Hidden Truth 2 || Niall Horan F.F.

Chapter 132

Sunt nevoită să îmi mușc interiorul obrazului pentru a nu lăsa lacrimile să mi se rostogolească pe obraji, revederea cu Caroline fiind mai emoționantă decât m-aș fi așteptat. Sunt al dracului de surprinsă, ce-i drept, astfel încât nici măcar nu mă mai pot aduna în așa fel încât să îi pot spune ceva. O cuprind însă într-o îmbrățișare atât de strânsă, parcă pentru a mă convinge că e cu adevărat aici, alături de mine, ținând cont că ultimele luni petrecute despărțite una de cealaltă au fost atât de încărcate de fel și fel de evenimente, iar legătura dintre noi părea să se fi deteriorat din cauza distanței, chiar dacă vorbeam la telefon odată la câteva zile sau, în cel mai rău caz, la câteva săptămâni.

Nu știu cum e posibil, sau a cui idee a fost ca ea să vină chiar de ziua mea, de care trebuie să menționez că am uitat complet spre deosebire de prietenii mei, dar sentimentul pe care îl am în acest moment e unul de fericire împinsă la extrem.

“ Dumnezeule, nu îmi vine să cred că ești chiar aici. “ spun pe sub respirație, slăbind în sfârșit amândouă strânsoarea îmbrățișării, având acum ocazia să o pot privi cu mare atenție, observând o serie de schimbări: părul îi e mult mai lung și e vopsită cu o nuanță mai închisă de blond, ca să nu mai vorbim de piercingul din nas.

Dar e la fel de frumoasă ca și ultima oară când ne-am văzut și ok, probabil că par o ciudată holbându-mă atât, însă cu ea aici chiar mă simt ca un copil de Crăciun care tocmai și-a primit cadourile. Practic ziua de Crăciun s-a încheiat în urmă cu aproximativ o oră și chiar am primit cadouri, dar totuși.

„ Nu aș fi ratat ziua ta pentru nimic în lume, știi doar. “ îmi zâmbește și pot observa din tonul pe care îl folosește că e la fel de emoționată ca și mine, la fel ca și Kate de altfel care urmează să o îmbrățișeze, însă îmi dau seama că pentru ea nu e o surpriză atât de mare prezența prietenei noastre. “ Îmi pare rău că nu ți-am luat nimic, zborul meu a întârziat și imediat cum Niall m-a luat de la aeroport a trebuit să rămân la hotel până când ceilalți găseau o modalitate să îți distragă atenția. “ adaugă și nu fac decât să mă uit fugitiv la Niall, care se pare că îmi înțelege expresia feței și dă din cap satisfăcut că mi-a putut face o asemenea surpriză.

“ Sunteți niște nenorociți. “ le spun tuturor și aceștia încep să râdă, continuând să sufle în acele chestii enervante care nu fac decât să îmi dea mari dureri de cap.

Dar, fiindcă e ziua mea, aș face la fel de bine să nu mă plâng din cauza lor, ci să mă bucur de lucruri care contează cu adevărat, cum ar fi surpriza minunată de care am parte.

“ Niște nenorociți care ți-au organizat o petrecere, deci încă îmi aștept mulțumirea, Jess.“ Louis râde și nu fac decât să îmi dau ochii peste cap, pe față rămânându-mi însă același zâmbet larg și idiot.

“ Serios, cum v-ați amintit de ziua mea? “ îi întreb și îmi dau apoi seama că întrebarea e destul de banală căci ar fi ridicol ca cineva să uite de propria zi de naștere mai ales când e la o zi după Crăciun, dar iată că eu sunt dovada vie că așa ceva s-ar putea întâmpla.

 „ Eu nu mi-am amintit. “ îmi întorc brusc capul către Harry care rostește aceste cuvinte încet, rânjind, și nu fac decât să ridic din sprâncene, așteptând ca acesta să își continue ideea. „ Dar mă bucur că putem folosi pretextul ăsta ca să dăm încă o petrecere cu băutură și toate cele. “ continuă și nu fac decât să încep să râd, în timp ce Caroline nu face decât să îl înghiontească, reușind să obțină de la Harry o privire care ar spune ‘ouch, pentru ce a fost asta?!’

“ Când o să realizezi că nimeni nu va gusta vreodată din glumele pe care încerci să le faci? “ continui să râd și de data aceasta crețul e cel care pare ofensat, încrucișându-și sprâncenele, încruntându-se.