Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
L-am așteptat minute bune în fața blocului. În cele din urmă, apare îmbrăcat lejer și somnoros.
— Iartă-mă, am dormit puțin mai mult, se scuză el, vocea fiindu-i mai groasă decât de obicei.
Poate fi mai ucigător decât acum? Îmi trec limba peste buze, umezindu-le, iar el îmi privește cu mare interes mișcarea, bucurându-mă pe interior de captarea atenției lui.
— E în regulă, îi răspund scurt și-i arunc un zâmbet cuceritor, dar discret.
— Haide, mă îndrumă el.
— Nu mergem cu mașina? întreb puțin mirată.
— De ce? E frumos afară, să-o luăm pe jos până acolo.
Își pune șapca în cap și pornim. E așa minunat și așa aproape de mine, încât mi-ar veni să sar pe el, dacă n-ar fi lume pe stradă. Trebuie să depășim relația elev-profesor, simt că nu pot să mă mai controlez. Aș vrea să-l prind de mână și să-l sărut, dar la naiba, nu pot.
Ne plimbăm prin magazin în căutarea unor legume, iar dezinteresul meu față de alimente se citește clar pe chipul meu.
— Te-ai plictisit?
— Nu, mă bucur că vă însoțesc, mint, privindu-l drept în ochi.
— O să gătesc ceva rapid când ajungem acasă.
— Poftim?
Sprâncenele mi se ridică, ochii mi se măresc ușor, iar buzele mi se întredeschid de surprindere. Am reușit să-l fac să se deschidă mai mult către mine.
— Trebuie să rămâi la cină.
— Desigur, rămân, accept imediat, extaziată de gândul că vom fi doar noi doi pe timp de noapte în apartamentul lui.
Pot să rămân și peste noapte dacă nu te deranjează. Dacă e, îți fac și curat, doar ca să stau mai mult.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
