni ai mei încearcă să nu mă scape din ochi și să aibă grijă de mine să nu pățesc ceva.

     De o săptămână și ceva am revenit la culoarea mea naturală, brunet, știind că nu mai trebuie să schimb nimic ca să mai impresionez pe cineva. Taehyung e trecut pentru mine. Am încercat să mă schimb pentru cineva care nu mă aprecia deloc.

     — Siyeon! vocea lui Minho mă face să zâmbesc larg, văzându-i pe amândoi la una dintre mesele de la geam a patiseriei, așteptându-mă.

     — Bună, băieți, îi salut eu, așezându-mă cu grijă pe bancheta verde închis.

     — Și, cum te simți? Minho mă întreabă, studiindu-mă.

     — Sunt bine. Am avut niște grețuri dimineață, dar sunt în regulă. Dar voi?

     — Îți facem programul de graviduță, îmi zice Jisung, scriind de zor într-o agendă.

     — Program? Pentru ce?

     — Nu putem să mergem în fiecare zi în aceleași locuri până naști, așa că facem un program. Vom merge într-o excursie peste trei zile, mă anunță cu un zâmbet pe buze.

 Vom merge într-o excursie peste trei zile, mă anunță cu un zâmbet pe buze

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Iubire forțată || k.thUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum