Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
A trecut un deceniu de la nuntă, un deceniu plin de amintiri frumoase și memorabile, de zâmbete și râsete cristaline, de fericire și de un plânset groaznic din cauza unui incident cumplit la sfârșitul acestui an.
I-am pierdut pe Momo și Taehyung într-un accident oribil în care se afla Jungkook, soțul ei, la volan și care a supraviețuit. Mi-am pierdut cea mai bună prietenă, sora din altă mamă, și fostul, tatăl biologic al copilului meu. Fiul lui Momo, JunHyun, a rămas doar cu un tată și o mătusă, eu, iar vârsta lui mă face să bufnesc, de fiecare dată când mă gândesc, în plâns.
— Oricât de mult mi-ai greșit atunci, Taehyung, nu ți-am dorit niciodată răul, chiar dacă te-am urât, spun în fața mormântului său.
Îmi împreunez mâinile și mă rog în genunchi, ca apoi să mă ridic, punând crizantema peste celelalte flori ofilite. Privesc pentru ultima dată chipul din fotografie și părăsesc încăperea, mergând la Momo. Lacrimile îmi împânzesc ochii și cad în genunchi în fața mormântului ei, plângând silențios.
— De ce m-ai părăsit, Momo? De ce m-ai lăsat?... Mi-e dor de tine, fato...
Îmi strâng pumnii lipiți de podea, având sufletul sfâșiat. Dumnezeu mi-a dat-o ca prietenă și tot el mi-a răpit-o, rupând o bucată din inima mea și luând-o cu ea.
— Fiul tău plânge după tine de fiecare dată când îți aude numele, iar mie mi se rupe sufletul când îl văd... Nu mai știu ce să fac să-i redau bucuria inocentă de copil... Dacă ai fi fost aici, m-ai fi sfătuit ca întotdeauna. Vei fi sora mea pentru eternitate, Hirai, indiferent de sânge, indiferent de naționalitate și indiferent de ce zice lumea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
