Sfidare [Vol. 1]

Capitolul 18: Bal mascat şi pasiune

***Izabell***

 

 Mă învârteam de colo-colo prin sufragerie. Eram agitată, dar nu ştiam de ce. Probabil era din cauza drogurilor şi de ce nu şi din cauza ţigării ce tocmai o aprinsesem. Mă uitam la ceas đin cinci în cinci minute. Dorian trebuia sa apară, aşa că încercam să termin cât mai repede ţigara, însă fără succes. Când am tras cel de al doilea fum, Dorian îşi făcu apariţia.

 - Emoţionată sau nervoasă?

 - Agitată, am spus expirând fumul. Nu ştiu de ce dar am proasta impresie că ceva nu va ieşi bine astă seară.

 Îl studiam atent pe Dorian. Semăna atât de mult cu Dante şi nu puteam uita ceea ce se întâmplase cu o noapte în urmă. Îl revăzusem pe Dante, Dante al meu, latura sa pe care doar eu am cunoscut-o.

 - Ştiu şi eu simt asta. E ca şi cum ar fi ceva în aer... ştii liniştea aia apăsătoare de dinaintea furtunii. Dar trebuie să sperăm că o să iasă bine. Trebuie doar să respectăm planul.

 - Trebuie să iasă bine, Dorian. Încă îl pot salva, ştiu asta, am văzut cu ochii mei, am simţit pe pielea mea. E încă acolo şi aşteaptă să acţionez.

 - Sper să ai dreptate, Iz... e fratele meu, dar să zicem că răul e o genă de familie, deoarece nu m-ar mira ca şi Dante să treacă de partea cealaltă.

 - Nu va trece! am spus stingând ţigara. Şi dacă va trece sunt gata să cobor în infern după el.

 - Ştii... fratele meu ar trebui să se simtă norocos, că ţii atât de mult la el.

 Pentru o clipă nu am spus nimic, însă după ce am oftat zgomotos am zis luând cheile după masă:

 - Mergem?

 - Mergem. Să înţeleg că tu vei şofa?

 - Te-am avertizat de ieri, am zis zâmbind.

***Dorian***

 

 În momentul când am părăsit casa, am studiat-o încă o dată. Corpul ei ca de  marmură, tras ca printr-un inel, era acoperit de o rochie lungă turquoise, în timp ce pe umeri îi zăbovea părul lung şaten. La o primă privire ai spune că este un înger. Un înger distrugător... nu un vampir. Dar evident, aparenţele înşeală mereu.

 M-am lăsat condus către BMW-ul ei negru aflat în faţa casei şi ne-am urcat. Conducea ca o maniacă. Una dependentă de viteză, deşi părea destul de logic deoarece vampirii  deţin o viteză incredibilă.

 În mai puţin de treizeci de minute am ajuns în faţa localului unde se organiza balul. Izabell a parcat maşina într-un final, reuşind să găsească un loc liber. Erau atât de mulţi oameni în jur, încât credeam că au venit şi din celelalte trei oraşe vecine la acest bal.

 - Gata de distracţie? am întrebat-o eu pe Iz în timp ce coboram din maşină.