Sfidare [Vol. 1]

Capitolul 1 : Întâmplări neprevăzute

      Goneam ca o nebună pe autostradă încercând să ajung cât mai repede acasă. Mai aveam de parcurs 2000 de km , iar noaptea se lăsase de mult. Era aproape miezul nopţii, iar luna veghea totul. Era linişte, mult prea multă linişte. Era liniştea apăsătoare de dinaintea furtunii, sau asta era doar în capul meu. De când am plecat de la mătuşa Beatrice aveam un sentiment ciudat. Aveam sentimentul că ceva nu e la locul lui. Cerul era neobişnuit de senin, drumul era neobişnuit de liber, iar totul în jur era neobişnuit de liniştit.

      Maşina înainta rapid, ajugând chiar la 190 de km pe oră. Cine s-ar fi urcat cu mine la volan ori ar fi fost foarte nebun, ori nu mă cunoştea. Se putea zice că sunt dependentă de viteză, dar defapt iubeam adrenalina. Am pornit radioul şi mi-am arucat privirea pe scaunul din dreapta, mai exact la telefonul meu care se aprindea şi se stingea. Era Marcus, care probabil îşi făcea griji pentru mine, dar mereu mi-a plăcut să îl ţin în suspans, aşa că am hotărât să nu îi răspund.

      Mi-am continuat în linişte drumul spre casă. Am virat spre stânga luând curba din plin şi evitând contactul cu o vulpe. Nici nu am intrat bine în pădure şi deja îmi ies în cale animalele. Am pus frână şi am coborât din maşină luând o gură de aer. Mă oprisem pe podul ce traversa râul, la mai puţin de 100 de km de primul oraş. Am inpirat aerul rece şi m-am apropiat de marginea podului lăsând capul pe spate şi privind cerul. Nu am apucat să iau bine o gură de aer că un zgomot de motor de maşină, foarte cunoscut mie, mă trezeşte din visare. M-am întors brusc şi uitându-mă atent am zis printre dinţi: „La naiba!"

                                                             ***

      La naiba! Rahat! Nu mai puteam zbura. Doar la asta se aşteptau ei, ca să mă poată prinde mai uşor. Trebuia să scap de ei într-un alt fel, dar cum? De ce trebuiau să apară tocmai acum? Idoţii naiba!

       Undeva în faţă, printre copaci puteam zări ceva lucios şi mare. O maşină! Perfect! Dar altceva mă făcea să fiu extrem de prudent. Mai era cineva aici. O fată. O fată?! Ce naiba căuta aici?

        Privind-o mai atent, părea o adolescentă de vreo 17-18 ani. Slabă, înaltă, părea atât de firavă şi de liniştită, privind în noapte. Cred că aş fi putut sta ore întregi privind-o pe ea, privindu-i corpul frumos tras parcă prin inel, sprijinit de balustrada podului. Dar ceva îmi spunea că era ceva special la ea... Dar ce?

         La naiba! Trebuia să mă grăbesc! Urcat în maşina ei, am fost învăluit de mirosul ei plăcut şi dulce. Atât de dulce... prea dulce. Fata asta nu era om. Nu am mai stat să-mi dau cu presupusul, ci am pornit motorul şi am plecat în trombă, înainte ca ea sa poată realiza ceva. S-a întors, iar chipul ei era puţin speriat, puţin confuz şi puţin nervos. I-am făcut cu mâna în timp ce treceam pe lângă ea, după care am băgat în viteza a patra, călcând pedala de acceleraţie.

      Aveam să-i aduc maşina înapoi... cred. Deşi era un BMW foarte frumos, îmi va fi cu siguranţă destul de greu să mă despart de el, odată ce l-am condus. Am virat spre dreapta, băgând în viteza a cincea şi accelerând.

       Imediat, în spatele meu la aproximativ 30 de metri, era ea. Alerga ca niciodată, cu o privire fulgerătoare pe chip, cu dinţii încleştaţi şi cu membrele zguduindu-se  pe lângă corp. Cu o aşa viteză îţi era greu să-ţi dai seama dacă era o fiinţă omenească sau nu, dar evident că nu era. Vampir. Asta era ea.

      Auzisem mai de mult că în oraşul ăsta domina de secole un vechi clan de vampiri, dar încă nu mă întalnisem cu niciunul. Până acum. Am zâmbit uitându-mă atent în oglinda retrovizoare. Hai să vedem cât de mult se poate ţine după mine. Am băgat într-a şasea şi am simţit cum maşina zbura pe şosea cu peste 200 de km/ora, lăsând în urma mea un nor de praf. În oglindă retrovizoare, fata vampir nu se mai vedea. Probabil renunţase şi avea să mă lase să-i păstrez maşina. Sau poate nu.

       Virand uşor şi luând curba am zărit undeva în apropiere ceva luminos. O benzinărie la nici cincizeci de metri. Privind bordul maşinii, benzina era pe terminate şi nu voi mai putea merge prea mult cu ea. Aveam să fac plinul, după care mă voi întoarce acasă.

       Ajuns în benzinărie, imediat ce am oprit motorul, preţ de o fracţiune de secundă, mă trezesc cu fata de mai devreme pe locul din dreapta privindu-mă cu cea mai urâtă şi dispreţuitoare privire pe care am văzut-o vreodată.

Deci sper ca v-ati prins ca povestea este spusa din doua perspective :  feminina si masculina. Vreau o parere sincera despre capitol si ... daca mai merita sa continuam povestea?