Sfidare [Vol. 1]

Capitolul 9: Orfana.

***Izabel***

 - Termină Marcus. Deja exagerezi. Mă enervezi destul de mult şi sunt sigură că nu vrei asta! am zis vizibil iritată de situaţie.

 De când am pus piciorul în casă, Marcus a început să ţipe la mine. Doamne cu ce ţi-am greşit de mă forţezi să îl ascult? Va trebui să avem o discutie, Bărbosule, dar după ce va înceta idiotul din ţipat.

 Venisem de maxim jumătate de oră, iar irascibilul ţipa la mine mai ceva ca la un interogatoriu. Ştia foarte bine că mă scoate din sărite, dar cred că îi plăcea, deoarece continua. Întrebarea mea era însă alta: ce va face dobitocul când mă va aduce la disperare şi nu mă voi controla să îi depărtez colţii?

 - Eu să termin? Tu chiar nu-ţi dai seama ce se întâmplă în jurul tău, nu-i aşa? Uiţi că siguranţa ta îmi este prioritate, mai ales acum!

 - Şi acum îmi vei spune că şi eu îţi sunt proprietate? M-ai luat cumva cu acte? ridic eu tonul din ce în ce mai mult.

 - La dracu'! Vrei să încetezi să mai fi o mironosiţă? Unde naiba ai fost în seara asta? Miroşi atât de ciudat...

 - La dracu’ că poate acolo scap de ifosele tale, spun lovind cu putere masa.

- Un lucru îţi spun Iz! Nu crea clanului alte probleme. Este de ajuns că vârcolacii ne fac probleme în fiecare seară.

 - Şi ce draci de amiază îmi spui mie? În caz că ai uitat eu sunt exlusă din calnul ăsta blestemat şi nenorocit.

 Brusc mi-am adus aminte de ceea ce îmi spusese Dante. Îmi adusesem aminte de rănile sale încă deschise şi adânci. Auuu... nu doream să îmi imaginez acea durere.

 - Ar trebui să îţi ai grijă de preţiosul clan, nu cred că mai sunteţi toţi, zic serioasă. Ar trebui să ai grijă de ei, nu de mine, eu îmi pot purta singură de grijă, am continuat.

 Acesta făcu ochii mari de uimire. Probabil se întreba cum de ştiam de lipsa celor din clan sau ceea ce se întâmplase. Expresia de pe faţa lui era nepreţuită

 - Cum de ştii? Deci careva să zică, acum stai cu duşmanul? Uite ce e Izabel, ţi-o spun cu frumosul... nu ştiu ce legătură este între tine şi zburătorul ăla, dar îţi interzic să mai ai de-a face cu el. Crede-mă Iz, vreau să te protejez, e cu mult mai puternic decât crezi tu... am cunoscut câţiva din neamul lui... sunt vicleni, foarte vicleni. Ei nu sunt îngeri. Sunt demoni cu chip de înger!

- Încep să cred că îmi e mai bine lângă el decât lângă tine. Îmi interzici hă? Frumos. De parcă eu ţi-aş interzice să te duci la toate... ah...

 Deja mă enervase la culme. Cine draci uscaţi se crede el să îmi interzică? Am pus mâna pe paharul plin cu apă de pe masă şi l-am aruncat în primul perete pe care l-am văzut. Expresia feţei lui Marcus se schimbase. Era foarte nervos, dar cred că eu eram şi mai nervoasă.

 - Uite ce e domnul ştie tot, nu te mai băga în viaţa mea. M-am săturat să faci pe şeful. Nu îmi poţi interzice nimic să îţi intre bine în cap. Te joci cu focul şi cred că cât de curând o să te ard.