Sfidare [Vol. 1]

Capitolul 21: Alianţe şi legături

***Dante***

 

 Zburam uşor, alături de adierea ciudat de călduroasă de toamnă. În braţele mele o ţineam strâns pe Izabell, care privea tăcută peisajul tomnatic de sub noi. Într-adevăr era minunat...

 - Eşti bine? Eşti aşa tăcută de când mi-am luat zborul... doar nu-ţi este frică de înălţimi, nu? am spus acum privindu-i faţa.

 - Nu, nu îmi este... sunt doar puţin... speriată de tot ce am vazut, a zis calm.

 - Vrei să vorbeşti despre asta? Spune-mi ce te frământă, iubito!

 - În ultimul timp tot ceea ce văd s-a intensificat. Toate premoniţiile dor, dor din ce în ce mai tare şi nu ştiu cum să le opresc, nu ştiu dacă le mai pot face mult faţă.

 Am privit în ochii ei albaştri. Tristeţea şi durerea îi predominau, iar eu nu aveam idee cum să o ajut.

 - Nu mai există vampiri sau alte creaturi supranaturale care să aibă premoniţii? Poate dacă am găsi pe cineva, te-ar putea ajuta, am spus.

 - Mai exista. Era mama... era. Şi mai luasem legătura cu câţiva vârcolaci din Sudul Venezuelei, dar nu mai dau de urma lor, a spus oftând uşor.

 -Venezuela, spui? Hmm... nu am mai fost pe acolo de un secol. Ce zici? În luna de miere mergem acolo? i-am spus făcându-i cu ochiul.

 Zâmbi uşor, însă zâmbetul îi dispăru.

 - Mă simt blestemată. De fiecare dată când încep sa caut explicaţii legate de mine, parcă cineva îmi pune piedică şi îmi blochează trecerea.

 - Ce ai văzut mai exact adineauri? Ce te-a speriat atât de tare?

 - Accidentul şi moartea părinţilor mei, a spus mai mult ca o şoaptă.

 De data asta o priveam adânc în ochii ei vibranţi şi am simţit cum emoţiile ei au luat-o la goană şi încep să mă devoreze pe interior. Prin ceea ce trecuse ea fusese mai mult decât un accident. Fusese un masacru. Masacrul părinţilor ei, la care ea, un biet copil, a trebuit să fie martoră. Şi nu numai atât, amintirea aceea o ucidea pe interior...

 Dar cu toate acestea... încă mai avea puterea să zâmbească.

 - Dacă aş putea ţi-aş elimina acea amintire dureroasă din memorie, însă... nu pot. Însă am o nelămurire... cine ar fi îndrăznit să ucidă familia ta? Doar eşti un vampir pur-sânge.

 - Un demon. Şi sunt conştientă că va veni şi după mine. Dar nu mă mai sperie, dacă atunci m-a îngrozit, va trebui să fie îngrozit de monstrul ce a trezit.

 Am zâmbit larg. Asta era Iz pe care o ştiam!

 - Pâi, va avea de lucru, deoarece până să ajungă la mostrul pe care l-a trezit trebuie să treacă mai întâi peste cadavrul meu. Doar nu era să-ţi las ţie toată distracţia.