Ash |PAUZĂ♧|

Capitolul 18 - Mereu merge ceva prost.

_Ash_

Întreaga zi m-am gândit doar la ora de biologie, la mâna mea ținând mâna lui Evelyn și la felul în care m-a privit. Nu pot să mi-o scot din minte, dar aș minți dacă aș spune că am încercat să o fac. Fiecare gând, oricât de inofensiv și îndepărtat, duce până la urmă la ea.

Și deja o iubesc. O iubesc pentru că ocupă toate spațiile goale din mine, iar în mine sunt prea multe spații goale. A reușit cu doar câteva cuvinte să șteargă durerea eșecurilor din trecut și chiar mi-a întins o mână de care să mă agăț într-o lume în care toți, absolut toți, mi-au întors spatele.

De data asta va fi altfel.

De data asta nu se va terminal în același mod dezastruos.

Ploaia e măruntă acum, mai mult o ceață umedă care face ca aerul să fie greu de respirat. Am parcat mașina mamei la două străzi distanță de școală. Soarele tocmai ce a apus, lăsând în urma lui un cer plumburiu și sumbru.

Trag gluga hanoracului mai bine pe cap și intru în parcarea liceului. Mă grăbesc să o traversez cât mai repede. Nu îmi fac prea multe griji că paznicul se va îndura să dea vreo tură pe afară, având în vedere vremea, dar nu îmi place să risc, nu e un moment bun în care să risc și nici scopul nu cred că ar merita consecințele, dar trebuie să obțin ceva, un avantaj, orice.

Clădirea liceului e o construcție masivă în formă de U. Laboratorul de chimie se află pe latura din dreapta, pe partea interioară, în timp ce biroul pazei e pe latura stângă, pe partea exterioară. Mi-a luat ceva până am înțeles ce a vrut Ava să spună, dar, când mi-am dat seama, am ajuns la concluzia că are dreptate. În toate sălile de clasă se face curățenie după încheierea programului nostru, mai puțin în laboratorul de chimie care, aparent, e închis de vreo două săptămâni după un mic accident.

Totuși, nimic nu e imposibil dacă ai un plan cât de cât OK și dacă te pricepi puțin să minți.

A fost suficient să îi spun unei femei de serviciu că mi-am uitat ceva înăuntru. M-a privit cu îndoială, bineînțeles, dar nimeni nu își face prea multe griji când are în fața un tocilar atât de inofensiv ca mine. A trebuit doar să răsucesc mânerul unei ferestre și să ies. Atât. În urma mea, ușa a fost încuiată înapoi. Nimeni nu își va da seama, nimeni nu va avea motive să treacă pe acolo și să îl observe.

Ajung în dreptul ferestrei și o deschid pe jumătate. Mă prind cu mâinile de pervaz și sunt nevoit să mă forțez destul de tare pentru a mă ridica din cauză că marginea de beton se află prea sus.

Ar trebui să mergi puțin la sală, Ash.

Ar trebui să te îmbraci mai bine.

Ar trebui să fii mai puțin tocilar.

Ar trebui să te destinzi.

Ar trebui să îți faci prieteni.

... să înveți câteva glume.

... să zâmbești mai mult.

... să fii normal.

... să te tunzi.

Ar trebui să fii mai puțin ca tine și mai mult ca noi, Ash. E atât de greu? Bineînțeles că nu, uită-te la noi, am reușit cu toții.