Ploua.
Ploua atunci când ne-am cunoscut.
Nu îmi amintesc foarte multe de când aveam cinci ani, însă nu aveam cum să nu îmi amintesc de tine.
De băiețelul care alerga după mine cu mașina mea de jucărie, spunând într-un mod mult prea adorabil că mi-am uitat-o în cutia cu nisip.
Erai tot ud și murdar de noroi pe adidași și pantaloni, dar nu părea că ți-ar păsa.
Păreai hotărât să îmi dai jucăria înapoi.
Eu unul fugeam ca să ajung mai repede acasă.
Aveam pantaloni scurți albaștrii și un tricou roz, ales de mama, deși tata îi spunea mereu să nu mă mai îmbrace în culori de fete, pentru că sunt un băiat, dar mamei nu părea să îi pese de asta.
Spunea că se asortează cu obrajii mei.
Lăsând asta deoparte, m-ai tras de mâneca tricoului și mi-ai spus să mă opresc.
Oi fi fost tu mic, dar erai rapid, nu glumă.
Nici nu știam cum să îți mulțumesc.
Era jucăria mea preferată.
Doar te-am sărutat pe obraz și am șoptit „Mulțumesc".
Mama mereu făcea așa cu tata atunci când o ajuta cu ceva.
Păreai uimit.
Eu plecasem acasă, dar mereu veneam la acea cutie cu nisip.
Mereu te găseam acolo, parcă așteptându-mă.
Idioțenia mea ne-a adus împreună, dar ne-a și despărțit, Yoongi hyung.
CITEȘTI
Sweet thoughts||Yoonmin
Fanfiction| Angst | Boy×boy | Love | „Felul în care o privești pe ea, felul în care îți sclipesc ochii atunci când îmi povestești ce ați făcut în acea zi, cum ai vrut să o ții în brațe, sau cum ai vrut să o săruți, mi-aș fi dorit să-ți pot spune ce e în s...
